-
În spatele copilului care primește tot ce vrea, stă un părinte care crede că n-a făcut suficient
Cea mai mare teamă a mea în rolul de părinte este să nu le ofer copiilor absolut tot ce-și doresc. Știu, probabil unii dintre voi o să spună că nu am chiar toți boii acasă, dar sunt convinsă că fricile părinților sunt direct proporționale cu timpurile în care trăim, iar mai apoi, cu propriile noastre experiențe din copilărie, cu nivelul socio-economic în care ne găsim, de educație și cultură, toate acestea formând un stil propriu care ne definește în prezent. Eu mi-aș categorisi propriul stil ca fiind unul poate prea relaxat, lipsit de temeri majore: înainte să văd pericolul, eu văd distracția, noroc cu soțul meu care mai pune limite,…
-
Pufuleții, bomboanele și biscuiții, prietenii mei buni din parc
Puține lucruri mă enervează în jurul meu, în relație cu copiii. Am trecut prin perioada în care orice pufulete îndreptat spre copilul meu mă enerva, orice acadea îmi dădea fiori, orice jucărie pe care copilul meu nu avea voie să pună mâna mă scotea din sărite. M-am revoltat, m-am supărat, ca mai apoi să înțeleg că nimic din toate astea nu ajută. Pe mine, dar mai ales pe copilul meu. Lucram la capătul greșit de relație. Datoria mea socială și morală este să-mi educ proprii copii. Să devină exemplu pentru grupul lor de prieteni în parc, la școală sau în fața blocului. Viitor adult cu un bagaj de principii și…





