Lăsați copiii să se plictisească!

Înainte să rămân însărcinată cu Andre, am citit o carte extraordinară a lui Ion Vianu – Amor Intellectualis.

Citesc puțin, dar mă îndrăgostesc de fiecare carte pe care o am în mână. Dacă primele 10-20 de pagini nu mă prind, o las ca pe o rochie care nu se așează bine la umeri. Cred că e un gând greșit, căci Stephen King în ”Despre scris” spune fix contrariul – citește orice, o carte proastă te poate învăța mai multe decât una bună.

Bănuiesc că are dreptate, dar timpul e atât de scurt căci numai chef să mi-l ocup cu povești plictisitoare nu am eu răbdare.

Numai oamenii proști se plictisesc!

În Amor Intellectualis, Ion Vianu povestește cum într-o zi i-a spus mamei lui că se plictisește. Iar ea i-a răspuns scurt:

– Numai oamenii proști se plictisesc!

De-atunci mă urmărește replica asta. Căci și eu i-am zis de vreo câteva ori mamei că mă plictisesc. Mama mea n-a reacționat ca mama lui Vianu, dar nici prea fericită n-a fost.

Parentingul modern zice că e spre binele copilului să se plictisească.

Păi și cum rămâne cu ”oamenii proști”?

Vianu povestește că așa de rău i-a picat la stomac replica mamei încât s-a apucat să citească.

Vedeți, pe vremea aia puteai să-ți încurajezi copilul folosind cuvinte urâte.

Azi îl îndrumi:

– Citește dragul meu o carte, uite câte jucării ai, hai să ne jucăm împreună. Vrei ”Nu te supăra, frate”?

Eu îmi las copiii să se plictisească și sper să nu fie proști

Până de curând, pe modelul ”proștii se plictisesc” căutam să-i țin și eu pe copii cât mai ocupați în casă. Să facă cu mine biscuiți, să ne jucăm cu cărțile, să sărim în trambulină, în fine, leșinată, nemâncată, mă jucam și mă chinuiam ca să nu aibă copiii timp să se plictisească.

Până când, m-a pocnit în cap asteroidul.

Într-o dimineață, Andre s-a chinuit vreo 20 de minute să facă un cap la un cățel din piese magnetice. Îi făcea botul, nu ieșeau ochii. Punea pătrate, avea nevoie de triunghiuri și tot așa. Eu voiam să plec din casă, el se chinuia cu cățelul, până când i-am spus s-o lase pentru mai târziu.

Aici îmi vine un alt gând răzleț, demn de amintit. Am citit tot într-o carte că un copil are nevoie să vadă că finalizează lucrurile începute de el. Ceea ce e foarte adevărat. Însă, depinde și de copil, vârstă și situație. Lucruri pe care în cărți nu le mai găsești, pentru că astea țin deja de intuiția și părerea fiecărei mame în parte. De aceea militez pentru a citi cărți de parenting și în același timp de ridicarea ochilor din manual și filtrarea informației prin propria noastră viață și situație. 

Ziua plictiselii

Am reușit să plecăm, iar ziua aceea a fost dedicată plictiselii. Andre a bătut mingea singur, iar Beti s-a jucat cu o prietenă imaginară pe nume Lili. Pentru că mi-am propus să îi las să se plictisească. Cât poți să le găsești mereu de lucru? Cât? În vacanța de vară? 3 luni?

La final de zi, în mașină, se aude brusc:

– Gata, știu cum să fac capul la cățel! Pun 2 pătrate așa, un triunghi invers, mai nu știu cum, explica el vorbind din imaginație. Piesele rămăseseră acasă.

Am zâmbit în colțul gurii și mi-am amintit de mine. Când privesc orizontul în gol și-mi vin ideile de articole. Aparent nu fac nimic. Unii ar zice că mă plictisesc. Dar eu muncesc mai mult decât oricând. Uneori plec cu articolul pe jumătate scris în gând.

Deci parentingul modern are dreptate. Copiii au nevoie să stea, să se oprească și să se golească de impulsurile din afară: de ”mănâncă”, ”spală-te pe dinți”, ”hai la nani”, ”hai să ne jucăm”, ”uite cum se face”, ”să-ți explic eu cum stă treaba cu legumele”, de ecrane, de tot ce vine de la noi părinții, bunicii, educatoarea, vecinul, prietenul și colegul.

Au nevoie să se plictisească, să dea voie creierului să gândească pe cont propriu. Să facă ei conexiunile, să tragă ei concluziile, să se întrebe și să caute răspunsuri.

Să învețe să se asculte și să fie cu ei înșiși.

Dar cred că nici mama lui Vianu nu era foarte departe de adevăr. Pentru că un copil golit de imputuri exterioare, întors uneori către sine și interior, nu se plictisește.

Dintr-o bătaie ritmică de minge își poate da seama de piesa care-i lipsește pentru a termina construcția lăsată acasă.

Privind în neant sau desenând aiurea pe hârtie îl poate ajuta să-și dezvolte îndemânarea, creativitatea și imaginația.

Iar pe termen lung, să-și însușească obiceiuri sănătoase.

E nevoie de o singură condiție:

Să-i lase părinții!

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

Sursa foto