Frații de vârstă apropiată vin cu-o mamă relaxată la pachet

– Știți cine-i mama care își bea cafeaua relaxată pe margine, în timp ce copiii ei se joacă împreună?

– Eu!

Întotdeauna am considerat că e treaba fiecăruia câți copii face, dacă face și la ce distanță de timp îi face. Mi se pare un lucru atât de personal că nici în glumă nu aș întreba un cuplu:

– Și, când mai faceți unul?

În plus, opiniile mele despre făcutul copiilor sunt atât de puternice și atât de bine bătute în cuie, încât oricare ar fi părerea altuia despre asta mă va lăsa complet rece.

Dintotdeauna mi-am dorit doi copii, apropiați de vârstă. Și niciodată în viața mea nu m-am gândit că-mi va fi greu cu ei, decât atunci când la prima sarcină au fost gemeni, care pe parcurs n-a mai fost.

Cât am fost copil, simțeam o anumită invidie față de cei singuri la părinți. Păreau să aibă de toate, să nu le lipsească nimic, iar părinții se dădeau peste cap să le îndeplinească toate dorințele. Noi, ceilalți, și cu ceva frați mai mari trebuia să așteptăm să ne vină rândul, să se întoarcă fratele de la școală să-i luăm și noi ghetele sau geaca, stiloul sau ghiozdanul. Să împărțim cu el camera și uneori patul și nu puteam pleca nicăieri dacă nu-l luam după noi și pe celălalt.

Sora mea, mai mare cu 5 ani, nu prea avea chef de mine. Psihologii spun că generațiile se schimbă o dată la 5 ani, iar la noi a făcut tot sensul. Soră-mea era și este complet diferită de mine, de la stilul vestimentar, muzica pe care o asculta, cărțile pe care le citea, nu aveam aproape nimic în comun. Ne jucam rar una cu cealaltă și de obicei, trebuia să fac numai ce voia ea. Pentru că ea nu avea chef să facă ce vreau eu, sora cu 5 ani mai mică. O căruță de ani diferență, chiar dacă nu par.

Apoi, am plecat amândouă la facultate, pe rând, se înțelege, în același oraș dar n-am stat niciodată împreună. Că aveam grupuri diferite de prieteni, interese diferite, făceam facultăți diferite. Mama, însă, a făcut tot posibilul și a insistat enorm pe relația dintre noi două. Se supăra tare când ne certam, când nu ne înțelegeam și ne ruga cu cerul și pământul să găsim soluție la toate discuțiile noastre.

Nu o să vă ascund că eram totuși, și eu, un copil rebel care n-avea chef de nici o soră în viața lui. Mai ales una care nu se juca cu mine.

Abia după foarte mulți ani, când am devenit amândouă mame, am început să realizăm ce norocoase suntem că ne avem. În continuare suntem în bule diferite, dar ne vedem mai des, copiii noștri sunt cei mai buni prieteni, vorbim diverse lucruri, nu ne-am certat niciodată, n-aș putea să fiu vreodată supărată pe ea, pentru că dincolo de orice diferență și ani distanță, sora mea a fost și este omul meu de bază care m-a încurajat necondiționat în orice moment din viața mea.

Și totuși, oricât de pueril ar suna, am sperat că făcând doi copii apropiați de vârstă aceștia se vor juca împreună. Nu m-am gândit un minut că acum o să-mi fie greu, cât m-am gândit că pe termen lung ei vor fi cei mai buni prieteni.

Și i-am făcut la 2 ani distanță. Și mi-a fost tare greu, de unde și prezentul blog în care mă ventilez ca să rezist.

Dar dacă mâine ar fi să o iau de la capăt, aș face-o de un milion de ori la fel.

Au fost 6 ani de turație la maxim, nopți nedormite, conflicte interminabile, cele mai multe fără nici un sens, urlete în mașină că nu vor în scaune, urlete că nu vor la grădiniță, urlete că nu vor să mănânce, unul că vrea afară, altul în casă, unul că vrea desene, altul să se joace, unul vrea să doarmă, celălalt nu vrea, și totuși, atunci când ai crede că nu mai e nici o șansă, că totul e în zadar, apar de după colț, cei mai frumoși ani.

Anii aceleiași generații. Se împușcă cu același model de pușcă, răsfoiesc aceleași cărți, fac aceleași labirinturi, ascultă aceeași muzică, se uită la aceleași desene, fie ele cu prințese sau mașini. Au răbdare unul cu celălalt, se ceartă și se împacă, fac cu rândul și se iubesc. Nu mănâncă unul o bomboană în plus față de celălalt, împart totul, merg la același curs de înot și se joacă împreună ore întregi, dacă-i pui în aceeași piscină.

Dacă mâine aș lua-o de la capăt, aș face-o de un milion de ori la fel.