Fă din pandemie, colega ta de sport online!

Am tot auzit că de când a apărut pandemia în viața noastră, toată lumea s-a împrietenit iremediabil de frigider.

Așa o fi, dar e doar o alegere! Alegerea noastră de a accepta frigiderul ca cel mai bun prieten al nostru sau de a rări întâlnirile în beneficiul sănătății noastre!

♥️♥️♥️

Fără să am mari așteptări de la anul curent, modul în care au început să apară provocările în viața mea mă fac să cred că 2021 stă sub semnul ieșirii complete din confort.

Dacă în 2020 am rămas traumatizată emoțional cu statul în casă și făcutul școlii on line, 2021 mă provoacă să am propria mea emisiune la BiziLife, să scot joc motivațional pentru femei și mame, să renunț complet la zahărul din casă, înlocuindu-l cu Green Sugar, eu, fidela absolută a zahărului procesat, iar acum, să mă apuc să fac sport on line.

Încă n-a trecut luna de când mi-am făcut abonament la sală fizică dar sălile s-au închis, iar singură, acasă, nu prea mă pricep să fac și nici răbdare să înțeleg grupele de mușchi nu am. Nu e un domeniu care să mă fascineze în mod special, dar probabil Universul a tras cu urechea și mi-a adus pe tavă această echipă absolut minunată de la MoveInspireFit cu care fac sport în bucătărie de două  săptămâni și toată lumea îmi spune deja că am slăbit.

Ne pregătim să plecăm în mai cu barca în Grecia, deci, nici nu putea pica mai bine o astfel de provocare.

Oare chiar o să am 60 kg în luna mai?

Sunt taaaare curioasă :) Că eu și cu dietele n-am fost niciodată prietene bune.

Dar până să vă povestesc într-un articol viitor ce-am schimbat în meniul familiei ca să rămânem sănătoși, vă scriu mai jos motivele principale pentru care nu mă voi mai întoarce curând într-o sală fizică de sport.

  1. Economisire de timp

Asta e oarecum evident, că una e să te trezești la 7 și la 7.30 să fii gata, pregătit de sport, alta e să faci 40 de minute până la sală. Nu mai pun la calcul pregătirea de dinainte și de după: schimb de haine, duș și altele.

2. Exercițiile cele mai incomode devin plăcute

N-am avut așa febră musculară după prima sesiune de când o plimbam pe Beti prin cameră noaptea, legănând-o și cântându-i să adoarmă. Cum spuneam mai sus, când faci sport e nevoie să știi ce părți din corp să lucrezi, ce exerciții să faci și cum să le combini corect. Lucru care mi se pare foarte greu pentru că mie să alerg nu îmi place, să sar cu genunchii la piept, din nou nu fac, prefer, în schimb aparatele pentru că e mai simplu să lucrezi cu ele și îți dau senzația că slăbești sau te tonifici. Realitatea e că ai nevoie de toate tipurile de exerciții ca să vezi o schimbare, inclusiv de cele mai urâcioase, cum ar fi cardio, în cazul meu. De aceea, faptul că antrenamentele zilnice sunt făcute de un antrenor care îți spune exact ce să faci și cum să faci într-un mod în care să nu fugi rupând ușa la final este un mare câștig.

3. Program dedicat în fiecare zi

Treaba asta mi-a plăcut cel mai mult și cel mai mult. Pentru că oricât de mult mi-am dorit cât am avut abonament la sală, nu am reușit să ajung niciodată în fiecare zi la antrenamente. Ori eram obosită, ori nu aveam chef, ori mă durea o mână, ori nu era liber la ora unde voiam și ajungeam astfel, să mă duc de maxim 2 ori pe săptămână.

La MoveInspire Fit exercițiile sunt gândite de așa natură încât în fiecare zi lucrezi alte grupe de mușchi ca să nu te epuizezi. Luni faci cardio, marți forță, miercuri de amândouă, combinat, joi abdomene, vineri exerciții de respirație, relaxare și ceva din toate :)

Și astfel, vine vineri și realizezi că ai reușit să mergi la sală zilnic. Este un sentiment de mare împlinire, vă garantez!

