Mamele bune sunt cele mai fericite

Știți, eu am o vorbă: că atâta am fost de tristă în prima parte a vieții încât acum mi-a rămas doar zâmbetul.

Sunt puține lucruri care mă fac să plâng, care să mă emoționeze, care să mă impresioneze, dar de departe lucrul care îmi aduce bucuria cea mai mare sufletului este relația dintre copiii mei.

Când îi văd că nu neapărat se joacă împreună, dar că reușesc să ducă relația lor la un nivel mai înalt, acela de a-și înțelege nevoile, de a se asculta, de a fi unul lângă celălalt când au nevoie, atunci simt cu adevărat că nici o noapte n-a fost pierdută în zadar, nici o strângere în brațe prea lungă, nici o supărare nejustificată.

E ca o confirmare ce vine de undeva din afara puterii mele, ceva magic!

Știu că o dată ce am reușit să sădesc sămânța empatiei în sufletul lor, ei nu vor mai fi niciodată singuri, se vor avea întotdeauna unul pe celălalt. Așa cum azi, acum, exact în clipa aceasta, ne avem toți patru, unul pe celălalt.

Un moment, o secundă topită pentru totdeauna când noi, așa patru, nu vom mai fi decât în stele.

O bufniță.

Zilele trecute, Beti m-a rugat să-i cumpăr o marionetă bufniță de la Ikea. Este mascota clasei ei și probabil, din nevoia de a se simți fizic la școală, și-a dorit un obiect de conectare cu realitatea de acolo.

Am hotărât să și-o cumpere din banii ei de la ”mici cheltuieli”, am profitat că aveam mai multe drumuri de făcut în ziua aceea în oraș și ne-am oprit, printre altele, și la Ikea să i-o cumpăr.

În mașină, a început distracția. Andre care e un actor înnăscut a început să danseze pe muzica de la radio cu Bufnița pe mână, să facă diverse voci, un adevărat teatru de păpuși. Iar eu și cu Beti râdeam cu gura până la urechi.

Spre finalul zilei, înainte să-l las la ora de fotbal, mi-a spus cu glas rugător:

– Mami, îmi cumperi și mie o bufniță?

Doar că eu nu puteam.

Cu două zile înainte, soțul meu îi luase toți banii din pușculiță ca urmare a unor acțiuni nepotrivite începute de prin vară și care nu tindeau spre corectarea lor.

– Știi ce se întâmplă în viața de zi cu zi când nu te concentrezi, când nu ești atent, când te grăbești, când nu respecți regulile? i-a spus el după un examen la matematică la care el a vrut să se înscrie dar pentru care a ales să se joace pe calculator în loc să se pregătească. Pierzi o casă, pierzi o viață, pierzi bani, poți pierde tot ceea ce ai câștigat într-o secundă. De data asta vei pierde banii pe care i-ai strâns cu atâta efort, că din fericire noi suntem lângă tine să te protejăm de restul. Ai muncit mult să strângi banii aceștia, cum te simți acum că i-ai pierdut?

– Rău, a spus el și-a plecat supărat în cameră. Apoi, s-a îmbrăcat în costumul de fotbal și-a început să exerseze afară, lucru pe care nu-l mai făcuse de mai bine de 3 săptămâni.

Așa că, atunci când mi-a cerut să-i cumpăr eu bufnița, nu puteam decât să-l refuz. În primul rând pentru că era nedrept față de Beti care și-o cumpărase din banii ei, iar apoi, față de soțul meu care era în plin proces de educație.

– Iubirea mea, tu știi că eu nu pot să-ți cumpăr bufnița, i-am răspuns explicându-i motivele.

Apoi, Beti a început cu planurile:

– Poți să-l suni pe tati și să-l întrebi dacă-ți dă banii înapoi.

– Nu-l sun, nu vreau să-l sun!

– Poți să-i cumperi tu, mami, și să nu-i spui lui tati!

– Nu pot face asta, Beti! E urât să mint!

– Gata, știu! Îi cumpăr eu lui Andre bufnița, cadou, pentru că-l iubesc!

– Ai putea să-i împrumuți banii și el să ți-i dea înapoi mai târziu, vin eu cu o altă propunere.

– Nu, vreau să i-o fac cadou. Te iubesc, Andre! De aia îți dau bufnița, pentru că te iubesc!

– Mulțumesc, Beti, îi răspunde bufnița din mâna lui Andre. Îți mulțumesc pentru că îmi cumperi un frățior cu care să mă joc!

L-am lăsat pe Andre la fotbal și ne-am întors la Ikea pentru încă o bufniță.

Beti număra pașii până la ieșire, în timp ce eu cu greu o mai puteam urmări cu ochii transformându-se-n ocean.

Atunci am știut că nici o noapte n-a fost pierdută în zadar, nici o strângere în brațe prea lungă, nici o supărare nejustificată.

Mamele bune sunt cele mai fericite!

 

*** Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

*** În weekendul 13-15 noiembrie, aveți reducere 50% la carte utilizând codul BLACK50. Reducerea se aplică în limita stocului disponibil.

 

Share This Story!

One Comment

  1. Ioana 14/11/2020 at 22:52 - Reply

Leave A Comment