Copiii în fața ecranelor: Fetița cu chibrituri a lumii moderne
Nu cred să fie ceva mai provocator în educația copiilor noștri de astăzi, cum e accesul la tehnologie.
M-am tot dus la cursuri, conferințe, am ascultat discursurile multor profesioniști, eu, la rândul meu am citit mult și dau cursuri pe tema dezvoltării creierului la copii și accesul la tehnologie pentru ca la final toată lumea să spună același lucru:
– Până la 3 ani copiii nu ar trebui să stea absolut deloc în fața ecranului (în perioada aceasta se dublează dimensiunea creierului, se formează cele mai multe legături neuronale și este descoperit științific că acestea se creează cel mai bine prin interacțiune vie, unu la unu)
– Undele transmise de ecrane (TV) induce o stare de oboseală, melancolie, lipsă de atenție și inhibă dezvoltarea emisferei stângi a creierului (unde se găsesc legăturile neuronale responsabile cu logica, gramatica, partea analitică) de unde și probleme de exprimare la copiii mai mari
– Pe termen lung, ecranele afectează sănătatea (obezitate – ecranul inhibă stimulii responsabili cu foamea, copilul nu mai mănâncă conștient pentru ca ulterior să apară problema mâncatului compulsiv direct din pungă), concentrarea, atenția (din cauza luminii foarte puternice, a acțiunii de cele mai multe ori violente din jocuri) și dezinteresul față de lumea reală (care nu este atât de stimulativă pe cât e cea virtuală).
– Pentru a calcula cât timp ar trebui să stea copilului în fața ecranului înmulțiți cu 10 vârsta copilului și veți ajungeți la numărul de minute, respectiv: copilul meu are 5 ani * 10 = maxim 50 de minute/ zi.
– Activitățile din fața ecranului ar trebui să fie utile și distractive
Ecranele, salvarea părinților și nu nevoia copilului
De ce sunt copiii atât de atrași de tablete și telefoane când casa colhăie de jucării de Ț feluri? M-am întrebat cam de-un milion de ori pe zi.
Că e interesant, că li se validează niște abilități și calități: că pot, că sunt frumoși, primesc atenție și premii la fiecare nivel depășit și că lumea virtuală le oferă ceea ce în lumea reală este imposibil: o casă cu ponei, devin prinți și prințese, luptători feroce sau trăiesc în castele ireale.
Un fel de fetița cu chibrituri a lumii moderne.
Nevoia de bază cu care care se naște oricine dintre noi nu sunt ecranele, nu moare nimeni dacă nu are telefon smart sau Ipad. Dar s-au făcut studii pe copiii părăsiți la naștere sau la puțin timp după, că în lipsa iubirii materne sau părintești, aceștia se dezvoltă precum copiii cu handicap. În condițiile în care ei s-au născut perfect sănătoși.
Deci, am putea concluziona că fără ecrane nu murim, dar fără iubire, atenție și îmbrățișări avem toate șansele să rămânem incompleți, infirmi.
De cele mai multe ori, părinții le oferă copiilor ecranele în momentul în care aceștia nu mai sunt disponibili pentru a petrece timp împreună: vrem să facem mâncare, curat în casă, tatăl are treabă la birou sau vrea să vadă un meci la televizor, mama e singură și are nevoie de un moment de respiro și-atunci, cel mai la îndemână când copilul cere atenție este să primească fructul mult dorit – tableta cu jocurile preferate.
Am făcut și eu din astea, când era Andre mai mic. Aveam impresia că e mai important să am mâncare și supă proaspătă decât să stau cu el și să-i explic de ce cad frunzele toamna.
Dar n-a durat mult fericirea. Pe la 4 ani a început să facă niște crize, în condițiile în care el e copilul liniștit, fără crize de furie sau nervi, de m-am uitat mirată la el și m-am întrebat speriată:
– Cine-i copilul acesta, de unde a venit că nu-l recunosc?
Timp pentru noi, timp pentru ei
Atunci mi-am dat seama de gravitatea problemei și că dacă nu fac ceva acum, mâine e prea târziu.
M-a luat groaza gândindu-mă că va trebui să stau cu orele, în fiecare zi, să-i găsesc activități iar eu voi rămâne cu toate lucrurile din casă neterminate.
De fapt, asta cred că e problema majorității părinților.
Ce pun în locul tabletei? Că toată lumea vrea să se relaxeze după 8 ore de serviciu, unii au mâncare de făcut, alții de spălat și tot așa. Viața de părinte nu e numai despre a juca fotbal în parc și Uno pe canapea.
Uneori sau de cele mai multe ori, intrăm atât de mult în viața copilului nostru încât ni se pare că o știm la perfecție. De fapt, noi nu știm niciodată cu exactitate cum vor reacționa ei până când nu stai cu ei, nu le vorbești, nu le explici.
În momentul în care eu m-am întors de la serviciu super obosită, iar copiii mi-au sărit în brațe și le-am spus:
– Dragii meu, am nevoie de 20 de minute să mă schimb, să mănânc un sandviș și să pun carnea la fiert. După aceea, 30 de minute stăm împreună și facem ce vreți voi.
– Ne dai tableta până atunci?
– Nu, acuma vă jucați singuri până termin eu ce am de făcut. 20 de minute. Apoi, ne jucăm împreună.
Știu, poate părea film SF. Dar faceți un test! Lăsați-vă copiii fără ecrane. Curaj!
Poate în prima zi vor înnebuni dacă le curge internetul prin vene, dar în timp vor descoperi lucruri incredibile: jucării cu care nu s-au mai jucat de ani de zile, vor captura furnici cu borcanele voastre de dulceață, se vor bate cu perne sau chiar vor citi.
Nu vă fie teamă să-i lăsați să se plictisească! Nu le mai ocupați timpul cu de toate și nu le mai dați ecranele ca să vă justificați lipsa interacțiunii cu ei. Fiecare dintre noi are nevoie de momentul lui liber. Așa cum și copiii au nevoie de momentul lor cu părinții.
Aveți încredere în copiii voștri că vor putea supraviețui fără ecrane. Dar nu și fără atenția voastră.
Și aveți încredere în copiii voștri că vă vor respecta nevoia de relaxare, atâta timp cât le respectați și voi nevoia de a fi împreună cu voi.
Nu faceți rabat de la timpul vostru împreună. Chiar și 10-15 minute pe zi cu fiecare în parte face diferența între un copil performant și ceilalți.
Aveți încredere în voi și în copiii voștri!
