Visăm la prima noapte de somn legată ca apoi să ne trezim noaptea să-i admirăm

Au trecut nopțile care se contopeau cu ziua într-un strigăt de copil obosit, frustrat și dornic de brațele unei mame adormite. S-au dus și serile în care nu voiau să se spele pe dinți, să-și pună pijamalele sau să adoarmă singuri.

S-au dus zilele în care îi puneam la somnul de prânz și invocam spiritele să nu facă vecinul zgomot cu bormașina, nici curierul să nu sune și nici ușa să nu scârțâie. Am uitat cum e să numeri secundele până se trezea unul de foame sau altul cu chef de joacă atunci când eu abia reușeam să beau un pahar cu apă pe stomacul gol.

Nici diminețile trezită înaintea soarelui cu fața căzută într-o mână și cafeaua în alta jucând prinselea nu mai știu ce gust au.

S-au dus momentele în care unul voia în parc, iar celălalt să se joace cu mine pe covor….hop, stai! Astea au reușit cumva să treacă de perdeaua timpului și să rămână în viața mea punându-mi în continuare la încercare capacitatea de mare negociator format între galantarele lui Lidl: am nevoie, oare, de trenulețul acesta de lemn? Nu, dar cumpără-l că nu știi când îți trebuie un trenuleț de lemn prin casă și n-ai.

S-au dus și drumurile cu mașina în care ne lua jumătate de zi să facem bagaje și să pornim din fața casei, ca apoi să-mi amintesc că am uitat periuța de dinți, șosetele, pijamaua și suzeta. Și jucăria de pluș preferată. Și încărcătorul de la telefon. S-au dus drumurile acelea de 4 ore care păreau 8, cu alăptat pe marginea șoselei, cu schimbat scutec pe bancheta din spate, cu vomitat de la curbele de pe Valea Oltului și crizele de oboseală care dădeau cu nervii de toți copacii de scoteau urșii din bârlog.

S-a dus mâncarea pasată, laptele din biberon, dermatita atopică, salopete cu picior, căruț, zdrăngănitoare, mers în 4 labe, spatele mamei cocoșat, gătit fără zahăr și sare, creșă, grădiniță, acomodare și lacrimi în creierii  nopții.

S-au dus toate precum cafeaua de dimineață, bună de nu-ți concepi viața fără ea, dar nici n-o mai vrei pe-a doua ca să nu te ia cu tremurat.

Nu mi-e dor și totuși, noaptea, când se lasă liniștea și s-au spălat singuri pe dinți, s-au băgat în pijamalele pe care și le-au pus de dimineață sub pernă, au citit un capitol din cartea preferată iar eu i-am admirat din umbră, mă duc la ei și-i văd dormind, mă așez lângă pat numai să-i aud respirând, numai să-i miros dormind. Îi admir în miezul nopții și mor de dragul lor.  Trag de fiecare amintire care-mi apare-n minte, rog timpul să mai stea un pic ca să fotografiez cu ochii minții imaginea perfectă a vieții.

Numai o mamă poate să viseze la câteva ore de somn legate ca apoi să stea să-și admire copilul dormind minute în șir.

*** Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.