4. Antrenamente scurte

Fiecare antrenament durează 50 de minute, din care 10 minute sunt pentru stretching-ul de la final. Adică, ai 40 de minute de lucru intens pentru a-ți atinge obiectivul propus. Momentan, cursurile de grup încep la 7.30, iar la 8.30 ești deja în duș. La 9 ești fresh ca o frunză de salată în rouă. Când va reîncepe școala la copii, se vor face schimbări în program ca toate mamele să ajungă la antrenamente.

5. Program de nutriție

Cum ar fi fost să faci sport dar să mănânci chips-uri și să bei Cola? Nimeni zice să nu, dar dacă vrei să scapi de celulită, de kg în plus și să îți tonifiezi corpul e nevoie să ai grijă și ce pui în farfurie. De aceea, pentru cei care vor să lucreze integrat, MoveInspire Fit oferă și servicii de nutriție prin care alături de un specialist poți reconfigura modul în care te hrănești pentru a-ți atinge obiectivele. Eu având o problemă majoră cu masa de dimineață și în general, cu mâncarea pe care aș prefera-o mai degrabă sub formă de pastile decât în farfurie, lucrul concret pe ingrediente și combinații mă ajută în primul rând să mă relaxez, să am încredere că se poate și altfel și apoi, să creez meniuri sănătoase întregii familii.

6. Antrenori pregătiți și motivaționali

Raluca duce exercițiile de cardio la nivel superior. Nutriția devine parte din stilul nostru de viață împreună cu relaxarea și momentele pe care trebuie să ni le luăm pentru noi ca să fim bine, în primul rând, cu noi.

Marian scoate untul din noi pe antrenamentele de forță.

Cătălina duce abdomenul la nivelul superior. Și pe noi ne lasă lați.

Cei trei reușesc, chiar și dincolo de ecran, să ne inspire energie și motivare ca și cum am avea constant, lângă noi, un antrenor personal.

7. Costuri și oferte

Pe sport, antrenamentele sunt zilnice, de luni până vineri de la ora 7.30. Durează aproximativ 50 de minute și în fiecare zi se lucrează altă grupă de mușchi. Participarea zilnică nu este obligatorie, dar este indicată pentru a-ți atinge obiectivele propuse.

Costul abonamentului este 34 euro, aproximativ 170 lei.

Pe nutriție, abonamentul costă 80 euro/ lună cu întâlniri săptămânale și creare de meniuri sănătoase, iar abonamentul combinat de sport și nutriție, 99 euro/ lună.

La toate prețurile de mai sus, aveți reducere de 10% folosind talonul de reducere ”10FitMe” din primul abonament achiziționat.

Abonamentul se achiziționează accesând acest link.

Abonamentul nu se înnoiește automat și poți renunța oricând dorești la el.

Pentru că nimeni nu te obligă să faci ceva în care nu te regăsești.

8. Alte detalii

Întâlnirile sunt pe zoom pe un singur link dedicat antrenamentelor.

În acest moment suntem între 15-20 persoane care urmează antrenamentul zilnic de la 7.30. O parte suntem mămici, o altă parte pleacă la serviciu imediat după antrenament și este fascinant să vezi persoane de toate tipurile și rolurile care muncesc și sunt motivate să iasă din zona de confort.

MoveInspire Fit e un program în care nu ai timp să te relaxezi, sunt 40 de minute intense de muncă, și vă spun sincer că în prima săptămână am tras de mine și de fiecare celulă ca să mă pot trezi dimineață să particip.

Mintea mea era setată că în vacanța copiilor voi dormi mai mult și voi sta noaptea să lucrez, în schimb, a trebuit să-mi reconfigurez cu totul programul zilnic. Mă trezesc dimineața, lucrez în primele ore cât de mult pot, am restabilit cu copiii regulile de lucru ca să nu mă deranjeze, în a doua parte a zilei mă ocup de alte priorități sau de casă, ca la 10.30 seara să fiu lată, în pat.

Însă, în ciuda efortului de reconfigurare mentală, mă simt mult mai relaxată pentru că am lucrurile mai în control, sunt mai concentrată pe ceea ce îmi propun și per total, dau mai mult randament decât atunci când mă trezeam la 9 și mă culcam la 2.

V-am zis ca e despre ieșirea din confort, dar dacă e vreo lecție pe care să o iau cu mine pentru totdeauna aceasta este:

Succesul stă în afara zonei de confort!

Și stă și ne așteaptă liniștit să ajungem și să-l prindem cu ambele mâini!

Sursa foto

Share This Story!

Leave A Comment