-
Copil obez și fericit nu există
Și doar am zis că nu mai comentez la ce fac alții în jurul meu. Dar așa e omul. Când se vede cu lucrurile sub control, începe să se uite în curtea altuia. Poate – poate, o mai fi ceva de curățat pe-acolo. Dacă până să am copii eram mama perfectă, după primul copil eram mama atotștiutoare, iar abia după al doilea am priceput că habar n-am de nimic, acuma mi se pare că aș putea comenta un pic referitor la modul cum se afișează alții în jurul meu. Nu știu cât sunt de îndreptățită, dar totuși să vă povestesc Azi eram, se știe, din nou la Lidl să cumpăr…
-
Pufuleții, bomboanele și biscuiții, prietenii mei buni din parc
Puține lucruri mă enervează în jurul meu, în relație cu copiii. Am trecut prin perioada în care orice pufulete îndreptat spre copilul meu mă enerva, orice acadea îmi dădea fiori, orice jucărie pe care copilul meu nu avea voie să pună mâna mă scotea din sărite. M-am revoltat, m-am supărat, ca mai apoi să înțeleg că nimic din toate astea nu ajută. Pe mine, dar mai ales pe copilul meu. Lucram la capătul greșit de relație. Datoria mea socială și morală este să-mi educ proprii copii. Să devină exemplu pentru grupul lor de prieteni în parc, la școală sau în fața blocului. Viitor adult cu un bagaj de principii și…
-
Mama Mentos
Când o să-l mai cert pe Andre că a mâncat prea repede oul Kinder, să-mi amintesc de mine cât de repede am devorat acest tub întreg de Mentos. Și mai am trei în dulap.
-
Am renunțat la dulapul de sus
La noi în casă există eu, el, copiii și dulapul de sus. Eu sunt personajul principal. Cel puțin în scrierile mele. Deseori nervoasă, creativă, care pune muzică la maxim spre disperarea soțului. Strigă la copii de jos, când ei se spală pe dinți sus în baie, spre disperarea soțului. Mai ard mâncarea, îmi iese și perfectă, beau bere când nu am inspirație și mă trezesc la 5 să corectez. Nu înțeleg ce am făcut de-mi este bine, apoi îmi amintesc că mi-a fost mulți ani prea greu. Și că singurul scop în viață a fost ” să dau peste cineva care să mă înțeleagă exact așa cum sunt eu”. Ceea…











