-
Iubirea nu e prea mult. Iubirea e sau nu e.
Am auzit astăzi pe cineva spunând într-un podcast: eu nu cred să fie cineva care să iubească un om așa de mult cum mă iubește ea pe mine. Mi se pare că mă iubește prea mult! Ce să vă spun? Mi-a căzut cerul în cap! Uneori, chiar am impresia că atâta vorbesc de Univers că anume mi le așează în față, poate, poate, facem și noi mai bine data viitoare. Acest ”mă iubește prea mult” m-a propulsat instant acum 20 ani într-una dintre cele mai umilitoare situații în care am putut să mă pun singură în relație cu iubitul meu de atunci. În timp ce el era plecat cam toată…
-
Cum știi că e prea mult?
Păi nu prea știi, asta-i problema. Că fiecare zi e o altă zi de făcut mâncare, de călcat, pus iar la spălat, de făcut curat, de mers la cumpărături, de jucat cu copiii, de verificat să nu stea copiii pe filme în timpul orelor, de făcut teme, de lucrat pentru serviciu, de răspuns la niște emailuri și astea sunt doar primele lucruri care mi-au venit în minte așa, la prima strigare. Intri într-un cerc vicios, într-o rutină care te obosește până la epuizare și de care-ți dai seama abia când nu te mai poți trezi dimineața din pat, când urli la copii ca disperata, când ai uitat cum sună vocea…





