Povestea celor trei cutii (II) – Așa cum eram împreună, noi două și cu mama!

Am comandat de la Gruni 3 cutii.

– Pentru cine sunt cadourile astea? m-a întrebat Beti când le-a văzut pe toate aranjate, pe măsuța de la intrare.

Una este pentru Vanessa, prietena mea care după 8 ani de România se întoarce la ea acasă, în Portugalia.

A doua este pentru mătușica Oana cu a cărei zi de naștere dăm cep la sticlele de prosecco și rose, în timp ce bărbații transpiră lângă grătar și copiii mănâncă înghețată în loc de cină.

Sora mea e născută vara, când se coc cireșele, pepenii pocnesc de dulceață, iar porumbul fierbe în oală. Când îți scoți din dulap cele mai ușoare haine, te parfumezi și te simți plutind în miros de tei proaspăt scuturat, te încalți direct pe piciorul gol și duci cadou trandafiri înfloriți. Legenda spune că mamei i-a venit sorocul la rând la căpșuni, de poftă ce-i era. De atunci, se spune, că a devenit fructul ei preferat.

Vara e anotimpul tuturor posibilităților.

Am fost mereu geloasă pe ziua ei de naștere. Eu, născută iarna, exact după Crăciun și revelion, când nu mai sunt bani nici măcar de-o prăjitură pentru vecinii de bloc, nu înflorește decât floarea de gheață la geam, iar parfumul nu se simte între straturile de haine și izmene, cadouri sunt mănuși când tu visezi la un costum de baie în două piese și naști de frig, m-am resemnat de dragul Sfântului în ziua căruia am apărut pe lume. Și de dragul ei, care mi-a ridicat ziua la rang de eveniment cu cele mai bune prietene.

Sora mea e mai mare cu 5 ani. 5 ani care par o eternitate când ești mic, copil. Rareori se juca cu mine, iar când o făcea trebuia să fac exact cum îmi spunea ea, apoi tot eu trebuia să pun jucăriile la loc că fusese ideea mea să se joace cu mine, apoi citea cărți pe care eu nu le înțelegeam, mergea la un liceu care nu mi-a plăcut, era mereu cu un pas în fața mea și mă enerva. Avea camera ei, prietenii ei, vacanțele ei, dar oricât de departe și diferită părea, nu uita niciodată de mine. În prima mea vacanță la mare cu prietenii ei cool, mi-a dat cadou, așa, fără motiv, cei mai frumoși bocanci care erau atunci la modă pe care i-a cumpărat din banii ei de buzunar.
Asta a rămas să defininească relația noastră de atunci încolo:

Indiferent câți ani ne despart, câți km sau câte generații, noi vom fi mereu împreună să ne ținem de mână, la greu.

Sora mea îmi amintește de figura blândă a tatei și de profesionalismul și dedicarea mamei. Când ei doi nu vor mai fi, sora mea va fi singura care-mi va aminti de părinți, de zâmbetele și carisma lor, va fi singura cu care voi împărtăși amintirile caselor schimbate, a nopților în care am împărțit aceeași cameră, a zilelor petrecute la țară, la bunici, vom mânca amândouă pepene cu poftă și ne vom aminti de tata care ni-l scotea, fericit, din portbagaj. Acum 30 de ani.

Nu e bogăție mai mare decât să ai un frate și nu e împlinire mai mare decât să te împaci bine cu el

În luna lui cireșar, sora mea împlinește ani ceea ce înseamnă că și eu, la rândul meu, împlinesc niște zile care mă duc în același raport egal cu ea. Pentru că o dată ce o am pe ea, eu nu mai sunt niciodată singură. Putem să nu ne vorbim cu zilele, ceea ce este destul de comun și cu toate astea, în puținele minute în care ne auzim, punem o țară la cale. Cu ea, timpul nu e niciodată pierdut, are o capacitate de sinteză pe care n-am mai întâlnit-o la nimeni, altcineva. Timpul e prețios, iar ea știe să-ți taie feliile de viață perfect, cât să intre fiecare în sertarul ei. Apoi, trece la următoarea cameră s-o organizeze.

Azi, vag îmi amintesc că ne certam și că mă enerva, dar port cu mine în memorie faptul că a fost mereu omul meu de bază, oricând, oricum. În plus, pentru cei care au citit Destin de mamă, știu că am scris la Mulțumiri, faptul că această care a luat naștere datorită ei care mi-a spus, într-o zi, la telefon:

– Tu trebuie să scrii o carte cu poveștile #destindemamă. Multe mame vor plânge, vor râde și se vor iubi mai mult!

Asta este sora mea! Mamă a 4 copii, profesor universitar, omul care inspiră sute de studenți să-și urmeze visul, care face totul să fie simplu și relaxant, omul care la bine mă așteaptă cu prosecco și la greu mă îmbrățișează cu drag, omul care mi-a pus numele Dina și care știu că orice s-ar întâmpla, nu mă lasă niciodată la greu! Și nici eu pe ea!

A doua cutie, cu o pereche de cercei aurii ca nisipul și verzi ca ochii ei, 2 jumătăți fragile din ceramică, s-au dus să-i amintească mereu de noi, întregul care vom fi mereu, noi două, două surori, împreună!

Iar când o să fim bătrâne, bătrâne, ea mereu cu 5 ani în fața mea, să știe că o voi aștepta mereu, pe malul mării verzi ca ochii ei, să ne bem cafeaua împreună! Așa cum o făceam odată, noi două și cu mama!