Povestea curajului
Acum vreo trei zile, l-am lăsat pe Andre în fața intrării de la școală. Ne-am luat la revedere, ne-am îmbrățișat iar el a plecat spre clasă. Eu l-am urmărit cu privirea, așa cum fac mamele când puii lor încep să zboare.
Se sunase de intrare, iar el stătea în fața ușii. Printre copiii alergând pe hol și uși întredeschise privirile noastre s-au întâlnit.
Eu îl încurajam în gând. Știu că ar fi preferat să fiu lângă el, să deschid eu ușa în locul lui și să-i spun doamnei învățătoare:
– Vă rog să mă scuzați, am întârziat. Pot să intru?
Însă am rămas acolo, încurajându-l de la distanță. Între timp s-a apropiat un coleg, și el întârziat. Au mai stat acolo câteva minute, iar apoi i-am văzut deschizând ușa clasei și intrând.
La final de ore, în drum spre casă, l-am întrebat:
– Andre, te-am văzut azi la școală cum stăteai în fața ușii clasei tale. De ce n-ai intrat? Așteptai pe cineva?
– Da, așteptam să vină cineva.
– Pe cine?
– Să-ți explic. Dimineață, când m-am trezit, fiind somnoros, în loc să iau cu mine curajul, am luat frica. Arată cam la fel, m-am grăbit și le-am încurcat.
Când eram în fața ușii, mi-a fost frică să intru. Și-am așteptat să vină curajul.
– Și cum ai făcut să vină? Că și mie câteodată îmi este frică, dar nu știu cum să fac să scap de ea.
– M-am oprit. Am respirat. Și m-am liniștit. Abia atunci mi-am dat seama că am la mine frica. Și-am strigat: Curajule! Curajule! Vino la mine! Și-a venit!
– Și-apoi?
– I-am zis așa: Curajule, ia frica asta de aici și du-o înapoi acasă. Las-o acolo și întoarce-te numai tu! Și așa a făcut. S-a întors curajul la mine, l-am pus în buzunar și-am intrat în clasă.
Astăzi și mie mi-a fost frică. În primul rând că nu o să finalizez tot ce rămăsese neterminat cu o zi înainte.
M-am trezit dimineață, din nou prea târziu, dar mi-am oferit 30 de minute să mă pregătesc: să mă simt bine în pielea mea, să îmi programez ziua, să beau un ceai și să-l chem pe curaj.
Acuma știu că nu voi termina tot ce a rămas neterminat de ieri. Dar am reușit să îmi prioritizez ceea ce este extrem de important să finalizez astăzi. Atât cât pot.
Pentru ca la final de zi să mă pot bucura de reușită și să prind curaj pentru a doua zi. Să fiu motivată și încrezătoare în forțele proprii.
Hei, curajule, mai ești lângă mine?
Din toata inima, extraordinar!!! Chiar de azi voi aplica aceasta strategie si il voi invata si pe copilul cel mare sa isi ia mereu curajul in buzunar. Si de aici putem inventa o multime de rezolvari pentru situatii delicate, nu? Multumesc mult pentru idee!!!
Da, se poate extrapola mult. Azi chiar am ieșit dintr-o situație din aceasta tot cu el. Mi-a zis că nu știe să scrie ”mami, te iubesc” și tare era supărat.
Și l-am chemat din nou pe curaj!
Cu mare drag! Succes!