Anul acesta mă vreau înapoi

A venit momentul acela din an când sunt întrebată:

– Mami, tu ce vrei de Moș Crăciun?

– Dar de ziua ta?

Partea proastă când ești născut în preajma sărbătorilor importante de peste an este că trebuie să îți faci o listă lungă de dorințe concentrată pe o singură perioadă. Mai e și o perioadă de iarnă. De exemplu, într-o vreme îmi doream foarte mult ochelari de soare. Iarna, oferta este redusă la ochelari de soare și trebuia să-mi negociez mereu cadoul pentru la vară, dar până la vară nu mai voiam ochelari și atunci rămâneam fără cadou.

Partea bună când ești născut într-o zi așa de importantă în calendarul ortodox, Sf. Ion, e că nimeni nu uită de ziua ta.

Iar de data asta  împlinesc și o vârstă rotundă, demnă de analizat foarte bine ce îmi lipsește de la viață și ce mi-aș dori în plus.

Poate nu întâmplător, psihologic vorbind, la 40 ani simțim nevoia să facem doi pași în spate și să ne analizăm experiențele, să ne luăm lecțiile și să ne remodelăm drumul.

Astă vară eram convinsă că o să vreau de Moș Crăciun un IWatch. Acum, mi se pare că dacă l-aș avea sau nu l-aș avea tot Dina pe care o cunosc aș fi. Nu mi-ar aduce nici un plus valoare, nu-mi simplifică viața, nu-mi face nici cafea, nici timp în plus nu-mi dă. Ba din contră, s-ar putea să mi-l fure.

Îmi amintesc că de ziua mea, acum 10 ani, după ce abia îl născusem pe Andre, mi-am dorit foarte multe haine ca să simt că m-am întors la corpul meu de dinainte de sarcină. Aveam o nevoie viscerală să fiu eu, cea pe care o cunoșteam. Schimbările prin care trece o femeie după naștere sunt greu de acceptat, dar și mai greu de asimilat. Mai ales pentru o persoană care își caută mereu echilibrul în viață.

Astăzi, nevoia mea este să mă întorc, în continuare, către mine. Dar nu fizic, ci emoțional.

De ziua mea, anul acesta, îmi doresc timp.

Timp pentru mine.

Timp să văd. Timp să simt. Timp să învăț. Timp să respir. Timp să mă relaxez. Timp să iubesc. Timp să las. Timp să iert. Timp să miros. Timp să vindec. Timp să citesc în stele. Timp să mă ascult. Timp numai și numai pentru mine.

În câteva luni, voi împlini 18 ani de când sunt iubita soțului meu și 12 ani de când îi sunt soție. De când îi sunt alături să se acomodeze la țara mea, de când îi învăț limba să-i fac dorul mai ușor de dus, de când îl încurajez și îl iubesc, de când îi sunt alături în toate proiectele, de când nu m-am oprit să fiu lângă el.

În câteva zile, voi împlini 10 ani de când sunt mamă și de când viața mea a fost despre copiii mei. De când absolut tot ceea ce am făcut, toate minutele din viața mea s-au scurs în singurul scop de a le da un start sănătos în viață, să fie educați în spiritul civic și social, să știe să aleagă fericirea și bunătatea. Să fie în echilibru cu ei și cu cei din jur.

În mai puțin de o lună, voi împlini 40 ani de când sunt fiica părinților mei, sora sorei mele, copilul traumatizat de școala românească, studenta care a muncit din primul an de facultate ca să se întrețină în București, adultul care a căutat fericirea în beznă. Ca să își depășească condiția, să nu mai sufere, să își rescrie codul ca să se împlinească.

În 40 ani nu am învățat să stau. Am alergat continuu, ca într-o întrecere cu timpul, ba să muncesc, ba să fiu soție, mamă și prietenă, să fie bine celor din jur. Ca binele lor să mă hrănească pe mine.

Acum, îi văd pe toți bine. Copiii mei sunt mari și independenți. Soțul meu știe să facă absolut orice, de la mâncare, curat în casă, să stea cu copiii, ba știe la perfecție limba română. Numai eu nu vedeam asta. Prietenii mei sunt bucuroși să mă aibă oricum aș fi.

La 40 ani vreau să mă regăsesc pe mine. Până aici, am știut totul cu ajutorul intuiției, am ajuns acolo unde mi-am dorit. De acum înainte, e despre conectarea cu mine însămi.

E despre timp cu mine. Regăsirea copilului interior, vindecarea lui, fericirea lui, starea lui de bine, inocență.

E despre libertate interioară, e despre curajul de a accepta că se poate și altfel.

Anul acesta plec singură acasă, la Bacău pentru a face pace cu copilăria.

Anul acesta mi-am dorit o carte despre stele.

Anul acesta am prins curaj să mă văd.

Anul acesta mă vreau înapoi.