Viața mea ar fi mai fericită dacă….

Zilele trecute eram în mall și-am intrat într-un magazin să-mi cumpăr un rimel. Mai aveam vreo 3 acasă, dar zic, un rimel în plus nu strică.

Și cum stăteam eu așa cu 3 rimeluri acasă și cu ochii după altul, se aude în spatele meu o doamnă vorbind la telefon:

– Cum? Cea care avea cancer de piele și trebuia operată….?

Pauză.

3 secunde au părut o eternitate.

– Doamne…..! se aude în continuare. Cum așa? Și au rămas copiii ăia fără mamă…..Nu înțeleg, trebuia operată…..

Vă jur că în momentul ăla, ce să-mi mai trebuiască rimel, că numai de aer mai aveam nevoie și atât!

Brusc, m-am simțit, la propriu, cel mai bogat om din lume.

Am ieșit din magazin, teleghidată, m-am plimbat pe lângă magazine, privind înăuntru gol, pierdută în mintea care repeta întruna:

– Mulțumesc, Doamne, că sunt sănătoasă!

– Mulțumesc, Doamne, că am mâncare pe masă!

– Mulțumesc, Doamne, că merg copiii mei la școală!

– Mulțumesc, Doamne, că am timp să-mi realizez visele!

– Mulțumesc, Doamne, că am oameni valoroși lângă mine!

– Mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat putere și curaj să reușesc!

Am ținut-o așa până am ajuns la locul de joacă unde o lăsasem pe Beti cu colegele ei. M-am așezat pe un scaun și am privit-o până la finalul evenimentului, bucurându-mă și trăind fiecare secundă ca pentru un secol.

Desigur, viața nu ne este dată să o trăim cu teama zilei de mâine. Dar, uneori, e nevoie să mai primim câte un semn divin care să ne trezească la realitate și să apreciem ceea ce avem.

Să fim recunoscători, să ne redefinim prioritățile și să ne întrebăm sincer:

– Dacă mâine mor, mor fericit?

Și dacă nu, ce-mi lipsește? Pentru că acum e timpul să-mi rescriu povestea!

Eu, de exemplu, am rămas cu o promisiune neîmplinită de a vizita o prietenă bolnavă.

Cu o carte neterminată.

Cu niște mesaje de încredere pentru omul de lângă mine.

Cu 2 telefoane de dat prietenelor mele.

Cu o vizită promisă la Mănăstirea Cernica.

Încă nu am mulțumit părinților pentru viața pe care mi-au dat-o.

Sursa foto