Aceasta este prima zi din restul zilelor mele de glorie

Nu că aş simţi nevoia să îmi motivez acțiunile, dar un blog în viaţa mea chiar înseamnă un efort în plus cu care aş deschide această nouă etapă –  aceea de părinte.

De la oracol, la caietul de dictando din sertar

Nu am avut niciodată un jurnal, cu toate că exist de pe vremea oracolelor şi a caietelor de amintiri. Cele pline cu inimioare desenate, poze tăiate din reviste și ziare, scurte poezii rimate:

Când va trece vântul peste părul tău

Să-ți aduci aminte de numele meu

…….Dina.

La început primeai un număr, în funcţie de poziţia din caiet unde îţi scriai numele.

Apoi, răspundeai la toate întrebările şi la sfârşit lăsai un gând bun proprietarului. Cu cât aveai mai mulţi colegi care răspundeau, cu atât devenea oracolul tău mai cool. Iar, cu cât aveai mai multe întrebări picante de genul:

– De cine îţi place cel mai mult din clasa ta?

– De cine îţi place cel mai mult din clasa a IVa C?

– Actorul preferat, care de fapt era o întrebare capcană – dacă și ție îți plăcea de același actor ca și mie însemna că ne potriveam și era semn că am fi putut fi fericiți dacă ar fi fost să fim împreună.

Deveneai din ce în ce mai popular.

Eu am avut unul de dictando cu niste coperţi maro de plastic în care împărtăşeam într-un mare fel adolescentin, cu desene inexplicabile şi litere îngroşate iubirea eternă faţă de Axl Rose.

Acum vă las să râdeţi câteva minute!

Gata?

Bun, cam asta a fost cu primul şi ultimul meu jurnal. Între timp l-a găsit mama sub pat, într-o cutie de pantofi, l-a identificat pe tatuatul din poza de pe şifonier şi singura discuţie pe care am avut-o referitor la asta a fost acum un an când m-a întrebat – ”Te duci la concertul lui Axl Rose, nu?”.

Deci, dacă mama i-a pronunţat corect numele, înseamnă că Axl Rose i-a marcat viaţa mai mult decât mie…(Mi-o şi imaginam când aveam eu vreo 16 ani, întrebându-se, cine o fi băiatul ăsta pe care-l tot iubeşte fata mea? Pe vremea aia nu era internet, google sau mai ştiu eu ce ca să afli totul într-o secundă…)

În fine, timpul a trecut, între timp m-am măritat (nu cu Axl Rose, se ştie), mi-am luat şi eu casă, în ordinea inversă, şi l-am născut pe André.
Şi aici, ajung la adevăratul motiv al jurnalului de faţă.

Eterna adolescentă îndrăgostită de un rock star devine mamă

Cum viata mi s-a schimbat total şi pentru totdeauna şi obiceiurile mele au urmat inevitabil aceeași cale.
Acum, nu mai muncesc zi lumină la birou, ci acasă. Nu mai fac rapoarte, scriu la blog. Nu mai gestionez echipe, ci doar pe André.

Iar dacă până acum nu găsisem un motiv suficient de bun să scriu de ceea ce se întâmplă la birou, André este cel mai bun motiv pentru care mi-am făcut blog.

În primul rand, pentru că am prietene care mă întreabă una-alta de experiența de mamă şi atunci, mi-e mult mai uşor să scriu o dată şi bine cum a fost, ce am folosit şi de ce.

În al doilea rând, îmi ţin familia şi cunoştinţele din marea şi măreaţa Europă mai aproape de nepotul (de bunici), nepotul (de unchi), verişorul şi prietenul André.

În al treilea rând, toată lumea ştie că visez să devin cândva scriitoare. :)

Îmi doresc ca acest jurnal virtual să nu fie numai despre André, ci despre femeia care devine ulterior mamă, despre nevoile noastre de om și părinte, despre dureri și fericire, trăiri și despre noi toţi, aşa cum suntem zi de zi: minunaţi în simplitatea noastră.

Aceasta este prima zi din restul zilelor mele care m-a făcut cu adevărat un om împlinit profesional.

Iar André mozolește o revistă cu femei în bikini.