Ziua Cârtiței, varianta – soția mea în delir

Dimineața

Este a 257 -a zi din filmul ”Ziua Cârtiței, varianta – soția mea în delir”.

În timp ce soțului îi sună alarma, deschide un ochi, apasă pe snooze întorcându-se somnoros pe partea cealaltă, eu deja m-am îmbrăcat, am pus o mașină de rufe la spălat și am întins-o pe cea de azi noapte.

M-a trezit copilul de 3 ori, iar ultima dată, după ce mi-a luat 20 de minute să adorm la loc mi-a sunat ceasul deșteptător.

– La ce bun atâta somn pentru o mamă? m-am întrebat, în timp ce îmi turnam fond de ten pe periuța de dinți. Dimineața devreme, toate tuburile par la fel.

Mă uit lung în oglindă, observ câteva riduri noi pe față, îmi verific dinții, mă observ din profil, îmi aranjez părul, pentru ca în final să mă bucur de câteva minute libere doar pentru mine.

– Cu cine vorbești, mami, în oglindă? se aude o voce prietenoasă în spatele meu.

Mie îmi vine să dispar mai ceva ca bomboanele din pomul de Crăciun, dar am citit într-o carte de parenting că pentru echilibrul emoțional al copilului trebuie să fii zâmbitoare și bine dispusă în 99% din cazuri. Restul de 1 % se aplică când ești la baie cu șamponul în cap și te strigă copilul să-ți arate o furnică.

– Vorbesc cu mine, dragul meu.

– Cum adică cu tine?

– Adică mă uit la mine și îmi spun lucruri.

– Ce lucruri îți spui?

Închid ochii ca să-mi iau energia din varul de pe pereți. Îmi lipsește culoarea verde, dar m-aș putea uita la o bucată de gresie care are desenată niște iarbă pe ea. Oare ajută la calmarea nervilor și liniștirea psihică? Așa am citit într-o altă carte.

– Diverse, iubirea mea. N-ai vrea tu să te întorci în pat și să mai stai acolo, să te relaxezi până vin eu la tine?

– Nu, că m-am trezit deja.

– Atunci, du-te un pic și te joacă.

– Mie îmi place aici, la tine.

– Dar aș vrea să stau un minut singură.

– Ce vrei să faci?

– Știi ce, mai bine lasă. Hai să-ți pregătească mami micul dejun.

– Eu nu vreau cereale!

– Bine, hai să ne îmbrăcăm.

– Nu vreau pantaloni! Nici tricoul ăla. Nuuuu, nici aiaaaaaaaa!!!

Prânz

În timp ce soțul meu a punctat 4 întâlniri, a semnat 3 contracte, a făcut 5 rapoarte sau a finalizat 2 proiecte, eu am jucat Baba oarba, Măscărici, m-am bătut cu perne, am sărit în trambulină, am mers cu trotineta în parc, am mâncat pufuleți și 2 banane, am șters un iaurt de pe jos, am prins muște pentru insectar, am răsturnat casa cu fundul în sus căutând o piesă de Lego, apoi n-am mai făcut Lego că m-am plictisit, am făcut experimente cu baloane de săpun, m-am supărat că nu-mi stă șoseta bine și-am plâns vreo 20 de minute, iar la final, am gătit paste care, din păcate, aveau o problemă. Erau prea moi și nu mi-au plăcut. Am plâns după o înghețată 15 minute și-am adormit suspinând.

În timp ce toată lumea își ia pauză de masă, așezați la o masă, mestecând și înghițind ușor, eu am terminat cafeaua de dimineață în care niște furnici se înecaseră pe fund, în zaț.

Copilul doarme de 25 de secunde, iar eu stau în derivă în mijlocul sufrageriei întrebându-mă, zâmbind tâmp:

– Ce să fac, oare, cu tot acest timp liber? Să calc, să fac mâncare sau să trimit niște emailuri?

După-amiază

Pe când unii își sorb a doua cafea la un birou cu scaun, încep să-și finalizeze treburile, să încheie discuțiile început de peste zi, alții chiar așteaptă deja metroul, eu intru în tura 2.

Pregătesc gustarea de la 17 care e de fiecare dată un test de inovație și magie între fructe și biscuiți fără zahăr, ies pentru a doua sau a treia oară în parc, inventez jocuri pentru dezvoltarea emoțională a copilului, în timp ce arunc furnica din zaț și mai sorb la cafeaua de dimineață.

Seara

– A venit? N-a venit. De ce stă atât de mult? Unde stă? De ce nu vine? Să vină odată!

După 3 secunde.

– A venit? N-a venit. Vreau să vină. Oare nu se gândește deloc la mine? Te rog, vinooooo!

După 3 secunde. Sms:

– Când vii?

-………

Alte 3 secunde:

– Vii?

-……..sunt pe drum, în trafic.

– Ahhh, ce bine. O să vină! A venit? N-a venit încă.

Ca un Adonis ieșind din marea înspumată sunt așteptați bărbații de la serviciu de către nevestele lor cu copii acasă. Doar că nevasta e o Afrodită obosită și plictisită care ar face sex numai pentru un duș și-o cafea băută în liniște.

Dimineața

Este a 258 -a zi din filmul ”Ziua Cârtiței, varianta – soția mea în delir”.

 

Sursa foto

***Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi,
precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a
găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.”

 

Share This Story!

8 Comments

  1. Raluca Badita 07/06/2018 at 16:23 - Reply

    Femeie, esti M I N U N A T A!

  2. mamadedoi 07/06/2018 at 22:32 - Reply

    Nici nu stiu ce sa mai spun, sincer, sa nu crezi ca te complimentez aiurea… Scrii minunat, Dina!!!!!! Savuros!!! Asa, cu tot ce trebuie! Te imbratisez!

    • Dina Bento 07/06/2018 at 23:02 - Reply

      Măcar să râdem, dacă de altceva nu mai avem timp :) Te puuup!

    • Andreea 15/08/2019 at 23:52 - Reply

      Imi placi maxim!!!! ????????????
      Semnat: Mami cu 2 copii

      • Dina Bento 17/08/2019 at 16:41 - Reply

        Te îmbrățișez cu drag! (te pup virtual că nu știu cum să fac iconițe de la laptop)

  3. Ionelia 10/06/2018 at 00:22 - Reply

    Cât talent!! Să scrii o carte! Îmi place cum scrii????

  4. Jeannie 18/05/2020 at 23:29 - Reply

    Fain scris. Îmi amintește ce viteaza am fost în primele luni a copilului, ca pot și ma descurc singură… Și după ce am pus în chiuveta de la bucătărie un pampers plin și am aruncat la gunoi cana goală de cafea, am zis ca ar fi cazul sa mai iau câte o pauză mica, mica

Leave A Comment