Pilda înmulțirii iubirii cu infinitul
După ce am citit povestea de noapte bună, copilul cu nevoie de atenție mi-a spus:
– Mami, știi cine sunt eu?
– Da, copilul meu drag.
– Nu. Sunt mami.
– Păi dacă tu ești mami, eu cine sunt?
– Ești bebe. Ești bebe mic care doarme cu mama lui, îmi explică el rolurile inversate.
Și mi-a făcut loc lângă el, și m-a pupat, m-a îmbrățișat, apoi, mi l-a dat pe măgărușul lui cu care doarme dintotdeauna.
– Ești bine, bebe? m-a întrebat el drăgăstos.
– Sunt, iubirea mea.
– Acuma bebe doarme până dimineață cu mama lui. Și a început să mă mângâie pe păr până am adormit amândoi îmbrățișați.
Pentru că nevoia lui era să dorm cu el și să nu mă mai împartă preț de o noapte cu sora lui mai mică.
Nu știu sincer cum se descurcă alte mame de 2 sau mai mulți copii, dar partea de a te împărți în mod egal fiecăruia mi se pare unul dintre cele mai grele lucruri de făcut.
De a te împărți, dar și de a transmite imparțialitate: de timp, atenție, răbdare, curaj.
Vorbește aici sora mai mică cu 5 ani, care a trăit mereu cu impresia că sunt dezavantajată față de sora mai mare.
Dacă ați întreba-o pe soră-mea, ar zice fix invers: că eu am fost avantajată mai mult decât ea.
Dacă o întrebi pe mama, zice că nici pomeneală de așa ceva, că a încercat să ne ofere și să se împartă la amândouă în mod egal.
Cu toate astea, cred că oricât s-ar chinui o mamă, copiii tot dezavantajați se simt față de frate sau soră: ori a primit mai multă atenție, ori prea multă libertate față de celălalt, ori mai multe povești, ori prea multe cadouri și tot așa.
Citisem undeva că cei născuți primii vor avea mereu sentimentul, poate uneori inconștient, că le era mai bine fără fratele sau sora mai mică. Și asta se explica prin faptul că ei au avut o perioadă de a fi singurii la părinți, știu cum e și își vor dori din când în când să o retrăiască. Ca un fel de paradis pierdut.
Pe când cei mici, cum nu au fost și nici nu vor fi vreodată singuri la părinți, nici nu vor tinde vreodată să și-l dorească.
Cum să mă împart?
Cum să dorm în același timp cu fiecare dintre ei, cum să mă joc cu fiecare în parte în același timp, cum să fiu prezentă în viața fiecăruia, în același timp?
Într-o noapte, după 3 treziri și nici 2 ore adunate de somn am luat-o pe Beti la noi în pat. Dimineață, când Andre a văzut-o la noi în pat s-a supărat așa de tare că mi-a cerut să rămân singură cu el acasă, să ne jucăm împreună și să nu mai mergem la grădiniță.
La o primă vedere ar fi putut fi catalogată drept o criză de copil mare. Dar eu jucând în același film, mi-am dat seama ce se petrece și mi-am luat rolul în serios. Nu am putut să stau cu el acasă, dar m-am jucat cu el și am încercat să-i dau atenția de care are nevoie.
– Acum, îmbracă-mă tu!
– Dar tu reușești să te îmbraci singur, iubirea mea.
– Astăzi vreau să fiu bebeluș și să mă îmbraci tu.
Cam atât de tare suferă copiii la lipsa de atenție din partea părinților. Mi s-a reamintit cât e de important să facem timp special cu fiecare copil în parte. Firește, nu e simplu, dar e necesar. Fiecare copil are nevoie de momentul lui de atenție din partea părinților, independent de frații lui.
Fiecare copil e unic
Ce-am învățat cu greu în ultimii 3 ani de când sunt mamă a doi copii extrem de diferiți unul de celălalt a fost să înțeleg că nu există reguli de aur în parenting care se aplică tuturor copiilor.
Există să-ți înțelegi copilul, să te înțelegi pe tine, să aplici instinctul matern și să-ți tratezi copilul cu respect, așa cum ai vrea tu să fii tratat: să ți se vorbească frumos, să ți se accepte limitele, să ți se ia opinia în considerare, să fii îmbrățișat, luat în brațe, iubit și încurajat.
Și-am mai învățat că mama nu (se) împarte, mama înmulțește iubirea.
De mii de ori m-am întrebat, însărcinată cu Beti: oare cum o să mai iubesc un alt copil dacă pe acesta, primul, îl iubesc nețărmuit, cu tot sufletul meu? Unde va mai intra în perechea asta perfectă, alt copil?
Acum, mamă a doi copii nu pot să spun decât atât: mama nu împarte iubirea la 2.
Mama are puterea supremă de a înmulți iubirea cu infinitul.
***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.
