Îți amintești când ai curățat curtea în loc să te gândești la tine?

Pentru acest articol am nevoie de la voi să faceți un exercițiu de toleranță maximă. Din acela în care vă găsiți la 40 de grade în autobuz lângă subțioara unui om transpirat. Și în loc să-l înjurați, vă gândiți că e un amărât care nu are bani de un spray sau poate că nici nu știe ce e asta, ignorându-i între timp ceasul de la mână, modelul de telefon, haina de pe el. Atât de tolerant vreau să fiți!

A nins rău în toată țara, viscol, vijelie, copaci rupți, străzi închise.

Eu m-am trezit ieri dimineață pusă pe treabă. Poate că m-am pregătit în timp ce dormeam, fără să știu, așa cum se pregătesc mamele să alăpteze înainte să se trezească copilul. Sau cum se pregătesc tații de ziua soției, înainte să fie ziua ei.

M-am îmbrăcat, mi-am luat cizmele în picioare și am făcut drum cu lopata până la poartă. Nu-mi place iarna, dar zăpada asta proaspăt căzută, răceala aerului și căldura fularului mă duce într-o perioadă frumoasă a copilăriei mele, când schiam cu tata, când mă dădeam cu sania pe derdeluș, când ne făceam ghețuș și râdeam de cei care cădeau pe jos. Când ne băteam cu bulgării de zăpadă și toată lumea era fericită. Nu-mi place iarna, dar copilul din mine o iubește. Așa că, din pat am sărit direct la dat cu lopata. Nici cafea nu mi-a mai trebuit, mi s-a părut că zăpada face toată treaba.

Nevasta vecinului are mașina mai curată

Apoi, am ajuns la mașină, acoperită complet, nu se mai vedea nimic din ea. Lângă mine, vecinul curăța mașina nevestei. E primul an când îmi curăț eu mașina. Până acum am locuit într-o casă cu garaj și n-am avut niciodată nevoie s-o curăț de zăpadă. Îmi place și asta, s-o mătur, să simt zăpada moale care-mi umezește mănușile, am sentimentul că parcă aș avea grijă de-un cățel sărman. Mașina mea.

Vecinul a terminat de curățat mașina soției, iese și ea din casă și pleacă. Eu deschid portiera la a mea, încerc să văd dacă pot pleca de pe loc, dar totul e în zadar. Nămeții din jur nu mă lasă s-o clintesc din loc. Intru în casă după soțul meu:

– Vii să mă ajuți? Sau ce faci? îi strig eu din ușă, cu mâinile în șold. Trebuie să plec, am dat toată zăpada, dar nu pot pleca de pe loc. Tu ce faci?

Ideea femeii căreia soțul trebuie să-i curețe mașina nu-mi dă pace. Cu toate că, știți deja, noi nu suntem familie tipică, de aceea, undeva, într-un colțișor de minte știam că a fost alegerea mea.

– Acum mănânc, îmi spune el calm.

– Păi eu n-am mâncat și uite ce fac!

Știți balaurul care scoate flăcări pe nări? Eu scoteam și pe gură, iar dacă era în zona mea de acțiune i-aș fi pârlit barba țepoasă.

– Ar fi trebuit să mănânci înainte să faci efort, îmi răspunde el înapoi, la fel de calm.

Îmi vine să smulg cu dinții din el dar respir profund. Sunt încă sub anestezia bucuriei primei zăpezi, parcă m-aș mai bucura puțin de moment.

– Mă ajuți sau ce faci?

– Ai răbdare să termin.

– Păi tu mă ajuți când vrei tu sau când am eu nevoie?

Întrebarea l-a activat așa cum se activează tonomatul după ce-i bagi fisa.

Mi-a scos mașina din nămeți, a întors-o în loc și m-a scos la liman, de pe strada neasfaltată, unde locuim.

Am făcut 2 ore dus – întors ca să las copiii la școală și la grădiniță, când într-o zi normală fac numai 45 de minute. Pe drum, de la stresul mașinii care aluneca în toate direcțiile dar și pentru că nu mâncasem nimic, a început să mă doară stomacul, capul și de foame aș fi mâncat și-un câine mort. Mi se părea că nici nu mai văd bine, drumul era din ce în ce mai greu, accidente la orice capăt de drum, Autostrada Soarelui periculoasă, iar eu nu mai ajungeam nici să las copiii care încotro și nici acasă să mănânc. M-aș fi întors dar n-aveam cum, aș fi înaintat dacă aș fi avut cum.

– Ce bine era să fi mâncat ceva, îmi făceam și cafeaua pe care o puteam bea acum pe Centura Bucureștiului blocată, eram mai relaxată……., îmi spuneam singură în gând.

Pentru majoritatea urechilor, soțul meu ar fi trebuit să sară din pat și să curețe toată zăpada în timp ce eu m-aș fi machiat în baie, mi-a fi făcut cafeaua și m-aș fi urcat în mașina curățată și călduță like a lady.

Așa fac bărbații gospodari

Și probabil asta și primeam dacă eram femeia acestui prototip. Dar nu sunt, iar ceea ce mi se potrivește mie nu i se potrivește vecinei de lângă mine. Bărbatul ei curăță curtea și mașina, yey! Felicitări! Probabil e mai odihnit ca soțul meu care a venit la 12 noaptea acasă după ce a luat masa în oraș cu șefii veniți de peste mări și țări. Sau poate bioritmul lui e să se trezească mai târziu decât al meu care sunt super matinală. Pe oameni trebuie să-i luăm cum sunt, indiferent de gen, culoare sau naționalitate. Asta duce la o familie fericită.

Pe mine mă fascinează cum lumea mea e înghețată bocnă și mașina patinează, iar el mănâncă liniștit.

– Tu ai mâncat?

– Nu!

– Dacă ai fi mâncat, nu te-ai mai fi stresat atâta. Ai fi putut să vezi că dacă îndrepți roțile mașina o ia din loc. Apasă mai puțin pe accelerație….

Acum 10 ani nu o vedeam așa. În realitatea de acum, face tot sensul. Mâncatul nu e numai despre a-ți hrăni organismul e și despre a sta cu tine, cu cei din jur, e un moment de liniște și relaxare înainte de a-ți începe ziua.

Toate astea, la pachet, te fac să fii cine ești tu în fiecare zi.

După ce m-am întors de pe drumuri, toată parcarea noastră era curățată, iar el era deja la birou, lucra. Până a terminat el de dat zăpada, drumurile s-au eliberat, iar el a făcut 30 de minute până la birou când într-o zi normală face 45.

– Ai întârziat, îi spun eu ca să-mi satisfac orgoliul bătut în cap.

Un fel de: n-ai scos-o nici tu la capăt așa cum ai crezut, ai văzut? tot ai întârziat.

– Azi toată lumea a întârziat, se numește a lucra în condiții speciale.

Dar când reușești să le faci pe toate?

Da, azi toată lumea a întârziat, doar că unii mai mult și alții mai puțin, unii au ajuns stresați, iar alții relaxați. Gata, pregătiți, pentru o nouă zi prolifică de muncă. În condiții speciale.

Winter photo created by lifeforstock – www.freepik.com„>Sursa foto