În durere stă salvarea
Sunt 2022 de ani de când sărbătorim Paștele, de când ținem post, mergem la biserică, aprindem lumânări, ne rugăm, cerem ajutor, gătim cozonac și ouă roșii, nu spălăm și nu facem curat în casă că e păcat, încercăm să fim mai buni și mai iertători în numele lui Iisus Hristos, cel care a fost răstignit pe cruce pentru salvarea noastră și totuși….
…..și totuși, ne scapă cea mai importantă și cea mai de folos lecție pe care o primim în fiecare an în ultimii 2022.
În durerea NOASTRĂ stă salvarea!
Nimeni nu este responsabil pentru salvarea noastră! Pentru că numai în durere ne descoperim!
Și cu cât trece timpul mai mult, cu atât ne îndepărtăm și mai tare de la ideea principală a sensului vieții noastre în credință pe pământ.
A crede în Dumnezeu e mai mult decât a merge la biserică, a aprinde o lumânare și a trăi cu teama de păcat. La bază, acestea sunt doar niște reguli scrise pentru a reglementa funcționarea în bune condiții a instituției numită biserică. De altfel, binevenite dar în nici un caz, suficiente.
A crede cu adevărat în Dumnezeu este a fi în contact, în conexiune directă cu sufletul tău.
Dumnezeu spune să îl iubim ca pe noi înșine. Iar pe noi ne iubim dacă ne cunoaștem cu adevărat. Pentru că atunci când ajungi la nivelul acela extrem de fin de cunoaștere a propriilor tale emoții, realizezi câte dureri ai și cât ai de lucrat cu tine ca să te poți iubi, așa cum îți iubești propriul copil.
Iubește-ți copilul interior așa cum îți iubești propriul copil!
Ți-ai da viața pentru el? L-ai salva? Te-ai duce în timp, să-l iei de mână și să-i spui:
Acum nu mai ești singur! Acum, eu sunt aici să te protejez, să te iubesc, te ascult, te văd, sunt lângă tine! Acum suntem împreună și nimeni nu ne mai desparte!
Abia atunci, să știi, că ai făcut un pas mai aproape de Dumnezeu.
Când îți accepți durerea propriilor răni, a propriei soarte așa cum a făcut-o Iisus în Joia Mare, când te lași pradă durerii care te sfârtecă celulă cu celulă, când simți că ți se rupe carnea de pe tine, dar încă respiri și totuși simți că mori pe dinăuntru așa cum Iisus a murit pe cruce, să ai încredere, să nu îți pierzi niciodată încrederea că dincolo de suferința ucigașă, stă salvarea!
Renașterea ta, în același corp, dar un corp asumat, același suflet, dar un suflet vindecat!
Iisus nu învie în fiecare an pentru noi ca să ne amintească să nu spălăm în zi de sărbătoare.
Iisus ne amintește în fiecare an că în noi stă puterea!
Că niciodată nu e prea târziu să ne întoarcem către noi, să ne privim rănile, să ne acceptăm rușinea că nu arătăm cum se așteaptă alții, să acceptăm batjocora celorlalți că nu suntem cum se așteaptă ei, să avem încredere în vocea noastră interioară, în intuiție, în Dumnezeu, că drumul pe care îl urmăm e drumul nostru, drumul salvării și a împlinirii. Indiferent ce zic și fac și cred alții despre noi.
Iisus ne amintește în fiecare an să credem în noi. Crezând în noi, credem în EL!
Suntem parte din tot acest întreg numit Dumnezeu!
Dacă nu vă iubiți suficient de mult încât să vă fie bine, Dumnezeu vă va trimite tot felul de semne ca să vă facă să vedeți mai bine: vă îmbolnăviți, un prieten drag moare, vă părăsește partenerul, vă certați cu copilul, rămâneți fără serviciu.
Acestea sunt doar mesaje că Dumnezeu vă iubește atât de mult, dar atât de mult încât încearcă să vă salveze.
Noi nu suntem niciodată singuri!
Ascultați cu răbdare și atenție ceea ce vă transmite, închideți ochii și priviți cu ochii intuiției drumul vostru luminat, luați-vă puterea din Cina cea de Taină, curajul din Drumul Patimilor și încrederea din Învierea lui Iisus, iar apoi, când toate astea se vor fi făcut, veți ști că ruga voastră a fost ascultată și veți urca în Grădina Domnului, înălțându-vă la cer, în Lumină, în Ziua Judecății de Apoi.
