Care-i prețul unui costum de om?
– Dragul meu, azi aș vrea să mă duc la Bookfest singură. Vreau să mă plimb printre cărți și să mă relaxez. Iar la 12, o prietenă își lansează o carte la care vreau să particip, i-am spus eu duminică dimineață, somnoroasă și relaxată.
Pentru prima dată după mult timp stătusem în pat atât cât aveam nevoie. Mă simțeam bine, prea bine!
– Îhî, îngână el încă dormind.
Mă îndrept spre bucătărie să-mi fac cafea. Zâmbesc, mă simt bine. De fapt, sunt fericită. O duminică după amiază numai pentru mine. Îmi amintesc de zilele când eram elevă și mă duceam la Biblioteca Județeană, îmi umpleam brațul de cărți, apoi mă opream pe o bancă din parcul care ducea spre casă și mă apucam de citit fără să mai rezist 10 minute cât mai aveam până să ajung la mine în cameră.
– Mami, mami, te joci cu mine? Hai, joacă-te, că ieri nu te-ai jucat deloc, mă trezește la viață copilul zâmbitor de lângă mine.
Are dreptate, îmi spun în gând. Ieri am fost cu cel mare la ziua de naștere a unui coleg, iar cu ea nu m-am jucat deloc.
30 de minute și 5 jocuri de Uno Flip. A câștigat 3 din 5, are paharele de atenție și de încredere pline ochi.
Încep să mă precipit. Timpul trece, iar eu nici cafeaua n-am reușit s-o beau. Mă duc repede să mă îmbrac.
– Gata, trebuie să plec!
– Mami, mami, da’ mai stai, unde te duci, vii noaptea, să nu vii noaptea!
– Mă întorc repede, răspund eu strigând în timp ce hainele sar din dulap una câte una. Cu ce mă îmbraaaaac?
Știu că am întârziat deja, dar nu mă pot abține să nu întreb:
– Vrei să pregătesc eu pulpele de pui și doar să le bagi în cuptor?
– Da!
Mai întârzii 5 minute ca să pregătesc prânzul. Din frigider îmi cad gălbenușurile pe care el nu le mănâncă din cauza colesterolului. Se împrăștie peste tot, inclusiv pe pantalonii meu abia îmbrăcați. Am strâns totul de pe jos, am pregătit pulpele și am reușit să plec exact la ora la care trebuia să fiu 25 de km mai la sud de casa noastră.
Iar ăsta abia era începutul
Plec în trombă, se înțelege, relaxarea de acum 30 de minute era de mult istorie. Mi-am transferat cafeaua în paharul de mașină și fum am lăsat în spate.
20 de minute am stat în fundul tirurilor pe Centura Bucureștiului. Și nici n-am trecut bine la zona cu două benzi și drum drept când:
– Bună ziua, agent X-ulescu, actele la control, vă rog. Ați depășit limita de 90 km, ați mers cu 110. 4 puncte penalizare și amendă 300 lei. Obiecțiuni?
– Nu.
Plină de nervi, dar plină de dădeam pe dinafară l-am sunat să-i povestesc ce se întâmplă atunci când unul în loc să plece face pulpe la cuptor, în timp ce altul stă și se uită pe pereți.
– Da tu te-ai oferit! mi-a răspuns el calm.
– Și nimeni, dar nimeni, nimeni nu merge pe-aici cu 90 la oră! Nimeni! îi explicam eu extrem de coerent, ca și cum tocmai ce spusese el înainte chiar avea legătură cu frustrările care ieșeau din mine.
Eu nu știam, dar cineva lua de zor notițe
La nici 24 de ore după această întâmplare, în dimineața în care nici până la 10 n-am mai stat în pat, nici cafeaua nu mi-am mai băut-o în tihnă, mi-am urcat copiii în mașină, iar mașina n-a mai pornit.
Am dus-o în service, 2 săptămâni e de treabă la ea, iar acum conduc o mașină în moarte clinică exact pe drumul cu două benzi și limită de viteză 90.
Ghici cu cât reușesc eu să merg acum ca să frânez la timp și să nu-i cadă tablele de pe ea?
Exact. Cu 50.
Poate, poate m-oi învăța minte să tac când sunt nervoasă – cred că e imposibil dar pot încerca, să mă relaxez la volan dar mai ales, MAI ALES când îmi propun să plec de-acasă, să plec pur și simplu de-acasă.
Să mă îmbrac cu calm, să zâmbesc duios la familie, să mă dezbrac de rolul de mamă și de soție, să-mi pun costumul de om și să-i informez calm:
– Dragii mei, azi îmi voi petrece o jumătate de zi cu mine, ne vedem peste 4 ore.
Pa și la revedere!
Când îți dorești cu adevărat…..
Tot timpul am crezut că zicala aia: când îți dorești ceva cu adevărat tot universul complotează la realizarea lui e ceva care se întâmplă, așa, într-o dimineață, fără să te zbuciume prea mult.
O fi pe la alții că la mine, nu demult mi-am dorit să fiu mai calmă cu mine, mai liniștită și mi-a dat Domnul în schimb o mașină semi moartă ca să încep cu dreptul.
Că dacă o să pot eu să mă liniștesc la volan, ei bine, ușa oportunităților tocmai s-a deschis larg pentru mine.
Și a început cu acest costum de om pe care mi-am propus să-l port mai des. Mi-am luat și niște pantofi noi pe care abia aștept să-i port.
