Cuplu & relații
-
Cine-i băiatul din fața mea?
Nu-mi plac clișeele de tipul: jumătatea mea bună. Eu nu sunt jumătatea nimănui. Eu sunt eu, un tot, un întreg. Ieri poate mai puțin bun, azi minunat. El e fix la fel. Ieri m-a enervat, deci n-a fost jumătatea mea bună. Eu am fost jumătatea lui bună. Că l-am salvat de la inaniție, pregătindu-i o cină bună într-o atmosferă liniștită. Vedeți voi, nimeni nu e jumătatea nimănui. El cu ea sunt două bule care se mulează una după cealaltă, căutând armonie ca să nu se spargă. Eu cu soțul meu formăm un cuplu care se ceartă foarte rar. Și când zic ceartă mă refer la orice între a ridica vocea…
-
Fericirea în familie e o bătrână cu păr alb și cu mulți ani experiență
Că femeia vine de la coafor și bărbatul de la meci nu mai este o noutate. Că femeile au nevoie să vorbească și să creeze relații sociale, iar bărbații doar de un ziar și ceva liniște în cutia cu nimic, iar nu vă zic cine știe ce informație de ultimă oră. Iar că femeile se așteaptă să ducă ei gunoiul plin ochi, iar ei împăturesc cutia de bere cât să încapă bine-n coș făcându-i vârf reprezintă realitatea majorității cuplurilor din toate timpurile. – Du acum gunoiul, îi strigă ea secerându-l cu privirea și cu nervii săltându-i în creier. – Sigur, iubirea mea, dar de ce te-ai supărat așa? răspunde el…
-
Există date în calendar și există date importante în calendar. Azi e una dintre acelea.
Azi se împlinesc 8 ani de când ne-am căsătorit. Nu voi scrie o scrisoare de dragoste celui care îmi stă alături de 14 ani. Aceste lucruri țin de cel mai înalt nivel al comunicării în cuplu, respectiv comunicarea intimă care ar trebui să se facă doar între cei doi implicați în relație. (Acesta este unul dintre motivele pentru care acele mesaje de iubire trimise pe Facebook, în văzul tuturora, sunt greu digerabile de către unii dintre noi. E ca și cum te găsești în dormitorul omului fără să vrei) Putem sărbători iubirea în orice zi De multe ori se spune că nu e nevoie de o zi de naștere, de…
-
Oi fi mai proastă eu dacă renunț?
Mă tot bântuie întrebarea asta de vreo 15 ani încoace. De-a lungul timpului am jucat ambele variante: când n-am renunțat la nimic, mi-am luat catrafusele și am plecat, când am stat și-am desfăcut firul în patru, poate-poate om ajunge undeva. Nici una dintre situații n-a fost cea fericită. Pentru că în timp, urma să-mi dau seama că nici o relație nu se bazează pe modelul: unul face mâncare și celălalt mănâncă semințe. Unul crește copii și celălalt pleacă la bere. Unul doarme toată noaptea și celălalt se trezește din 2 în 2 ore. O relație e despre: eu las acum că te văd supărat, dar mă aștept să mă înțelegi…
-
Băiatul care aduce flori
Cum alergam azi cu mașina dintr-o parte a alta a Bucureștiului, ba după un copil, ba după întâlniri, am zărit cu coada ochiului pe o trecere de pietoni un băiat care ducea în mâini un buchet mare de flori. N-am fost niciodată impresionată de flori, în așa fel încât să dedic un întreg articol pe blog. O fi de la vârstă, o fi de la maturitatea de a vedea azi în gesturile mici atenția și aprecierea de A FI. Nu de a face mâncare bună, de a crește copiii bine, de a călca hainele la dungă și de a cumpăra fiecăruia produsele preferate pentru micul dejun. De a-i lua în…
-
Cum poți aduce pacea în cuplu
