Cozonaci moldovenești aerați și pufoși

Nu mi-au plăcut niciodată cozonacii în mod special. Știți, probabil deja, că sunt adepta bomboanelor care strică dinții și uneori a înghețatei și cam atât cu dulciurile pentru mine.

Însă am o mătușă care pe când eram copil și mâncam un măr la lună ne servea cu cel mai bun cozonac evăr! Practic, a stabilit nivelul superior și totul a devenit:

– Nu-i la fel de bun ca al lui Tanti Rica!

Ba aluatul mi se părea prea aspru, ba prea compact, ori prea dulce, ori fără gust, ori cu prea multă compoziție, ori prea puțină.

Pe când al lui Tanti Rica e aerat, suficient de dulce ca să meargă cu cafeaua, dar și copiii să-l mănânce cu poftă, ți se topește în gură și mai vrei încă o felie.

Anul acesta, am luat caietele de rețete ale mamei și-am descoperit o hârtie veche și îngălbenită cu jumătate din cantități trecute după ochi. Rețeta mătușii.

Am sucit-o, am învârtit-o, am mai întrebat-o pe mama, iar la final mi-a ieșit această bunătate de cozonac la care până și bărbatu-meu, care nu mănâncă dulciuri românești, mi-a spus că e cel mai bun.

Poftiți de încercați!

Ingrediente pentru aluat:

  • 1 kg făină (albă, de cozonac)
  • 50 gr drojdie proaspătă sau 2 plicuri de drojdie uscată
  • 7 gălbenușuri
  • 2 albușuri (restul se vor pune la compoziția de nucă)
  • 200-250 gr zahăr (după gust, mai dulce sau mai puțin dulce, eu pun mereu pudră)
  • 100 ml ulei
  • 100 gr unt topit
  • 1 linguriță rasă de sare
  • esențe dacă vreți (eu nu am pus)
  • 400 – 450 ml de lapte

Ingrediente pentru umplutură:

  • 200 gr rahat
  • 200 gr nucă măcinată
  • 30 gr cacao
  • 100 gr zahăr (tot după gust, tot pudră)
  • 5 albușuri (restul de la gălbenușurile de la aluat)

Preparare:

Pasul 1: Se desface drojdia, punând peste ea un pic de zahăr tos și 2-3 linguri de lapte călduț (nu clocotit). Se amestecă și se lasă deoparte.

Pasul 2: Într-un castron de mărime medie, se pun 3-4 linguri de făină (din kg inițial), se adaugă peste ea puțin lapte clocotit și se amestecă bine cât să iasă o pastă, fără cocoloașe. Nu vă stresați cu cantitatea exactă de făină și lapte, ideea este să adăugați laptele clocotit și să vă iasă această pastă fără cocoloașe, pentru că ea oricum se va integra, la final, cu restul compoziției. După ce s-a răcorit, adăugați la această compoziție drojdia de la pasul 1, amestecați bine, bine, iar apoi acoperiți castronul cu folie de plastic alimentară și lăsați la crescut vreo 20 de minute. Mie mi-a ieșit ca o cremă foarte compactă.

Pasul 3: Între timp, mixați gălbenușurile cu sarea, zahărul și esențele dacă vreți, până iese o cremă spumoasă de vă vine s-o mâncați, dar n-o mâncați. O lăsați deoparte.

Pasul 4: Într-un castron de frământat, puneți kg de făină și adăugați peste ea plămădeala de la pasul 2, albușurile bătute spumă, crema de la pasul 3 și puțin câte puțin, laptele. Începeți să amestecați totul ușor, până se omogenizează.

www.mamipetocuri.ro

Începeți frământarea, adăugând puțin câte puțin uleiul, iar apoi untul topit. Se frământă aproximativ 45 de minute. Poate vi se pare mult, dar nu e. Aluatul devine din ce în ce mai moale și aerat și e o adevărată plăcere, masaj la degețele, acest proces. Eu am chemat și ajutoare, precum se vede. L-a tras, l-a amețit, l-a aruncat și iar a luat-o de la capăt. Practic, asta-i toată magia.

www.mamipetocuri.ro

Pasul 5: După aproape 45 de minute, l-am acoperit cu folie de plastic alimentară și l-am lăsat la crescut. Între timp m-am apucat de făcut compoziția: am măcinat nuca pe care am amestecat-o cu albușurile bătute spumă, zahărul și cacaua. Am tăiat rahatul bucățele.

Pasul 6: După vreo 30 de minute, am scos aluatul care arăta așa:

www.mamipetocuri.ro

L-am împărțit în 2 bucăți aproximativ egale, iar pe fiecare bucată în alte două părți egale. Deci, mi-au ieșit 4 bucăți. Din fiecare bucată am întins câte o foaie cât de cât ovală, nu prea sunt bună la așa ceva, dar aluatul este atât de moale și fraged încât totul pare o joacă. Am uns foaia cu o parte din compoziția de nucă, apoi am pus bucățele de rahat și apoi am rulat foaia.

www.mamipetocuri.ro

Am repetat procesul cu fiecare bucată  în parte. Mi-au rezultat 4 rulouri. Apoi, am împletit rulourile 2 câte 2, astfel că mi-au ieșit 2 cozonaci. Am prins capetele cât de bine am putut, n-am putut foarte bine, dar nici nu s-au desfăcut la coacere, iar apoi am pus cozonacii în formele tapetate cu hârtie de copt.

Pasul 7: Am dat drumul la cuptor să se încălzească la 180 grade, timp în care cozonacii au mai crescut puțin în tăvi. Când cuptorul s-a încălzit, am uns cozonacii cu ou, am pus deasupra niște migdale mărunțite (că aveam prin casă), dar voi puteți pune ce doriți: zahăr, mac, bucățele de rahat și i-am copt pentru aproximativ 1 oră. (Depinde însă de cuptorul fiecăruia. Temperatura ar trebui să fie între 170-180 de grade și nu ar trebui să stea mai mult de o oră, o oră și un pic, verificându-i mereu)

www.mamipetocuri.ro

Pasul 8: Îi verificați cu scobitoarea și când sunt gata, îi scoateți din tavă și îi așezați pe-o parte până se răcesc.

www.mamipetocuri.ro

Se păstrează acoperiți în prosop sau înveliți în folie de plastic.

Poftă bună și să-mi spuneți cum v-au ieșit!

 

Share This Story!

2 Comments

  1. Marinela 22/04/2022 at 10:19 - Reply

    Cat lapte????

Leave A Comment