Cine pleacă la plimbare, pierde locul de onoare
Sigur vă amintiți de zicala de mai sus – cel mai frustrant moment din copilăria mea, mai ales atunci când mergeam o dată în 3 ani la teatru și după ce găseam un loc perfect în față la autocar, îmi aminteam că mai aveam ceva de luat de la mama. Ciuciu loc bun în față.
Cum e apa? Foarte bună
Ieri la Aqua Gym, în timp ce-mi tremurau și celulele moarte în piscină și cu dinții clănțănind în așteptarea profei, se îndreaptă către mine o doamnă:
– Știți, mi-am uitat geanta tocmai afară. Vă vine să credeți? Nu știu cum am reușit.
Eu, cu dinții clănțănind și exersând de zor în apa îmbâcsită de clor, de plângeam fără să vreau, nu eram convinsă că vorbea cu mine. Că la primul impuls al informației la creier, rezultatul era nul. Poate din cauza neuronilor turmentați de frig și de miros.
– A trebuit să fug repede, nu mi s-a mai întâmplat niciodată, continuă ea în timp ce-mi intra în raza de acțiune a exercițiului ”păianjen alunecând spre gaura de evacuare”.
Doamna clar insista.
Mă opresc și fac un efort de voință ca să-și revină neuronii la viață. Informația începe să se dezghețe în timp ce urca spre casca de apă ce-mi strângea capul și urechile ca într-o menghină.
Încep să empatizez cu femeia, să-mi amintesc de un episod similar și să-mi amintesc cum m-am simțit. Cred că unii neuroni se regeneraseră atât de bine că începusem un întreg proces de analiză. Aproape că scoteam un pix și un caiet să îi scriu și câțiva pași bine de urmat, când o văd pe doamnă că se oprește fix lângă mine, zâmbind.
Mă trezesc la realitate.
– Da, da, mi-am uitat geanta afară și a trebuit să ies.
– Aaaaa, era locul dumneavoastră?
– Da, și acuma nu știu unde să mă duc.
– Lăsați, găsesc eu alt loc. Vă rog…..
O pătrățică…A MEA, A MEA
Și m-am dus, la un om distanță în spate. Lângă perete, unde spațiul era mai mare și deranjul mai puțin.
Nu știu dacă ține de puterea de acomodare a fiecăruia, de prosopul lăsat cu orele pe șezlongul de la mare sau de sentimentul de apartenență extrem de dezvoltat la unii.
Însă, atunci când ieși din pătrățică e posibil ca o întreagă lume nouă să ți se aștearnă la picioare. Un alt loc în autocar, o posibilă prietenie, un alt șezlong la mare, o altă rază de soare, căutarea unui alt loc în sală, depășirea limitelor sociale.
Știu, e mai confortabil să cunoști mediul și să simți că-l controlezi.
Tuturora le place asta.
Doar că împlinirea, s-ar putea să stea la ieșirea din bula cu inimioare roșii.