Învață-ți copilul să creadă în cuvinte frumoase!

În timp ce Andre mesteca la o roșie, îi observ ochii mari, fălcuțele rotunjite, părul des și ondulat.
– Știi că ești un copil tare frumos? îl întreb eu cu sufletul plin.
– Da, răspunde sigur pe el.
– De unde știi?
– De la tine.
– Și tu crezi tot ce zic eu?
– Da, că ești mama mea.
– Și dacă îți zic că ești urât? Mă crezi?
– Nu. Eu cred doar în cuvinte frumoase.

Dacă m-a enervat ceva rău de tot în timpurile tinereții mele, au fost cu siguranță afirmațiile:

• lasă că vezi tu, când o să fii mare ce greu îți va fi
• o să vezi tu când vei fi și tu mamă, nu o să ți se mai pară așa ușor
• dacă tot insiști să nu-l pedepsești, o să vezi că nu o să te mai asculte
• o să vezi tu la școală, s-a terminat cu joaca
• treci acasă, vezi tu ce discuție o să avem

Sună ca o bombă cu ceas care stă să explodeze și tu nu ai nici un control asupra ei. Așa că nu-ți mai rămâne decât să fugi cât mai repede și să te salvezi.

Și-ai fugi cât ai vedea cu ochii, dar problema e că ești legat de mâini și de picioare. Viitorul care părea să fie ceva modelabil în mâinile noastre, ceva ce ține cont de emoțiile noastre, de greșelile și puterea noastră de a învăța din ele, de curaj și dorință, devine acum fatalitate, un destin care nu ne mai aparține nouă, ci stă în mâinile lor, fără drept de apel.

Poate că ești un școlar bun, poate o mamă care nu își bate copilul oricât de greu îi este, poate că ești un adult responsabil sau poate, din contră, ești exact cum ți s-a spus.

Cine știe ce va fi sau cum voi fi eu peste 20, 30 sau 40 de ani?

Și cine are dreptul suprem de a decide cum voi fi eu peste 20, 30 și 40 de ani? Dacă nu, tocmai eu?

Sintagma ”o sa vezi tu…..” este o amenințare. Iar pentru cei care o utilizează reprezintă un mod de a reitera că au dreptate, de a-și justifica opțiunile și, uneori, chiar de a-și scuza faptele.

Păi e corect să te folosești de mine ca să-ți fie ție confortabil? Să-ți pui propriile temeri în spinarea mea?

Acum câțiva ani, însărcinată cu Andre, eram la o masă în oraș cu niște cunoștințe. Una dintre doamnele de la masă mă întreabă:

– Când vei naște?

– În jurul Crăciunul, răspund eu.

– Vaaai, o să fie tare trist copilul tău.

Nu știu dacă eram eu prea hormonată sau tristețea din cuvintele ei prea mare, dar mi-a venit brusc să plâng.

Eu nu vreau un copil trist. Vreau să nasc un copil fericit! urla datoria de mamă în mine.

– Și fata mea e născută în august, a continuat ea. Toată lumea e plecată în concediu, niciodată nu are prietenii pe care-i vrea la ziua ei. O să vezi, va fi la fel. De Crăciun toată lumea petrece în familie. Nici cadouri de Moș Crăciun nu o să primească.

Andre s-a născut exact cu o săptămână înainte de Crăciun. Nu știu cum va fi peste ani când va crește mai mare și va dori să-și petreacă ziua cu anumiți prieteni, însă, până acum nu am simțit vreo problemă în organizarea petrecerii lui. Iar cadouri primește mult peste cât ar avea nevoie.

Cu toate astea, încă mai simt gustul amar de la acea discuție și sufletul amărât că sunt oameni care încă mai emit judecăți de valoare fără să filtreze informația înainte, considerând că ceea ce cred sau ceea ce ei au experimentat e adevărul suprem și calea salvării.

Viitorul sună exact cum vreau eu să sune

Spun cercetătorii că alegerile pe care le facem ca adult vin în completarea modelului cu care am fost educați și crescuți în copilărie. Căutăm inconștient acele situații cu care ne-am obișnuit și care ne sunt confortabile chiar dacă vorbim de amenințări, abuzuri sau infidelitate. Adică, ni s-a spus că suntem proști, ca adulți vom crede că suntem proști. Am fost bătuți, ca adulți vom considera că ”nimeni n-a murit dintr-o palmă la fund” sau dacă infidelitatea făcea partea din viața noastră, nu ni se va părea foarte grav să ni se întâmple și nouă asta.

Pe de altă parte, cred că dincolo de toate modelele acestea cu care venim din copilărie stă în puterea noastră să le schimbăm în binele nostru. Facem parte dintr-o generație care ne pune la dispoziție o mulțime de instrumente cu care să ne bandajăm rănile, să ne ameliorăm starea de spirit, să ne separăm de trecut și să deschidem ochii larg spre viitor.

Viitorul poate suna spectaculos când reușim să separăm binele de rău, ceea ce mă face să mă simt confortabil, de ceea ce mă face să mă simt rău. Să punem limite, să ne ștergem ochelarii de praf și să privim în față plini de speranță: voi fi un părinte bun, voi avea un copil fericit, ne vom juca în apă împreună, ne vom murdări, vom învăța să citim și vom devora toate cărțile din bibliotecă, ne vom face prieteni noi, îți voi fi alături în prima zi de școală și în toate zilele speciale din viața ta, voi crede în tine și te voi iubi, și nu știu cum va fi nașterea ta, dar nimic nu va fi mai frumos decât să-mi țin copilul în brațe în ziua de Ajun.

Viitorul sună bine când ne vedem de bucățica noastră de viață, când aruncăm speranță în aer, când zâmbim și ne ajutăm copiii să creadă în cuvinte frumoase!

Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.