Jurnal de părinte
-
Mai presus de liniștea părinților stă fericirea copilului
Când eram însărcinată cu Andre, unul dintre sfaturile pe care le-am primit a fost ca părinții să se pună de acord în educația copilului. Să nu fie unul polițistul bun și celălalt rău. Amândoi să se susțină și să transmită mesajul coerent copilului. Dacă stau să mă gândesc, cam asta spun și cărțile de parenting, alea pe care eu nu prea le-am citit decât pe diagonală. Inițial, sfatul primit făcea tot sensul din lume. Mai apoi, la o ieșire în oraș, tot pe principiul: părinții să nu se contrazică în fața copilului, o femeie mi-a povestit cum într-o seară la masă, soțul ei, dintr-un motiv serios la momentul acela i-a…
-
Zâna Măseluță a adormit în post
Sigur o știți pe aia cu: Eu când o să fiu mamă n-am să fac așa ceva niciodată. Sigur, o știți! Până să împlinească primul copil vârsta la care cade primul dinte, se putea duce Zâna Măseluță unde dorea bagheta ei că la mine-n gând, n-avea ce căuta. Păi dacă n-ar fi fost americanii cu zânele, halloween-ul și black-friday-urile vieții, tot cioara noastră românească ar fi fost stăpâna dinților de oțel. – Cioară, cioară, eu îți dau un dinte de lapte, tu dă-mi un dinte de oțel! Așa am copilărit eu, cu dintele aruncat peste balcon – norocul nostru e că stăteam la ultimul etaj iar povestea ciorii care prindea…
-
Nu există: nu pun copilul în scaunul de mașină. Există: e suficient o dată să se întâmple
Cred că nu mai e cazul să vă povestesc cât de important este să îți pui copilul în scaunul de mașină atunci când pleci la drum. La orice drum, chiar și la unul de 5 minute. Dacă simțiți totuși nevoia să o mai repet și eu, o mai spun o dată: nu există nimic mai periculos la un drum cu copilul în mașină ca atunci când alegeți să nu îl puneți în scaun adecvat vârstei lui. Văd zilnic, la fiecare 5 mașini cu copil, minim una nu are scaun. Și mereu m-am întrebat și mă tot întreb și azi, ce-or gândi părinții lor? Tu, ca adult îți pui centură, iar…
-
Mama care și-a uitat copilul la școală
Nu știu cum stați voi cu nervii, dar eu, uneori, dar doar uneori, vorbesc singură, plec după pâine și mă întorc cu șervețele umede, mă roagă copiii să le fac ceai și e gata după 2 zile, iar soțul meu e plecat de-acasă și-am uitat unde s-a dus. Sper să nu citească asta că iar o să-mi scotă ochii că sunt atât de aeriană că nici măcar nu sunt atentă la ce vorbește cu mine. Ceea ce nu este deloc adevărat! Sunt foarte atentă, doar că am multe idei în cap și uneori, se mai ocupă locurile, iar câteva informații rămân pe dinafară. Important e că știu că e plecat…
-
Generația copiilor sportivi cu părinții olimpici la oboseală cronică
Am plecat de-acasă înainte de ora 16. Am făcut 35 de minute până la grădiniță, și încă o jumătate de oră, 5 km mai încolo, la balet. La ora 17 fix începe ora. Inima îmi bate tare, prind a treia oară semaforul pe roșu, toată lumea se grăbește acasă, unii încă livrează pachete, alții cu ”școala” învață în cele mai (ne) potrivite momente să se descurce prin jungla traficului bucureștean. O basculantă îmi taie fața, un Audi taie benzile pe diagonală, un taxi forțează galbenul. Semaforul se face roșu. – O să întârziem, mami? – Cred că da, iubire. – Adică o să înceapă fără noi? – Sper că nu.…
-
Dacă vrei să-ți cunoști mai bine familia, invit-o la nuntă
Când m-am măritat în primăvara lui 2010, la nunta noastră din România am avut vreo 100 de oameni. 80 prieteni, 8 membri din familia mea din Bacău și Piatra Neamț și 12 din familia lui Cris din Portugalia, Elveția și Franța. Întreabă-mă astăzi, însă, ce-mi amintesc cel mai mult de la nunta mea: câți bani a dat fiecare sau cum ne-am distrat și cine a participat la fericirea mea? O să-ți răspund că nici măcar nu-mi amintesc suma finală, dar că mi-ar fi plăcut tare mult să fi venit toată lumea din familia mea, toți unchii și mătușile, verișorii și verișoarele, să facem o reuniune de familie cum probabil alta…
-
Etichetele sunt bune pe produse, nu pe oameni
Ce bine ar suna și ce bine m-aș simți să vă spun, tare și răspicat: Eu nu pun etichete la oameni! Să scriu un articol empatic și blând, uneori furios și tăios, pentru cei care îi judecă pe alții după aparențe sau după mucii din nasul copilului. Să vă spun să nu faceți asta, ca o mamă supărată ce ține morală copiilor doar pentru că așa a văzut ea, pe la alții. Dar n-o să fac asta, ci, mai frumos, o să vă povestesc ce-am pățit eu, cum s-a răzbunat universul pe mine și cum ar fi de apreciat ca voi să nu faceți asta. Un instructor de înot cum…
-
Ce privilegiu să fii mamă (#destindemama 2017)
Într-un moment de nostalgie presărat cu un chef nebun de somn, am deschis momentele de #destindemama din 2017. Am trecut peste ele, cu sufletul plin și inima picurându-mi de dor. 1. Azi m-au supărat copiii pe plajă. Beti a făcut iar scandal (ca vrea apa, nu mai vrea apa, ba pipi, ba nu e pipi, urlete, tipete) Andre a îngropat două mingi minuscule în nisip după care nu le-a mai găsit. După ce, oricum îl prevenisem că asta se va întâmpla. M-am gândit în capul meu: Gata, le pun limite! – Copii, mergem acasă. S-a terminat cu plaja pe ziua de astăzi! Eram pregătită de un mega scandal, eu să…
-
Știți în ce se transformă cei care își rezervă cu prosoape, vara, șezlongurile la mare?
În bunici care rezervă cu haine locurile din sălile de așteptare. După un an jumate de căutat sala de balet perfectă pentru Beti, vă anunț că am găsit-o. Nu știu nimic despre profesori, premii sau recomandări, dar ce-a fost cu adevărat important am bifat: loc de parcare și să intre fără mine la curs. Am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior când am văzut ca au și vestiar decent, loc de așteptare cu canapele și fotolii, un aparat de cafea și loc s-o bei relaxat. Cu alte cuvinte: – Când mai faci balet, iubirea mea, că lui mami-i place tare mult. Dar cum ar fi fost să fie…
-
Fă ce zice mama, nu ce face mama
Vecina mea de vis a vis nu dă bună ziua. Când ne-am mutat în cartier și-am salutat-o prima dată, cuvintele mi-au zburat în aer ca un pârț neașteptat, care te face să te simți extrem de prost și nu știi cum să dispari mai repede din peisaj. La ce bun atâta educație? Asta e problema cu cei care nu răspund la salut – în dorința de a fi cumsecade, tot tu te simți aiurea că lumea nu știe să bâiguie un ”bună ziua”. Ca și cum tu te bagi cu bocancii în viața lor fără să te întrebe nimeni nimic. Ca și cum tu ai o problemă, și nu ei…
