Conopidă cu parmezan la cuptor

Știți că sunt adepta mâncărurilor rapide, gustoase și sănătoase, iar cu această rețetă de conopidă la cuptor le-am bifat pe toate.

Aveam niște pulpe de pui spectaculoase făcute la cuptor și voiam să le combin cu ceva la fel de spectaculos ca să transform totul într-o cină de neuitat.

www.mamipetocuri.ro

Ultima dată am făcut la pulpe cartofi prăjiți, dar era prânz și altfel consumăm caloriile în mijlocul zilei.

Și cum cotrobăiam prin sertărașele cu idei din creier ajutându-mă și de o cotrobăială suplimentară prin frigider, am ajuns la această minunăție de rețetă de conopidă rapidă la cuptor pe care toți au iubit-o din prima clipă. Inclusiv copiii.

De data asta, că nu e prima dată când o fac, am adăugat și puțin broccoli că mă tot încurca prin sertare, însă, atenție, acesta ori trebuie opărit puțin înainte 2 – 3 minute, maxim, ori vă place puțin mai tare, aldente, și-l puneți crud împreună cu conopida.

Conopida se face mai repede decât broccoli, asta să nu uitați!

La noi broccoli se mănâncă oricum, deci eu l-am pus crud.

Ingrediente:

  • o conopidă
  • broccoli, opțional
  • ulei măsline
  • sare, piper, maghiran (sau alt condiment care vă place)
  • oțet balsamic
  • parmezan

Preparare:

Pasul 1: Se taie conopida și se așează într0-un recipient peste care se adaugă uleiul de măsline, sarea și piperul și maghiranul.

Pasul 2: Se preîncălzește cuptorul la 220 grade, căldură sus – jos.

Pasul 3: Se așează conopida într-un vas ceramic sau într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se lasă la cuptor 15-20 minute.

Pasul 4: După ce se scurge timpul, conopida se stropește cu oțet balsamic, se presară parmezan și se mai lasă 5-10 minute, maxim la cuptor.

 

Poftă bună.

www.mamipetocuri.ro

Rețetă inspirată de aici.

 

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

 

By Published On: 22/01/2021Categories: Rețete rapide0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment