Râul conștiinței trece fix pe sub podeaua casei noastre
Studiile arată ca dacă un șobolan din Estul Europei a descoperit un drum nou spre a-și găsi mâncarea din labirint, un șobolan nou născut din Africa are deja în celule această informație. El va avea potențialul de a-și procura mâncarea, folosind exact noul drum descoperit de către amicul lui din Estul Europei.
Pe același model funcționează și oamenii. Temerile stră-stră-bunicii mele, cu ale stră-bunicii, cu ale bunicii, cu ale mamei, cu ale mele vor fi întipărite în celulele copilului meu.
Vorbim de ”râul conștiinței” sau ”planul conștiinței”.
Exemplul cel mai comun este acela al conștiinței foamei. Bunicii noștri, cei care au trecut prin foamete, au transmis copiilor lor, respectiv părinților noștri și poate chiar unora dintre noi, teama de a rămâne fără mâncare. Se vede în supermarket-uri sau înainte de o zi liberă, când magazinele sunt închise. Se cumpără tot, chiar dacă rațional, nu avem nevoie. Coșuri pline cu de toate.
Pâinea care nu trebuie să lipsească de pe masă, chiar dacă astăzi o putem înlocui cu alimente mult mai sănătoase.
Copiii care se nasc astăzi, copiii noștri:
- au o conștiință superioară nouă
- știu mai multe decât noi
- spiritual sunt mult mai evoluați
- emoțional sunt însă, nedezvoltați
Datoria noastră ca părinte este astfel, să îi ajutăm pe copiii noștri să se dezvolte emoțional. În primul rând în familie, și mai apoi la școală.
Ei vin deja ”programați” cu temerile noastre de foame, boală, eșec și neîmplinire. Orice proiectare a neajunsurilor noastre asupra lor nu va face decât să mărească ”gaura de șobolan”.
Prioritar în drumul nostru de a fi un părinte echilibrat este să ne analizăm pe noi, în primul rând, să înțelegem cum vrem să fim, unde vrem să ajungem și ce ne împiedică. Iar mai apoi, să ne vindecăm, pentru a putea satisface copiilor noștri adevăratele nevoi reale (forțare conștientă de termen).
Vă invit, pe modelul de mai sus, să continuați exemplul, întrebându-vă printre altele:
Cum a fost viața noastră emoțională în timpul copilăriei?
Erați lăsați să plângeți?
Erați comparat cu ceilalți?
Erați încurajat pozitiv (Eu am încredere în tine! Te iubesc orice notă ai lua la școală) sau negativ (ai să ajungi de râsul lumii dacă nu iei note bun! Eu nu te trimit la școală să mă faci de rușine, ai înțeles)?
Erați criticat sau apreciat?
Cum reușeați să vă detașați de ceea ce se întâmpla în jur?
Vă simțeați un copil special, deosebit sau mai degrabă împovărat de responsabilități ”de om mare”?
Pe vremea când aveam vreo 8-9 ani, tocmai se mutase la bunica la țară o familie cu doi copii mici: un băiat și o fată. Părinții fuseseră disponibilizați după revoluție și rămași fără resurse financiare s-au mutat la țară pentru a trăi din roadele pământului.
Băiatul mergea la școala din sat. O școală în care se învăța la comun cu copii de toate vârstele, din lipsă de elevi și personal. Părinții munceau de dimineață până seara. Ca la țară. Copiii, după școală, mergeau să-i ajute. Din când în când mai veneau pe la noi să se joace. Băiatul căra mereu șahul după el, fetița mai mică se dădea în leagăn. Aveau program strict de teme și muncit în grădină.
Nu știu câtă școală aveau acei părinți, dar îmi amintesc limpede ca lumina zilei cât de frumos vorbea mama despre băiatul ei: că e bun, că e muncitor, că e mândră de el, că învață bine și că o ajută mult.
Astăzi, acel băiat este medic la Spitalul Universitar.
Copiii manifestă ceea ce am înghițit și ceea ce am primit în trecut.
Cu cât ne-am înghițit mai tare furia și lacrimile pe când eram copil, cu atât copilul nostru va face mai multe crize de nervi. Cu cât ni s-a confirmat că suntem capabili să facem orice ne dorim, cu atât copilul nostru va reuși.
E o luptă continuă între părinți care hrănesc copiii natural și cei care le dau de toate, între școli private și de stat, spitale și servicii, între așteptări și rezultate, între obiective și prioritizarea lor. Și va mai exista, atâta timp cât tragem după noi cicatrici pe care refuzăm să le vindecăm.
La urma urmei, însă, e un joc simplu, de echipă, în care putem să înțelegem ce este esențial pentru noi și copilul nostru și să fim împreună învingători!
Sursa foto: aici