– Voi cum vă certați? m-a întrebat la un moment dat cineva. Tot în portugheză? Mi-am amintit brusc de toate momentele în care îmi venea să-i spun: – Vorbesc ca la pereți, degeaba, tot nu înțelegi! Și nu-mi ieșea decât: – Nu înțelegi nimic! pe lângă o expresie intraductibilă și o căruță de frustrare. După vreo câțiva ani, a înțeles parțial sensul cuvântului ”degeaba”. Precum și: văd negru în fața ochilor mă aștept să fii mai atent cu mine de 1 și 8 martie se oferă flori la doamne eu nu pot să fiu nervoasă și să vorbesc încet în același timp. Parțial este cuvântul de bază. Săptămâna trecută am…
-
Fie Sf. Valentin sau Dragobete, iubirea e la fel
Așa cum avem Ziua femeii, Ziua somnului, Ziua mondială fără mașină, Ziua mersului pe jos, Ziua mersului pe bicicletă și alte zile similare, mi se pare cel puțin just să avem și o zi a iubirii. Că măcar în ziua aia să ne simțim speciale, dacă în celelalte ne-a uitat pământul la birou sau spălând rufe cu copiii agățate de noi. Acuma, că e Sf. Valentin, că e Dragobete, cine mai stă să se uite. Dacă ar fi totuși să mergem la baza semnificației, Sf. Valentin ar fi fost un preot care a cununat un păgân cu un catolic, de aici semnificația iubirii care merge dincolo de cutume și limite sociale.…
-
Masa de la ușă ascundea fluturi în stomac
În 2003, la o masă dintr-o cafenea mirosind puternic a țigară se reîntâlneau doi tineri. Era o seară tristă de toamnă târzie. Ar fi putut să ningă, în schimb vântul bătea cu putere printre blocuri, frunzele pomilor demult uscate erau aruncate cu putere împrejur. Ar fi putut să ningă, dar asta ar fi făcut tabloul mai puțin gri. Și-au luat o masă chiar lângă ușa de la intrare, de altfel, singura liberă. Au cerut o cola și o cafea târzie. Apoi, s-au uitat unul în ochii celuilalt. Ea plângea de dor și dragoste, el o îmbrățișa puternic. În stomac aveau fluturi, iar sufletele se făceau bucăți. De așteptare, de separare.…
-
Ce se vede de la noi, pe plaja la ei
Se împlinesc în curând 4 săptămâni de când sunt plecata la mare singură cu copiii, în Portugalia. Ca să clarific din start diferențele culturale, probabil numai la noi și în alte 2-3 țări, pe care eu nu le cunosc, să se mai întâlnească bunici care să aibă grijă de nepoți. Pe la alții, bunicii îți iau pensia la subțiori și se apucă de traversat lumea-n lung și-n lat. Cei ce nu-și permit, stau acasă și se bucură unul de altul, păzind gospodăria. În cazul meu, încă mai muncesc. Așa că, în caz că aveți bunici de vă ajută, pupați-i cu foc, sunați-i și mulțumiți-le înmiit că sunt aur pur pe…
-
Despre Portugalia și cum mi s-a schimbat viața (partea 2). Experiența care te transformă
(Continuare de la Partea 1, pe care o găsiți aici) Sosirea în Portugalia Am aterizat în Lisabona, într-o zi de duminică, într-un un aeroport însorit, aglomerat, în care nu mă aștepta nimeni. Trebuia să mă descurc. Primisem de la asociația care mă invitase acolo indicații despre cum să nu iau orice taxi la întâmplare, ci doar din cele staționate în fața aeroportului. Astfel, cumva, plutea deasupra acelui întreg necunoscut și nou, sentimentul de ”acasă”. Iar cum la mine acasă nu mi-aș fi permis vreodată să iau taxi-ul, am preferat să aleg opțiunea doi, respectiv autobuzul pana la Gara Oriente. Am cerut indicații de la un domn drăguț de la ghișeu…


















