Singurătatea îți amintește că nu ești singur niciodată
Singurătatea este o stare incomodă pentru muți dintre noi.
Îmi amintesc când a murit acum câțiva ani Cristina Țopescu, tot internetul vuia de tristețea că a murit singură, iar când am scris că nu avem de unde ști dacă nu cumva a murit fericită, chiar și așa, singură, am cam fost blamată.
Când auzim că cineva e singur, automat se naște în noi ideea că nu îi este bine, că singurătatea vine la pachet cu nefericirea.
Eu vă spun că depinde de perspectivă.
Poți fi singur înconjurat de zeci de oameni, poți fi lângă un singur om și să simți că ai lumea la picioare. Iar omul acela să fii chiar tu.
E o diferență între a fi singur și a te simți singur.
A fi singur implică ideea că oricând poți fi lângă cineva, fizic. Poți da un telefon, poți ieși în parc, te poți muta lângă cineva, dacă îți dorești cu adevărat. Orice e posibil când îți dorești cu adevărat.
A te simți singur e cu totul altă poveste. Și a fugi în relații doar ca să nu te simți singur e și asta o cu totul altă poveste.
A te simți singur implică ideea că îți este atât de frică de ceea ce vei găsi în tine încât ai face orice să fugi. Să te preocupe vecina de la 2, vacanța prietenei de pe facebook, viața iubitei din adolescență. Pentru că atunci când stai cu tine, în tine, cu suferința, cu durerea dar și cu iubirea și dragostea pentru cine ești și copilul care ai fost, nu ești niciodată singur.
Pentru că noi nu suntem niciodată singuri.
Prin sângele nostru trece toată informația bunicilor și străbunicilor noștri. Când vă simțiți singuri și parcă nimeni și nimic nu vă mai poate ajuta, deschideți-vă palmele și uitați-vă la ele.
Acolo, în liniile vieții voastre stau toți strămoșii voștri. Vorbiți cu ei, cereți-le ajutorul, fiți convinși că-l veți primi.
Așa cum știu că acum e zi și apoi vine noaptea, știu sigur că veți primi răspuns și ajutor.
Aprindeți o lumânare și vorbiți cu cei cărora datorită lor sunteți acum în viață.
Ei v-au iubit încă de dinainte să vă nașteți.
Acesta este farmecul vieții! Suntem iubiți necondiționat și nici măcar n-o știm. N-o credem.
Ne uităm în oglindă și ne urâm corpurile, firele albe de păr, parcă am fi putut fi mai înalți, mai slabi, mai plini de prieteni, mai iubiți, mai strânși în brațe.
Când de fapt, nu vedem, nu ne dăm voie să simțim că în jurul nostru brațe mari și puternice ne țin strânși, să ne susțină.
Să ne învețe iubirea pentru noi și ne dau putere să vedem că a fi singur e o binecuvântare și drumul către vindecare.
Singur cu tine, dar împreună cu cei care te iubesc.
