-
Cadoul de 8 martie nu e chetă
Cred că ne este scris în ADN-ul nostru de daci ploconiți la turci că orice atenție ne poate cumpăra clipe de viață, un loc de muncă mai bine plătit, o poziție mai înaltă în ierarhia politică, un pat de spital într-o rezervă, o injecție la momentu potrivit, un medicament dat pe sub mână, un copil privilegiat la școală, o notă mai bună în catalog, un loc liber la creșă. Iar lista poate continua la nesfârșit. Oricât de mult ne plângem că lumea nu-și mai face treaba decât dacă primește la schimb o mică atenție sau facem scandal că medicul nu ne bagă în seamă dacă nu avem punga prinsă de…
-
Ce mă enervează la soțul meu de-mi vine să-l strâng mereu în brațe
Dacă mă enervează ceva rău la bărbatu-meu, dar în același timp îl și iubesc de mor pentru asta, cam imposibil dar numai femeile pot face asta să pară normal, este asumarea lui. Indiferent ce face, ce zice, cum zice, unde zice, unde face ce face, el nu are mustrări de conștiință. Nu-l gâdilă nici un neuron naufragiat, nu-l frustrează nici un gând. Și în nici un caz nu-și pune problema ce cred alții despre el. Încă se mai îmbracă cu un tricou pe care alții l-ar fi făcut de mult cârpă de praf. – Tot cu tricoul ăsta te îmbraci? – Da, ce are? – E vechi, e de pe…
-
Sacrificiul de a alege să fii fericit
Odată cu primul copil luat în brațe în mijlocul unei crize de plâns și al primului cuvânt de iubire când a luat o notă mică la mate, putem spune că am făcut și noi primii pași într-un parenting modern, blând sau cum vreți voi să-i spuneți ca să fie bine. Și odată cu asta, a apărut și teama de a (mai) spune că ne sacrificăm pentru copii. Nu e frumos să spui că te sacrifici, că sună ca și cum fericirea ți-a fost ascunsă într-un scutec murdar de copil. Iar dacă fiecare e responsabil pentru propria lui fericire, așa cum spune manualul de psihologie, rezultă că părințeala vine la pachet…
-
Bună dimineață! Azi mă voi ocupa de toate probleme tale, iar tu – Savurează ziua!
Tocmai ce citisem acum vreo 2 zile o postare cu nu știu câte mii de distribuiri pe Facebook cum un tată și-a dus pentru prima dată copilul la grădiniță în ziua cu atentatele din 11 septembrie 2001, a întârziat și iată că astăzi trăiește datorită acestui lucru. Un altul a dat cafea pe el, a întârziat ca să se schimbe și trăiește și astăzi datorită acestui lucru. Și tot așa, concluzia fiind că lucrurile care ni se întâmplă în viață, care ne scot din ritm și ne frustrează apar în viața noastră cu un sens, iar tot ceea ce putem face este să le primim cu brațele deschise. Eu cred…
S-ar putea să-ți placă și
7. 7 minute din viața ta
Este bună apa pe care o bem de la filtru?
Și mie mi-e dor de tine, tată!
