-
Cum să-l faci să-și facă timp
Ai casa plină de cabluri, dischete dinaintea erei noastre, monitoare pe care fac întreceri păianjenii, cauți o fotografie de la nunta voastră și dai peste mouse pad-ul lui din facultate, de când v-ați cunoscut? – Dragul meu, fă și tu curat la astea! – Îhî, când o să am timp…. Tot n-a schimbat becul din baie iar ușa de la intrare încă se blochează? De acum 2 luni? – Dragul meu, rezolvă odată și tu astea! – Îhî, când o să am timp…. E pe cale să le crească picioare șosetelor și să se bage singure în coșul de rufe murdare de rușine decât să-și le pună el și visezi…
-
Școala on line e atunci când mama șterge praful ca să nu-l vadă doamna pe dulap
– Copii, cum definiți școala on line? – Atunci când mama bagă repede la spălat ca să nu vadă lumea câte haine murdare avem! xxxxx Așadar, a revenit școala on line printre cratițe, munți de rufe murdare, aspirator uitat în priză și emailurile netrimise ale oamenilor care mai trag de-un business aflat în picaj liber. Nici nu-mi era dor, aproape că mă obișnuisem să merg în pijamale prin casă fără să apar în cadrul orei de engleză, să mă trezesc fără să-mi fie teamă că n-a început ora de muzică, iar copiii să se joace între ei, ba aproape să dărâme casa, ba în cea mai mare armonie atunci când…
-
Niciodată omul de partea cealaltă de receptor n-a fost mai important pentru a salva o generație de oameni în derivă!
M-a sunat zilele trecute o vecină pe care eu n-am văzut-o niciodată în viața mea, dar cu care am vorbit de două ori la telefon pe diverse situații legate de o parcare și mi-a spus așa: – Bună Dina, sunt vecina de la parter, te-am sunat să-ți mai povestesc ce se mai întâmplă cu viața mea. Pe cuvântul meu de om că așa mi-a spus. Evident că eu am rămas ca emoticonul ăla cu ochii mari, bulbucați, iar ea a râs un pic, dar am simțit în ton că nu e doar o glumă. Mi-am pus căștile, pe care de când cu coronavirusul le țin mereu în apropiere, și-am început…
-
Ce fac copiii când e prea multă liniște în casă?
– Mami, îmi dai o bomboană? – Nu, am zis că între 1 și 5 nu mai îmi ceri nimic de mâncare. – Bine! – Vai, nu-mi vine să cred că a fost atât de simplu, își spune mama încântată de succesul ei răvășitor. După 2 secunde: – Mami! Eu nu rezist până la 5. Da-mi ceva de mâncare, orice! se aude în spatele ei copilul, revenind în scenariu. – Mai rezistă un pic! – Nu poooot! – Bine, o pară! Atât! ”Nici de data asta nu mi-a ieșit. Mai încerc și mâine treaba cu regulile”, se împacă mama cu ideea. Dacă n-ar fi fost filmat, ați crede că e…
-
Și noi, ce ne facem cu copiii acasă?
Aceasta-i întrebarea. Iar s-a împărțit țara noastră în două: cei care găsesc oportun să rămână copiii acasă și cei care n-au decât să se obișnuiască cu ideea. Eu sunt undeva la mijloc, consider preventivă și necesară măsura dar tot mi-a stricat puțin feng shui-ul. Nu mult, c-am avut suficiente înzăpeziri în București până acum încât să mă obișnuiesc cu școlile închise pe perioadă nedeterminată. Cel mai complicat de data asta este că trebuie să stăm acasă, nu tu parc, locuri de joacă sau vizite pe la muzee. Acasă, acasă, acasă Soțul meu, din contră, n-are nici un feng shui bușit în aripă, ba mi se pare că e mai liniștit…
S-ar putea să-ți placă și
De ce nu plec? De ce mai stau?
Cum știi că e prea mult?
Martie e despre flori, soare și factura de la gaz mai mică
