-
Zâmbetul nu se vede, dar dincolo de mască, se aude glasul!
Cred că s-ar fi întors în mormânt șefa de la parentingul modern dacă ar fi văzut ieri cum au fost ”împrieteniți” copiii cu clasele de studiu. E deja istorie povestea cu intratul în clasă a părintelui, așteptatul lângă ușă și îmbrățișarea de despărțire mai lungă de 2 minute. Dacă mi-ar fi spus careva acum 1 an, pe când stăteam cu fii-mea în brațe plângând pe holurile grădiniței că ar vrea să intre dar nu prea, că la pregătitoare nici măcar nu voi putea s-o conduc în clasă și nici măcar nu o va vedea pe doamna învățătoare la moacă, i-aș fi spus că fabulează, iar eu sigur plecam pe câmpii…
-
Întâlnirea care mi-a schimbat viața
În dimineața aceea, când m-am trezit, am deschis ușa larg spre mare și mi-am umplut plămânii de aer sărat și răcoros. Mi-am făcut o cafea la aparatul pe care mi l-am adus de acasă special pentru această întâlnire și-am inspirat, din nou, aer sărat și răcoros. Încercam să iau din fiecare moment toată seva, cea mai dulce și liniștitoare pentru întâlnirea ce urma să fie. Mihaela ieșise din cameră, iar când s-a întors, m-a găsit îmbrăcându-mă cu o salopetă. – Cred că o să-mi iau altceva pe mine, i-am spus în timp ce mă chinuiam să mă desfac din nou, la fermoar. – Îți stă atât de bine, rămâi așa!…
-
Tu ce faci când copilul plânge?
Când încă locuiam cu părinții mei și sufeream, deseori din dragoste, alteori pentru că mă simțeam neînțeleasă – dar astea două cred că merg mână-n mână, simțeam nevoia să mă întind pe jos, în camera mea și să rămân nemișcată pentru zeci de minute. Era ca și cum o poartă mare s-ar fi deschis deasupra mea în tavan și aș fi intrat într-o lume cu totul nouă. Acolo mă (re)găseam, îmi ascultam gândurile, mă descifram. Astăzi, când a venit momentul să pun copiii la somn, Beatriz n-a vrut să iasă din cadă. Am mai negociat încă 5 minute, dar nici așa nu a funcționat. Am rugat-o, i-am explicat, în ciuda…
