-
Ce urmează când ți-ai îndeplinit obiectivele?
M-am trezit de dimineață cu o durere îngrozitoare de cap. Pentru mine, durerea de cap reprezintă, fizic, că nu am mâncat suficient și emoțional, că sunt cu totul în cap, mă provoacă diverse gânduri și nu am claritate. După ce am dus copiii la școală și am mâncat o banană, cu altă ocazie am să vă povestesc și despre provocările mele alimentare, am decis să mă duc la Mănăstirea Cernica ca să mă pot liniști cu capul. Să nu credeți c-a fost simplu pentru creier să accepte că îl pun pe pauză! A început să-mi spună că am treburi acasă, că am facturi de făcut și emailuri de răspuns, că…
-
Chemarea noastră e să fim fericiți
Ați auzit cu siguranță expresia ”am fost chemat” sau ”am auzit chemarea”. De cele mai multe ori o spun cei care se întorc spre Dumnezeu, care lasă aproape tot ce e lumesc în spate și se îndreaptă spre lucrurile spirituale. Mult timp am crezut că această chemare e doar o justificare, o explicație logică a unor decizii care par să fie luate într-un moment, mai degrabă de slăbiciune sau de căutare a sensului în viață, decât un semn divin care vine de dincolo de noi. Apoi, în timp, punând întâmplările cap la cap, sensurile care uneori par să lipsească, dar dând răgaz să se așeze realizez că toate prind înțeles,…
-
După o săptămână de stat în casă, ne-am cadorisit cu o ieșire din casă. 2 ore pregătirea. 1 oră ieșirea.
Cu ocazia împlinirii a unei săptămâni de stat în casă, ieri am organizat o ieșire de 15 minute (care s-a transformat într-o oră și 10 minute) la Mănăstirea Cernica, în aer liber. Era în plan de câteva zile, tot i-am dus cu vorba pe copii, ba era cald dar mi-a fost teamă să-i scot din casă, ba s-a făcut frig și-a plouat, iar ieri, așa frumos s-au aliniat planetele încât am spus: – Copii, mergem să ne plimbăm! În 2 secunde erau deja la poartă, așteptându-mă. Stăm la 3 minute cu mașina de mănăstire, aproape că puteam merge pe jos dacă ar fi existat niște străzi cu asfalt ca într-o…








