-
Sacrificiul de a alege să fii fericit
Odată cu primul copil luat în brațe în mijlocul unei crize de plâns și al primului cuvânt de iubire când a luat o notă mică la mate, putem spune că am făcut și noi primii pași într-un parenting modern, blând sau cum vreți voi să-i spuneți ca să fie bine. Și odată cu asta, a apărut și teama de a (mai) spune că ne sacrificăm pentru copii. Nu e frumos să spui că te sacrifici, că sună ca și cum fericirea ți-a fost ascunsă într-un scutec murdar de copil. Iar dacă fiecare e responsabil pentru propria lui fericire, așa cum spune manualul de psihologie, rezultă că părințeala vine la pachet…
-
Are mama doi copii, unul mai diferit ca altul
Zilele trecute eram într-un magazin și în timp ce îi căutam ciorapi lui Beti aud dinspre niște rafturi: – Nu mai plânge măi, n-auzi? Ce tot ai? La câțiva pași de mine, un tată cu un copil în brațe împingea un căruț de gemeni. Unul era liniștit, celălalt mai rebel făcea scandal. Mama cumpăra în grabă sticle de apă și body-uri. De când sunt și eu mamă cu doi copii acasă, diferiți precum soarele și luna, nu mai îmi dau cu părerea și mă abțin să trag concluzii. Mi s-au părut doi părinți obosiți, în criză de timp și fără răbdare. Nu-s de condamnat. Numai eu știu cu câtă răbdare…
-
Ce-a vrut să zică poetul?
Știți momentul ăla când pedalați pe un drum drept în pădure, simțiți aerul proaspăt în nări cum vă oxigenează întreg trupul și creierul, izvorul de pe lângă cărare vă gâdilă suav la ureche trimițându-vă cu gândul departe, la cele mai frumoase amintiri, și pedalezi, și pedalezi și vântul îți bate în păr, ești numai tu și el, departe, în văzduh, și fără să vezi curba la dreapta, aterizezi direct în nas cu bicicleta peste tine? Asta am pățit eu cu parenting-ul de vreo câteva zile încoace. Mă rog, mi s-a întâmplat și povestea de mai sus, dar asta e cu totul altă discuție. Sunt acele momente, când, toate listele făcute…
