-
Mi-aș dori să fiu ca ea!
Am spus-o de multe ori și voi continua s-o spun ca o rugăciune până în ultima zi a vieții mele că primim copiii de care avem nevoie. Și exact ca într-o superstiție, cu cât cred mai mult în asta, cu atât mi se confirmă mai mult că am dreptate. Una dintre cele mai mari dorințe din ultimii ani cu privire la mine, ca om dar mai ales ca părinte, a fost să fiu fermă cu copiii, să spun și să mă țin de cuvânt, nu cât în zona pozitivă a recompenselor că la asta sunt cea mai bună, cât în zona consecințelor, că aici mai am de lucru. Și ca…
-
Una dintre cele mai mari greșeli ale mele ca părinte
N-am crezut c-o s-o spun vreodată, dar ascultatul plânsului copilului tău e semn de putere interioară demnă de Oscarul Părinților. Una dintre cele mai mari greșeli ale mele ca părinte a fost aceea de a evita plânsul copiilor mei. Nici tata nu suporta să mă vadă plângând. Și mult timp n-am înțeles cum se justifică iubirea lui în fața incapacității de a asculta plânsul, când acesta e ceva uman, de multe ori, fără putere de control. Nici nu știu dacă am mai apucat să înțeleg ceva, pentru că între timp am devenit și eu părinte cu aceeași incapacitate de a asculta plânsul copiilor mei. Copiii vin să-ți vindece rănile sau…
-
Când teoriile de parenting devin o varză cu afumătură
De când sunt mamă, am învățat un lucru foarte prețios – cu cât îți propui mai mult să faci lucruri pentru nevoile tale, cu atât copiii te vor mirosi mai bine și vor face orice să îți ratezi cu succes așteptările. În termeni moderni – cu cât ești mai stresată și dornică să ajungi la birou luni dimineața să finalizezi acel proiect care îți stă agățat de beregată de vreo lună, cu atât copilul îți va simți așteptarea și neliniștea și va face o criză de nervi. Te va dori cu disperare ACUM, se va târî după pașii tăi, dându-și aproape suflarea și strigându-te fragmentat, cu o mână ridicată către…







