-
Școala on line: Stan și Bran, varianta dramă
Voi știți de ce nu s-a făcut Stan și Bran varianta dramă? Pentru că nu au trăit vremuri de școală on line. Adică să râzi și să mori de plâns în același timp. Ieri, când m-am trezit în prima zi de școală on line părea o zi normală. Cât de greu poate să fie să stai acasă cu copiii în timp ce ei fac școală on line cu profesorii? ”Ai montat mașina de spălat rufe”, mi-a spus o cititoare. O poți face și pe asta….. Dar uite că abia mi-a ieșit. De aia se duc bărbații să monteze mașini, ca să aibă copiii cu cine face școală on line. Și…
-
De câte mame e nevoie să adormi un copil?
Tocmai ce mă pregăteam să-mi așez copiii în scaunele de la mașină în parcarea grădiniței, când apare o mămică și-mi zice: – Vă rog să îmi spuneți și mie, cum reușiți să vă culcați copiii la ora 9 seara. Ai mei numai pe la 11 noaptea se culcă. Și cu scandal și ceartă. – Sunt reguli pe care le-am format în familia noastră, de când erau mici. E un program automatizat, de aceea acum este simplu să-l urmăm. – Aaaa, la noi nu se poate. Adevărul e că ne dorim de foarte multe ori să fim și noi ca ceilalți. Să arătăm la fel, să facem la fel, să avem…
-
O lume virtuală în care vom găsi, nu-mai COPII
Cine ar fi crezut acum 20 de ani că vom ajunge să trăim zile în care telefonul, tableta sau televizorul vor avea mai mare importanță în viața noastră mai ceva ca oricare alt membru din familie. Poate mai poți uita să îți suni soția când ai plecat din piață, dar fără telefon nu pleci de-acasă nici în visele cele mai urâte. Sau dacă pleci, ești în stare să te întorci acasă indiferent de ora la care ajungi la birou, de trafic și drumurile care tocmai se asfaltează. Dar, vă spun, nu ai cum să uiți telefonul acasă. Pleacă copilul de-acasă în excursie, îi dai telefonul ca să poți să-l suni…
-
Dacia 1310, număr par
Eu am fost acel copil care a făcut parte din categoria copiilor oropsiți pe vremea comunismului. La noi, în Bacău, nu aveam de niciunele: fructe, zahăr, ulei, făină, televizor, desene, jucării, floricele, dulciuri unt, carne, lapte, lumină, căldură, apă. Astea-s primele care-mi vin în minte. Ele, cu siguranță, sunt mai multe. Am trăit foarte greu. Îmi amintesc mâncând zilnic orez cu pâine. Spaghetti cu nucă. Salată de ceapă. Îmi amintesc că nu eram fericită. Și nici măcar nu știam de ce. Plutea o stare de anxietate constant în aer. Visam la ziua când toneta de înghețată se va deschide. Eu am văzut-o o singură dată în viață deschisă. Iar mama…
