Copii mici, probleme mici, copii mari, probleme zero!
Pe lângă urâcioasa expresie ”(nu te mai plânge) că o să ți se facă dor” pe care mi-o servea societatea ori de câte ori îndrăzneam să-mi spun și eu of-ul de mamă cu doi copii mici singură acasă, o alta care la fel de tare mă deprima și mai mult îmi venea s-o iau pe câmpii decât să mă încurajeze era ”copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mari”.
Adică, stai tu liniștită acum și zi mersi că ai uitat când ai dormit ultima dată 3 ore legate, că diversificarea s-a dus pe pustiu cu ultima lingură de mâncare aruncată în păr și abia apuci să faci un duș de 30 de secunde o dată pe săptămână și-atunci cu teama că se trezește, pentru că:
– Greul abia după aia începe, când crește mare!
Eu nu înțeleg exact cum ar trebui să se simtă o mamă când aude așa sfat, dar sunt mai mult decât convinsă că la nici o vârstă a copilului nu i se pare nici amuzant și nici salvator.
Ba din contră, mi se pare super amenințător!
Bucură-te acum cât sunt mici, că atunci când o să crească, ai b3lit-o!
Nu mai ai nici o șansă, kaput. Veșnicul stil de educație prim amenințare care continuă să ne otrăvească încrederea în noi.
Dacă ar fi după mine, aș înlocui expresia cu:
Copii mici, potențial infinit de rezolvare a problemelor. Copii mari, zero probleme.
Că nu e ca și cum toți copiii de pe planeta asta au probleme din moment ce sunt mari. E posibil să aibă dacă nu au un set de valori căpătat pe vremea copilăriei, ai celor 7 ani de-acasă, dacă n-au avut părinții alături în momentele critice, să-i învețe instrumentele de gestionare a situațiilor de criză și să le împărtășească fericirea.
Problemele mari sunt o repercusiune a problemelor mici nerezolvate la timp.
Iar teoria asta am avut-o dintotdeauna, însă, de când au mai crescut copiii și ne înțelegem precum adulții mi se confirmă și mai mult non-sensul acestor expresii preluate de când copiii se nășteau ca să aibă cine duce vaca la adăpat.
Într-o seară, într-un context pe care nu mi-l mai amintesc exact, copilul meu cel mic de 7 ani îmi spune la un moment dat:
– Când o să fiu și eu mamă o să le spun copiilor mei să facă una și alta.
– Și ce-o să faci dacă or să fie ca voi care nu ascultați de prima dată ce vă spun?
– O să țip la ei!
– Păi ție îți place când eu țip la tine?
– Nu.
– Atunci, tu de ce o să țipi la copii tăi dacă știi că nu e bine?
– Nu țip, ridic puțin vocea. Iar ei dacă încep cu ”nu, nu, nu vreau!”….
– Așa cum faci tu?
– Da, dar și Andre mai face, o să-l chem pe tatăl lor. Iar eu o să mă duc pe canapea să aștept să rezolve el problema.
Dincolo că mi s-a părut mai mult decât amuzant răspunsul ei, am realizat în același timp că modelul pe care l-am transmis în familie, desigur, absolut indirect, a fost acela că atunci când eu sunt nervoasă, soțul meu se ocupă cel mai bine de copii, el fiind și partea calmă a întregii familii.
Este extrem de interesant să te vezi oglindit în deciziile copiilor tăi și să ți se arate ca o comoară demult ascuns că rezolvarea stă numai în mâinile noastre de părinți.
Orice situație rezolvată din timp duce la o relație puternică între copii și părinți care nu lasă loc de probleme, ci din contră, de acceptanță, iertare, fermitate, respect și iubire necondiționată. De altfel, cele mai importante valori care ar trebui să existe în viața oricărui copil încă de la naștere.
Armele legendare, dacă ar fi să citez generația actuală a jucătorilor pe calculator, împotriva problemelor copiilor noștri.
Aș putea spune că e chiar simplu dacă nu mi-aș aminti de momentele de criză de acum câțiva ani!
În realitate, nu e deloc simplu, dar pune bazele unui viitor liniștit, cu copii mari și probleme zero!
Plus că, niciodată nu prea târziu să faci orice pentru copilul tău!
*** Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)