Sunt în vacanță. Iar asta chiar îmi ocupă tot timpul

Poate vă întrebați cum se descurcă o mamă singură cu doi copii.

Probabil nu vă întrebați că n-aveți de ce, dar știți că eu am tendința asta stranie de a întreba și de a-mi da singură răspunsul.

Primul duș după 12 ore pare botez în Apa Iordanului

De o săptămână de când sunt singură cu copiii în concediu am reușit să fac un singur duș în timp ce copiii mă strigau, din pat:

– Mami, când vii?

Închid apa:

– Ce spuneți? Mami nu vă aude!

Deschid apa că-mi îngheață și ce nu am. Prin stropi de ploaie, ca într-o poveste romantică de vară, aud voci.  Închid apa. Ascult. Liniște. Fac fața aia de – hm, curios, că doar au adormit și redeschid apa. 5 secunde de fericire. Iar mi se pare că aud ceva. Închid apa.

– Mamiiiii, ai terminat?

– Încă nuuuuuuuu, mami mai stă. Noapte bună!!! Deschid apa că iar începe să-mi înghețe toate alea pe care nu le am. Iar aud ceva. Închid apa.

– Ați zis ceva?

– Noapte bunăăăăă!

Ies din baie, relaxată și fericită. Cele mai liniștite 10 minute din ultima perioadă. Intru în cameră, copiii dorm.

– Mami, ce e aia?

– O cremă, Andre. Acuma dormi.

– Miroase frumos.

– Ce scrie pe pijamaua ta?

– Caută ceva frumos în fiecare zi.

– Ce înseamnă asta?

– Andre, putem filosofa mâine?

– Ce e aia filosofa?

– Hmmm, noapte bunăăă!

– Nu e frumos ce faci, să știi. Eu vorbesc cu tine și tu vorbești peste mine.

– Andre, nu e un moment bun să vorbim acum. E noapte, trebuia să dormi deja.

– Dar mâine o să uit ce vreau să te întreb acum.

Primul Facebook după 12 ore pare conectare cu Divinitatea

În timp ce copiii se plimbă cu trotinetele prin casă, descoperind teritorii necunoscute, eu m-am ascuns într-un colț al bucătăriei cu telefonul în mână. Mă fac că gătesc niște paste, dar ei habar nu au că ăsta-i meniul pentru diseară. Acum e doar o carne de vită la grătar pe care o termin în 4 minute pe o parte, în 4 minute pe altă parte.

Stau cu o lingură de lemn în mână în timp ce amestec într-o tigaie cu niște ciuperci deja făcute. Cum trec prin zona mea vizuală, cum mai mișc o farfurie să nu mă identifice senzorul că mă relaxez. Cum se îndepărtează, cum mai scriu un comentariu la o fotografie drăguță cu fetele la mare.

Să fi tot fost vreo 20 de minute în care n-am știut decât de mine și dacă nu trebuia să plec cu mașina, jur că-mi deschideam și-o bere de atâta plăcere.

Prima cafea citind o carte sau cum speranța moare ultima

Asta sună tragic, dar nu e chiar așa.

Aș fi putut avea o cafea citind o carte, doar că espressor-ul face gălăgie și-mi era teamă că trezesc copiii. Am citit câteva pagini, iar când să-mi pun totuși de-o cafea, că altfel nu curgea lin povestea lui Stephen King, am auzit o voce întrebându-mă vioi:

– Eu am dormit tot. Îmi dai puțin tableta?

Și-n timp ce neuronul ăla pus pe șotii mă-mpingea să spun că da, s-a mai trezit o voce somnoroasă, strigând din capul scărilor:

– Primul sunt eu, primul sunt eu!

Iar cearta a fost la o cafea distanță.

Cum e în vacanță singură cu doi copii?

– La ce vă referiți când spuneți ”vacanță”?

* Cum ar fi dacă ar exista o carte care atunci când o citiți să vă relaxeze și să vă binedispună?

** Cutia Pandorei, mi-am imaginat acest joc ca un prieten pe care nu îl avem lângă noi în momentul acela când ne-am dori, când am avea nevoie, să încurajeze femeile să se întâlnească mai des și să se ventileze, să aducă o vorbă bună în cuplu atunci când credem că nimic nu se mai poate face, să zâmbim și să ne amintim că nu suntem niciodată singure!

Sursa foto