O apă, 5 lei?
Sunt copilul care a stat ani în șir la rând la sifoane pentru că era singura bucurie pe care ne-o puteam permite fără eforturi financiare supraomenești.
Sunt copilul care bea suc numai de Crăciun, din ăla verde cu kiwi, care nu văzuse kiwi cum nu văzusem eu banane, dar trăgeam de el ca să ne ajungă și de revelion. Tortul și acest suc erau singurele bucurii cu care intram în noul an. Asta ca să-mie fie clar de ce încă mai visez noaptea bomboane cu cacao pe deasupra = amandine.
Sunt copilul care împreună cu soră-sa au mâncat luni întregi orez fiert, așteptându-și părinții plecați prin Polonia să vină acasă cu jucării, dulciuri și mulți bani ca să plătim apartamentul în care dormeam pe jos.
După aproape 30 de ani, acest copil este adultul care în Mall Băneasa a dat pe-o apă la jumătate 5 lei și pe-o salată 35.
O apă, 5 lei?
Weekendul trecut am fost în Ikea împreună cu soțul meu să las niște perdele la scurtat. Rar se întâmplă să plecăm în weekend de-acasă. Pentru noi, sfârșiturile de săptămână se petrec în familie, luăm masa împreună, stăm la povești, ne mai uităm la un film și ne jucăm.
De data asta însă, am lăsat copiii la sora mea și am fugit să ne facem treaba. Am rezolvat rapid și pentru că era ora prânzului, iar hot dog-ul de la Ikea îmi stătea în gât am plecat spre Mall Băneasa ca să dau pe-o salată și-o apă cât un prânz consistent pentru 4 persoane la noi acasă.
Nici nu contează de unde-a fost salata. 4 feliuțe de vită, 3 frunze de salată, nuci și avocado, într-adevăr un deliciu, servit într-un bol de plastic plus o apă = 40 de lei.
Soțul meu a cerut și niște ou în plus peste salată că e pe proteină, iar în loc de apă și-a luat limonadă la bidon. Bol din carton, furculiță de plastic fără șervețel = 50 de lei.
Iar eu mă uit lung la o pereche de pantofi din piele pe care-i port cel puțin 3 ani și pe care nu mă îndur să dau 150 lei.
Cu greu găsim o masă înghesuită unde abia intrăm cu geci, paltoane și-o poșetă. Alți 3 din jurul nostru se uită cu invidie. Masa-i super murdară, tava cu mâncare e lipicioasă, dar astea-s prea puțin importante când ai așteptat 15 minute cu mâncarea în brațe să se elibereze un loc. Mie mi-a sărit setea. Mă uit lung la salată și parcă nici de ea nu mai am chef.
– Cum să dai 5 lei pe-o apă? Și 35 pe-o salată? îl întreb pe Cris retoric.
– Cu 12 euro am mâncat în Germania la un super restaurant, un hamburger cât două salate din astea. Și nu era servit în farfurie de plastic.
– Iar în Portugalia mănânci la mall de 10 euro un super meniu cu fructe de mare, servit în farfurii de ceramică. Curate, strălucitoare iar băutura e la ofertă în pahar de sticlă.
Acuma chiar c-aș fi lăsat salata și m-aș fi dus învârtindu-mă, dacă n-aș fi dat pe ea 35 lei. Mi-am umflat burta cu apa, ca să nu mă mustre conștiința c-am dat banii aiurea, am savurat și salata, care din fericire, a fost tare bună, dar nu mă mai prinde curând nici o masă în oraș.
Și nu e că n-aș avea 5 lei să dau pe-o apă. Raportat însă la nivelul de trai, în țara unde 5 lei sunt 5 pâini, 2.5 kg de cartofi sau 3 de mere, apa la 5 lei în mall e preț de Occident unde salariul mediu este mia de euro sau de restaurant de 5 stele unde vita e adusă cu avionul din Argentina, fața de masă e cusută cu fir de aur, iar scaunele tapițate din vremea regelui.
Da, da, știu. Noi suntem vinovați că dăm, de aceea e coada la hot dog-ul de Ikea până în stradă.
Și chiar nu e râs. E de plâns.
Căci numai în Africa mai vezi diferențe atât de mari între păturile sociale.
