Ce urmează când ți-ai îndeplinit obiectivele?

M-am trezit de dimineață cu o durere îngrozitoare de cap. Pentru mine, durerea de cap reprezintă, fizic, că nu am mâncat suficient și emoțional, că sunt cu totul în cap, mă provoacă diverse gânduri și nu am claritate.

După ce am dus copiii la școală și am mâncat o banană, cu altă ocazie am să vă povestesc și despre provocările mele alimentare, am decis să mă duc la Mănăstirea Cernica ca să mă pot liniști cu capul.

Să nu credeți c-a fost simplu pentru creier să accepte că îl pun pe pauză!

A început să-mi spună că am treburi acasă, că am facturi de făcut și emailuri de răspuns, că mi-e foame și că trebuie să mănânc, în condițiile în care el știe foarte bine că mâncatul nu face parte din prioritățile mele, dar numai să vedeți cam cât de disperat era să nu aleg inima în detrimentul lui.

Am învățat însă, de-a lungul anilor, să-mi ascult intuiția și să știu, chiar dacă sunt tulbure în gânduri, când am nevoie de o pauză.

I-am spus blând:

– Dragul meu creier, știu că mă iubești, fără tine nu aș fi ajuns astăzi, aici, să fiu cine sunt! Dar acum sunt obosită, am nevoie de puțină liniște, am nevoie să te oprești puțin. Să te liniștești ca să mă liniștesc și eu cu tine.

Și s-a făcut liniște.

Era 8.30 dimineața când am ajuns în fața mănăstirii. Am ieșit din mașină, și când m-am văzut singură în parcarea mare și goală, șoseaua plină cu mașini grăbite spre serviciu, eu cu părul făcut, îmbrăcată casual, dar elegant, mirosind a parfum și ieșind dintr-o mașină considerată bună ca să mă duc să mă plimb la mănăstire, am simțit cum o mână invizibilă, mâna lui Dumnezeu, bineînțeles, m-a luat din acel peisaj și m-a pus direct în filmul vieții mele, de acum 20 ani.

Când eram tânără studentă fugită de acasă pentru a-mi câștiga libertatea, când mâncam biscuiți cu ceai și aveam 55 de kg, cu unul în minus decât acum, și arătam ca un schelet ambulant, munceam 12 ore pe zi plus facultate, mergeam cu autobuzul fără bilet și  spueam rugăciuni în gând ca să nu vină controlorul, și visam, uitându-mă la doamnele selecte de pe stradă că într-o zi o să am și eu de toate, muncind, fără să-mi compromit viața.

Că într-o zi o să am bani să-mi iau parfum bun și haine care să-mi stea bine, că o să mănânc numai ce-mi place și o să am lângă mine un băiat care să mă iubească exact așa cum sunt eu.

Să am libertatea supremă să simt cum vreau, să fac ce vreau!

Am rămas blocată în parcare pentru câteva minute bune! Am retrăit fiecare moment și m-a zguduit  până la ultima celulă.

– Ce-ți lipsește, Dina? m-a întrebat.

Am intrat în curtea mănăstirii și am luat-o ușor către lac.

N-am știut ce să-i răspund, mi-a fost rușine.

Ionela mică și-a pus în gând, iar Dina mare a reușit. Am devenit completă. Am reușit.

Acum, am nevoie să-mi reconfigurez traseul.

Ce urmează când ți-ai îndeplinit obiectivele?

Să știi că ți le-ai îndeplinit. Să vezi unde ai fost și unde ai ajuns.

Iar apoi, să dai altora din experiența ta, să ajuți, să-ți dai timp să te bucuri, să respiri, să zâmbești, să te vindeci, să iubești.

Să te oprești.

Ca să accepți că ai reușit!

Și în loc să te pierzi în disperarea că nu mai știi direcția, fă un pas în spate și amintește-ți de unde ai plecat, unde ai ajuns, efortul pe care l-ai depus să ajungi aici, unde ești acum.

Închide trecutul, onorează-l și privește către ceea ce poți face cu ceea ce ai de acum înainte.

Îmi cad ochii pe mormintele din jurul meu.

Pe o cruce stă scris: 1984 – 2020.

Mai mic decât mine cu 2 ani. El a avut mai puțin timp să-și realizeze obiectivele.

Eu sunt deja pe drumul reconfigurării.

– Ce-ți lipsește, Dina?

– Nimic, Doamne! Absolut nimic!

Doar că am uitat să-ți mulțumesc că-mi ești mereu alături!

 

By Published On: 15/09/2022Categories: Stil de viață5 Comments

Share This Story!

5 Comments

  1. Mihaela 15/09/2022 at 12:50 - Reply

    Sunt tot capricorn, tot genratia 86, probabil din acest motiv că rezonez atat de tare cu postările dumneavoastră. Ați fi fost un psiholog foarte bun, la care as fi mers cu drag!

    • Dina Bento 15/09/2022 at 13:57 - Reply

      Ma specializez pe drumul acesta.

      Te mai astept pe aici, iar dacă te simți ajutată, pentru mine e cel mai bun lucru ce mi se poate întâmpla.

  2. Ioana B 15/09/2022 at 14:17 - Reply

    si eu aceiasi generatie, acum am invatat sa ma opresc si sa fiu recunscatoare pt tot ce am. si sq mq bucur de tot ce am, e si asta un progress.

    • Dina Bento 15/09/2022 at 15:52 - Reply

      Da, ne trebuie înțelepciune să știm să ne bucurăm

      • Roxana 26/12/2022 at 13:21 - Reply

        Un articol minunat,real.
        Si eu am inceput sa apreciez ceea ce am avut,ceea ce am si sa ma bucur cat mai mult de prezent.❤️

Leave A Comment