Ziua în care mama a visat să facă baie
Când vine ziua în care mama trebuie să facă baie, un amalgam de sentimente se năpustesc asupra ei. Îi vine să plângă de fericire pentru cele 3 minute jumate în care va auzi doar apa șiroindu-i pe pielea depilată acum o lună jumate. Îi vine să sară în sus de bucurie imaginându-se singură, în cabina de duș, făcând exact ce-i place, mai puțin să bea cafea, să mănânce înghețată, să stea pe facebook sau să vorbească la telefon.
Și mereu atentă la ușă să n-o strige nimeni. Pentru că mamele din momentul în care devin mame, dezvoltă puteri supranaturale: aud vocile copiilor chiar și când aceștia sunt în parc cu tati și știu exact ce s-a întâmplat la școală doar privind uniforma copilului plină cu cerneală.
Când vine ziua aia în care mama trebuie să facă baie e ca și cum a primit o vacanță gratuită în Bahamas.
Doar că e la ea în baie, iar apa-i gri.
Am visat la momentul ăsta o săptămână întreagă. Ultima dată am făcut duș în mai puțin de un minut pentru că m-am trezit cu Andre peste mine, greșind baia, somnambul.
Așa că, de data asta, asigurându-mă de vreo 20 de ori că toată lumea doarme și ușile sunt blocate, am deschis apa, și-am lăsat-o clocotită să-mi ardă pielea. Iubesc apa clocotită. Cică te îmbătrânește vreo câțiva ani, da cine-a zis-o pe asta sigur n-a trăit pe vremea lui Ceaușescu când primeam apă caldă 30 de minute de 3 ori pe săptămână, în intervalul orar 7.30-7.45. Fix când trebuia să pleci la școală.
Mi-am pus șamponul cu pigmenți violeți care face părul auriu ca Ileana Cosânzeana și cu degetele am început să-mi fac masaj capilar. Ce plăcere, ce senzație, ce relaxare. În timp ce apa începea să scadă în temperatură, eu nu mă puteam trezi din vis.
– Se va încălzi la loc, îmi spuneam, lucru imposibil pentru că eu nu am boiler. Dar ori îmi pierdusem mințile, visând frumos, ori devenisem extrem de blondă, de la pigmenții ăia. Din două, una.
Apa devenea călduță, călâie și abia când a atins temperatura Oceanului Atlantic vara, nu mai mult de 12 grade, am înțeles că momentul meu de glorie se va încheia precum Titanicul.
Am ieșit cu dinții clănțănind de-mi era frică să nu-mi sară măselele de porțelan și cu părul cleios, pași mari și apa șiroind din plete m-am afișat în fața centralei.
F32 și-o flacără tăiată
Arăta de parcă tocmai conduceam ultimul model de avion cu reacții, rămas fără combustibil.
Inițial m-am panicat. Că eu mă descurc doar cu erorile: F30 Și F36.
Am căutat manualul de instrucțiuni și cu degetul șamponat am început să dau de instrucțiuni în rusă, ungară, slovacă, bulgară, toate aceste limbi surori cu limba noastră. Că doar nu era să ne pună lângă italiană, portugheză sau franceză.
Pe la finalul manualului, aproape de diagramele alea de instalație pe care nu le înțelege nimeni scria și în română.
F32 = n-aveți flacără. Mergeți la instalator.
S-o crezi tu că-l sun eu la 11 noaptea pe instalator. Nici nu puteam vorbi de frig, aveam simțurile atrofiate și ultimul zâmbet, complet în afara scenariului, înghețat strâmb pe chip.
Bun, deci, ce fac? Mă uit la centrală. 3 butoane: mai mare, mai mic și restart.
Mai mult nici nu ducea creierul meu. Că anume le-au făcut așa, să nu bulverseze mamele rămase singure cu copiii acasă.
Restartat și-un Tatăl nostru. Ca să fie treaba bine făcută din capul locului
Centrala începe să scoată acel vuiet drag urechilor mele. Semn că va fi cald și bine, apă din belșug și bucurie în casă. M-am lipit de caloriferul rece ca gheața, congelată dar fericită, calculând că n-am șanse să se încălzească mai devreme de 30 de minute. Și nici să mă culc nu e fezabil că am părul lins ca o coadă de pește mort.
Dar am un Baileys în dulap, oprit pentru serile când vin fetele la mine.
Am aplicat amendamentul 4 – când e frig în casă, bei, după celelalte din listă:
Amendamentul 1 – când ți-a luat mai mult de 2 ore să culci copiii, bei
Amendamentul 2 – când te cerți cu bărbatul 2 zile la rând, bei
Amendamentul 3 – când nu mai ai înghețată, bei
Mi-am turnat un pahar și-am început să râd de mine. Apoi, de alții, de mine și de alții, am mai băut un pahar și m-am încălzit bine de tot. De fapt, se încălzise caloriferul, dar abia când au început elemenții să-mi ardă spatele mi-am dat seama. Am plecat plină de dureri în duș ca să-mi pun apă rece pe mine.
Și-apoi călduță, caldă, clocotită, ca Ileana Cosânzeana – Mama, în plină relaxare în duș, pe la 12 noaptea, făcându-și masaj cu coada de la pămătuf.
