Mama care lucrează cu copiii de-acasă se relaxează după ora 10 seara
Uitasem cum e să lucrezi de-acasă cu copiii.
Să scrii emailuri cu o mână și cu alta să încălzești cereale. Să răspunzi la telefon din baie, în timp ce copiii se ceartă de la slime. Să-i anunți că azi ai de lucru și ei să-ți răspundă:
– Asta e masă de bucătărie, nu birou.
Să nu existe ”mai trimit emailul ăsta și gata” pentru că se apropie ora de prânz și de dincolo se aude:
– Doamne, ce mi-e foame! Mama asta nu ne mai dă mâncare?
– Mamiiii, îmi tai un măr? Că eu nu pot că mă tai la degete!
Îți sare tot cheful să mai termini ceva, te ridici brusc și te activezi pentru rolul de mamă.
Odată, supărată și epuizată precum copiii care fac tantrumuri în magazin când vor înghețată și mama nu le cumpără, am început să strig:
– Eu nu sunt robot, tot om sunt și eu ca voi. Tot un cap am, două mâini și două picioare. Nu funcționez pe baterii. Am și eu nevoie să dorm, să mănânc, să stau liniștită!
S-au uitat amândoi la mine, iar Beti mi-a spus:
– Tu ești o mamă robot.
Exact așa.
Acum ești angajat, peste 5 minute ești mamă, te sună un client, iar ești angajat, apoi iar treci în rol de mamă, cu subrol de bucătăreasă, femeie de curățenie, educatoare, ca și cum ai avea un buton din care schimbi canalele după cum îți dictează alții.
Sună rău, dar asta-i realitatea!
Când sunt mai mici, pare mai greu să te împarți între toate rolurile și subrolurile. Nu au capacitatea de a înțelege că mami are lucruri de făcut și în afara ariei lui de interes. Pentru ei, mami e doar a lor și nu vor să o împartă cu nimeni. Cu greu mai reușești să dai cu o mătură, să faci o oală de mâncare sau să scrii un email în puținul timp când prichindelul doarme.
Când sunt mai mari și nici la prânz nu mai dorm dar nici în pace nu te lasă, moneda de schimb devine:
– Mami, îmi dai tableta?
Nu mai e atât de greu să te împarți fizic, cât să fii cu conștiința împăcată că ești atât un părinte cool fără limite absurde, cât și un părinte normal la cap, fără a încuraja copilul la excese.
Care-i punctul de echilibru când tu mai ai vreo 4 ore de lucru, iar copilul înțelegător îți spune suav:
– Mami, dă-mi te rog, tableta. Promit că nu te deranjez, iar tu stai să-ți faci treaba liniștită.
E glasul ispitei sau al îngerașului salvator?
– Andre, am spus fără tabletă.
– Păi și eu m-am jucat degeaba?
– Păi tu te joci pentru tabletă sau ca să-ți dezvolți mintea?
– Pentru tabletă. Eu sunt deja deștept, am citit o carte, m-am jucat singur în cameră, acuma merit și eu să mă joc pe tabletă.
– Da, mami, dă-i tableta ca să mi-o dai și mie după aia, intervine și cea mică.
Nu mai am scăpare. Mai am câteva facturi de făcut, niște treburi de rezolvat:
– Bine, 20 de minute fiecare, apoi citiți!
Seara, ajunge domnul care lucrează fără copii și nu de acasă. Eu zic că-i mai productiv așa, mai putin stresant că nu-l deranjează nimeni la fiecare 10 minute, el crede că-i mai relaxant ca mine, că pot să-mi fac singură programul.
De atâta vreme de când avem această discuție și tot nu am ajuns la o înțelegere.
Eu îl aștept ca pâinea caldă, ca să pot să-mi limitez aria de activitate la numai două treburi pe minut.
El vine ca o floare proaspătă de primăvară.
El a avut o zi productivă.
Eu încă mai am niște cămăși de pus la spălat.
El culcă copiii și se bagă în pat.
Eu îmi întind picioarele pe canapea și deschid cartea la pagina 5, unde am rămas acum o săptămână.
El adoarme. Eu încep să mă conectez cu mine.
*** Pentru o seară liniștită după o zi cu copiii acasă, cartea Destin de mamă îți va face masaj mental la picioare și garantat te va binedispune.
