Când două mame întâlnesc 6 copii

Ieri a fost ziua porților deschise la mine acasă.

După trei săptămâni de vacanță în care ai jucat toate jocurile din toate colțurile casei, ai făcut toate puzzle-urile ce se puteau face, ai gătit toate rețetele de ciorbe, legume, fripturi, deserturi alături de copiii tăi, ai făcut în fiecare zi câte un alt om de zăpadă și ai ieșit cel puțin 30 de minute în aer liber la mișcare, ai scos sania de la naftalină, ai fost la piscină, le-ai pus și câte un film la televizor și totuși, te trezești dimineața și încă mai e vacanță înseamnă că a sosit momentul să te duci în vizită pe la alte mame la fel de disperate ca tine. Care ar vrea să trimită un email dar sunt strigate din 3 în 3 minute pe numele de scenă – maaaaaaamiiiiiiiiiiiii – , care ar vrea să răspundă la telefon dar tocmai cea mică a înfundat toaleta cu șervețele umede.

Știți cum e viața mea cu doi copii acasă? Extrem de bine organizată. Copiii se trezesc, se joacă până mă trezesc și eu (mai mult Andre și în mare liniște, Beti ori vine lângă mine și mă trezește ori stă lângă Andre), eu îmi fac cafeaua, ei își iau micul dejun, ei se joacă, eu am 20 de minute de internet. Apoi stăm împreună până ne apucăm să pregătim prânzul, apoi dormim, apoi ieșim afară, apoi iar ne jucăm și tot așa. Mai greu e cu jucatul împreună. Eu sunt una, ei sunt doi și de obicei vor lucruri diferite de la mine. Andre vrea constant să joc fotbal, iar Beti orice altceva în afară de fotbal.

Important e să nu-ți propui să faci nimic în afară de a sta cu copiii.

Știți cum se transformă viața când își anunță soră-mea vizita cu toți cei 4 copii din dotare?

În primul rând, toată mâncarea pe care ai putea să o ai în frigider dispare: orez cu șnițel, orez cu mușchi de porc, sarmale, paste cu fructe de mare. Și dacă ar fi fost și un piure…. Plus pâinea ce tocmai ai scos-o din cuptor. Plus o plăcintă întreagă cu mere și una cu brânză. Apoi, în caz că tocmai ți-ai făcut plinul de fructe pentru următoarele 3 zile, ia-ți adio, vor mânca tot inclusiv lămâile.

Apoi, vor vrea desert.

Noroc că l-am trimis pe Cris cu o seară înainte să cumpere din Cora niște pui fericit și o pungă de Haribo șerpișori, scria pe listă. A venit cu ditamai pungoiul de Haribo cu șopârle.

– Ce sunt astea, îl întreb semi speriată de animalele enorme și gelatinoase.

– Singura pungă de Haribo care nu era cu ursuleți. Nu puteai să vrei ursuleții pe care îi vrea toată lumea. Nici nu am înțeles ce ai scris – serpi, ce?

– ȘER – PI- ȘORI. De la șarpe. Îi explic pe limba lui. Cum aș putea să îți scriu – cobra – cobrinhas? (cobra = șarpe în portugheză)

Ideea e că i-am dat pe spate cu ditamai șopârloiul de juma de kil fiecare. Au mestecat la el de nu le-au mai trebuit nimic. În afară de niște popcorn, mai pe la sfârșit. Poate și niște supă, doar că nu era gata, așa am avut și eu ceva rămas pentru masa de seară.

Vă spun, nu e mare diferență între 2 și 4 copii.

Cu o zi înainte, pe când aveam să-mi dau seama că era prea liniște la noi acasă, am scos din garaj ultimul cadou de la Moș Crăciun. Pentru Andre, un lego imens. Am lucrat împreună cu el vreo 5 ore adunate să terminăm nava spațială. Are foarte multe piese. S-a jucat fix 5 minute cu ea. Astăzi, alături de verișorii lui, într-o fracțiune de secundă a fost dezmembrată complet.

Noroc că tocmai ce băusem o cafea tare cu soră-mea și eram semi teleghidată. Am fost luată prin surprindere, dar am rămas nepăsătoare pe poziții. Astăzi, că de mâine mă apuc să caut piesele pe sub canapea. Și mă gândesc numai la maneta aia minusculă cu care se manevra nava. O să o mai găsesc vreodată, oare? Iar soră-mea ar zice – ”nu ai suficienți copii”. Cred că are dreptate, oricum lui Andre nu-i pasă. Nu a avut niciodată atracție pentru lucruri. El ar da toate jucăriile din casă, nu se ceartă cu nimeni de la ele. El vrea doar să joace fotbal. Non stop, în costumul lui Ronaldo.

În rest, să știți că viața e aproape perfectă. Dacă nu-ți este milă de obiectele din jur, de orice se poate sparge, îi poți lăsa liniștită în voie și să-ți faci treburile. Că se iau unii cu alții de nici nu știi când trece timpul. Cel mic cu cel mare, cei din mijloc împreună, unii joacă fotbal, alții sunt la grădina zoologică, apoi joacă monopoly, apoi se aleargă, unii urcă scările, alții coboară, unii mănâncă cartonașele, alții pierd zarurile. Dar am zis că nu ne pasă, da?

Și oricum, abia ce făcusem curat la jucării, deci mare lucru nu au avut ce strica. Mi-am dat seama că de fapt, pentru a ne juca împreună nu ne trebuie mai mult de câteva jocuri inteligente și multă energie. Așa că, am redus totul la minim. Mai puțin de stricat, mai mult spațiu, mai multă distracție. Am făcut alți copii fericiți, donându-le.

Nu știu când au trecut 6 ore. Nimeni nu a dormit, nu a mai existat nici un program de urmat, a făcut toată lumea ce-a vrut și a fost super relaxant, oricât de ciudat ar suna cu 6 copii, cerând într-una de mâncare.

Soră-mea a reușit să trimită nici mai mult nici mai puțin de 4 emailuri kilometrice, a plecat super încântată de reușită – îi cam stăteau pe creier după cum am băgat de seamă, iar eu m-am debrifat pe niște probleme existențiale.

Soră-mea a continuat să trimită emailuri de-acasă, de unde trag concluzie că i-a rămas buna dispoziție și energia și după închiderea serii, iar eu am culcat copiii la 9, astfel că am avut timp suficient să îmi rezolv toate nevoile de ”timp pentru mine”.

Vă recomand să faceți astfel de întâlniri. În afară de niște pahare sparte și jocuri descompletate nu aveți ce pierde.

Și dacă vă gândiți să treceți mâine pe la mine, veniți vă rog cu niște fructe că eu nu am reușit să ies din zăpadă.

Sursa foto: aici