Treaba bărbatului este să-și iubească familia, iar treaba femeii s-o țină aproape

M-a întrebat de curând o cititoare la articolul în care povestesc cum m-am trezit de dimineață și m-am apucat să curăț zăpada în loc să-l aștept pe soțul meu s-o facă, cum de nu m-am gândit că e ”treabă de bărbat”, cum de sunt atât de tolerantă, cum de pot?

Alteori, mi s-a spus că nici nu par căsătorită făcând atâtea lucruri singură.

Iar de cele mai multe ori, oameni apropiați care mă știu bine, mi-au spus că nu înțeleg cum de aleg să fac un milion de lucruri în timp ce soțul meu se duce, doar, la serviciu.

Ceea ce se vede din afară e sub 1% din ce se întâmplă cu adevărat la noi în inimă

Și am tot încercat de-a lungul timpului să explic de ce pot și de ce o fac, dar la un moment dat am realizat că oricât de mult aș explica, oamenii n-ar înțelege la nivelul la care trăiesc eu viața pentru că o relație de cuplu e unică exact așa cum oamenii sunt unici, copiii și fiecare dintre noi, luați câte doi.

Pentru mine, fericirea și împlinirea în cuplu arată așa. Eu să dau zăpada dacă așa simt și să-i respect lui alegerea de a lua în tihnă micul dejun.

Ăsta-i soțul meu, așa a fost dintotdeauna, am ales să-l accept cum este. El e omul tihnit. Calm. Care face lucrurile o dată și bine. Eu sunt la punctul opus, nu stau locului, mă agit și prima dată simt, iar apoi procesez.

Nu i-o fi simplu nici lui cu mine.

Ne știm de 16 ani, suntem căsătoriți de 10, și în tot timpul ăsta m-am întrebat de zeci dacă nu de mii de ori dacă asta vreau de la viața mea.

Că nu mi-a fost nici mie simplu să-i văd pe cei din jurul meu, din familie sau prieteni apropiați uitându-se într-un ochi la mine.

– Păi tu te ocupi de izolat casa?

– Cum, tu cari mobila?

– Și tot tu cumperi cărămidă pentru zid? Repari poarta electrică, pui draperii, cobori în puț să citești apometrele, repari hidroforul…

Nici nu vreau să vă povestesc câte am făcut la viața mea, însă, credeți-mă, curățatul zăpezii din fața casei e în loc de cafeaua mea de dimineață.

Poate veți spune că așa am văzut la mama, modelul familial

Așa și-așa. Într-adevăr, am văzut-o pe mama de câteva ori venind cu covorul proaspăt cumpărat pe umăr acasă, dar tot pe tata îl aștepta să-l bată jos pe bară sau să care gălețile cu apă la etajul 4, când se mai spărgeau conductele la Valea Budului (Bacău).

Realitatea e că eu n-am trăit într-un mediu în care rolurile erau perfect împărțite în familie. Însă, când m-am făcut mare am ales să fiu fericită. Atâta tot.

Că puteam eu să îmi aleg un băiat care să mă țină în puf și să-mi gătească cina în fiecare seară, cu siguranță reușeam. Dar fericirea mea nu stă în asta. Eu am ales un tip care în loc să-mi facă mie cina, să se ducă la serviciu ca să pot lua cina la restaurant, de fiecare dată când avem chef, împreună. Că mâncare știu și eu să-mi fac.

Când ne-am mutat în România, am plecat amândoi de la același nivel emoțional și financiar. Mă rog, plus – minus, că n-a stat nimeni să calculeze la punct și virgulă, dar eram amândoi pe-acolo. Tot ceea ce am realizat până acum e rezultatul multor ani în care el a muncit mult și foarte mult, a investit în business-uri, unele falimentare, altele de succes, și în care eu l-am susținut și l-am ajutat: izolând casa, cumpărând cărămidă, schimbat centrale, făcând prăjituri la 5 dimineața ca să le vindem la Hilton și altele, asemenea.

Pentru că el are capacitatea aceasta de a scoate potențial dintr-o idee de business, mie îmi place să scriu și să mănânc sushi.

”Asta-i treabă de bărbat” versus ”avem treaba asta, cine e mai potrivit s-o facă?”

Se militează enorm în zilele noastre pe egalitatea între femei și bărbați, ți-e frică să mai întrebi cum își împarte o mamă timpul între carieră și familie că te trezești că ți se spune că le discriminezi.

Pe de altă parte, avem și ne place să împărțim responsabilitățile între ”treburi de bărbat” și ”treburi de femeie”. Pe ei îi face să se simtă macho, virili, potenți, iar pe femei prințese, gingașe, sensibile.

Acuma, depinde de perspectivă. Că poți să fii viril și potent, servind micul dejun în timp ce femeia prințesă să dea cu lopata în grădină. Dacă, peste 30 de minute el va pleca la muncă, iar ea se va duce la un salon de masaj cu pietre calde într-un loc mirific în București cum numai ea cunoaște.

O relație nu se reduce la cine face mai mult sau mai puțin, mai greu sau mai ușor. Astea sunt atât de relative că e foarte greu să le cuantifici. ”Treaba de bărbat” nu e altceva decât o expresie ce-a supraviețuit vremurilor. Ce sunt eu potrivit să fac în această relație e important în cuplu.

Am văzut femei care lucrează mai mult decât bărbații, aduc mai mulți bani acasă, iar dacă orgoliul masculin e destul de destupat la minte să accepte asta în timp ce el se ocupă de copii, haine de spălat și mâncare, acolo se naște un cuplu fericit.

Există femei potrivite la condus tiruri, bărbați la făcut pâine, femei pilot, bărbați care stau în creștere copil acasă. Cine decide dacă una sau alta e treabă de femeie sau de bărbat, atâta timp cât ei sunt fericiți?

Treaba bărbatului este să-și iubească familia, iar treaba femeii s-o țină aproape.

Atât de simplu e. Și-atât de complicat să depășești stereotipurile.

 

Background photo created by creativeart – www.freepik.com„>Sursa foto

 

Share This Story!

6 Comments

  1. Bolog 14/02/2020 at 09:08 - Reply

    Ma bucur ca nu sunt singura in situatia asta :))

  2. Ioana 14/02/2020 at 21:21 - Reply

    Foarte frumos zis!

  3. Alexandra 15/02/2020 at 11:47 - Reply

    Doamne cât de bine te înțeleg, sunt la fel, chiar sunt în situația asta și îmi puneam tot timpul o mie de gânduri, scum sm înțeles că, chiar fac ce trebuie ????❤️❤️

    • Dina Bento 15/02/2020 at 22:12 - Reply

      ♥️♥️ Faci bine atâta timp cât ești fericită

  4. o femeie 20/02/2020 at 18:14 - Reply

    plec de la birou acusi. Am niste becuri de schimbat, si pun si o masina de rufe si una de paine. Cina nu fac, iesim la restaurant.

Leave A Comment