Jurnal de părinte
-
Cum liniștesc copilul în criză
Înăuntrul nostru stă un copil care are nevoie de atenție. Înăuntrul copiilor noștri stă nevoia de atenție din partea părintelui adult. Așa se explică de ce nervii copiilor se încheie de cele mai multe ori cu crize generalizate în care copilul plânge, iar părintele urlă. Sau, invers. Astfel că, deseori se ajunge ca părintele să-și impună punctul de vedere, activând apoi, sentimentul de vinovăție: oare, am exagerat? oare, am greșit? oare, sunt un printe rău? Sau, alege să facă după voia copilului, numai să-l vadă fericit. O fericire iluzorie, desigur, care ține mai puțin de o zi. Atenția își cere mereu tributul. Cu un copil interior suferind după atenție este…
S-ar putea să-ți placă și
Dragostea în vremea măștii
Mai presus de liniștea părinților stă fericirea copilului
Două pușculițe
-
Există viață după dermatita atopică
Știți, probabil deja, că Beti are dermatită atopică de când s-a născut. Sau poate nu de când s-a născut. Poate de la un vaccin, poate de la ceva neindentificat de la mâncare, poate de la aer, din aer, genetic sau din necunoscutul vieții. Am povestit cât de grav a fost când era mică, anii de criză și stres prin care am trecut, simțindu-mă la nesfârșit mama care nu face suficient ca să-i fie bine copilului. E adevărat, așa cum mi se spunea, că atunci când va fi mai mare se va diminua. Dar nici asta nu știu cât e de liniștitor. Că tu nu vrei să-ți crească copilul mare, brusc,…
-
Cum să-și consume copiii energia o primăvară și o vară la un loc
În anii 90, după Revoluție, aveam 8 ani când începuseră să apară și la noi filme de peste ocean unde vedeam pentru prima dată case fără gard în față, uscătoare de rufe pe care le confundam cu mașinile de spălat și nu înțelegeam de ce ies hainele uscate din ele și nu mai spun de telefonul fix cu cablu luuung care ajungea din bucătărie în sufragerie și apoi în baie. Vă mai amintiți? Dar cel mai mult și cel mai mult mi-au rămas în memorie căsuțele acelea din lemn pe care le construiau tații în curtea casei și se jucau copiii în ele toată ziua. Unele aveau pat și lumină…
-
Educă-ți copilul în așa fel încât să se comporte mai bine când nu ești în preajma lui!
Nu de puține ori, ca părinte, dar mai ales ca mamă, avem impresia că deținem adevărul absolut când vine vorba de copiii noștri. Dar ce spun eu copiii noștri, că și despre copiii altora avem impresia că știm aproape totul numai după modul cum vorbește sau nu spun ”bună ziua” doamnei educatoare. Pe vremuri, umbla vorba că un copil se naște fără manualul de instrucțiuni și cumva, dădea părinților senzația că greșelile sunt acceptate, ba chiar și binevenite în educația unui copil sănătos. Acuma, părinții au scris manualul cu mult înainte să-și nască proprii copii. Iar părinții cu un singur copil știu exact cum e viața cu doi, cei cu…
-
Cum ne putem apăra în fața conflictelor
Fie că vorbim de războiul din Ucraina sau de cearta de la noi din familie, un conflict e despre lupta pentru putere. Desigur, într-un război mor oameni nevinovați, în cearta de acasă vorbim, mai degrabă, de o suferință emoțională și mai puțin fizic sângeroasă. Cu anumite excepții, pe care le putem avea și pe acestea în vedere. Așa cum unul dintre parteneri se trezește într-o zi și strigă: – Așa nu se mai poate! Și încep amenințările, exact asta se petrece și dincolo de granița noastră. Una dintre părți vrea putere absolută, cealaltă vrea libertate. Și ce putere e mai puternică decât însăși libertatea? Noi, cei de pe tușă, suntem…
-
Supraprotecția copilului este moartea independenței
O altă capcană în care cad părinții în educația copiilor, și atunci când zic părinți mă refer desigur și la mine că n-oi fi eu prima mamă perfectă de pe planetă, este cea de a-i proteja excesiv. Despre o primă capcană identificată de mine în experiența mea de părinte a fost cea cu privire la luatul în brațe atunci când copilul a dat-o rău în bară. Am scris pe larg în articolul despre țipat, așa că nu voi relua aici ideea. Azi vreau să vă povestesc despre această supra protecție pe care o oferim copiilor fie că o cer sau nu, fie că au nevoie sau nu, noi suntem acolo,…
-
Cum ne învățăm copiii să pună limite sănătoase colegilor de la școală
Despre bullying și cum sunt copiii agresați la școală în diverse feluri am tot auzit și vom tot auzi. Nu cred că vom ajunge vreodată în viața asta să trăim într-o lume în care să nu existe oameni care să nu pună etichete, care să nu agreseze sau să nu facă glume proaste pe seama altuia. Pentru că nu trăim într-o lume perfectă și ăsta e un fapt concret. Că pe vremea noastră mozoleala cu zăpadă sau trasul fetițelor de codițe nu se chema bullying nu înseamnă că nu tot asta era. Iar între noi fie vorba, unul dintre motivele pentru care nu-mi place iarna este fix această bătaie cu…
-
Relațiile cu colegii: cât de bine știu copiii să le gestioneze la școală?
Îi povesteam unei bune prietene de-ale mele o întâmplare de acum vreo 3 ani când prietenul cel mai bun al lui Andre de pe vremea aceea, i-a dat pantalonii jos în curtea școlii, așa, în glumă. În ciuda faptului că eu consider că am o relație apropiată cu copiii mei, vorbesc mult cu ei, mă ocup doar eu de ei, nu am nici o persoană din afară care să interfereze în veun fel cu rutina și timpul nostru, chiar și așa, Andre mi-a povestit după vreo 3 zile când s-a apucat de plâns, așa, dintr-o dată, aparent fără motiv. După ce am luat povestea de la Adam și Eva, începând…
-
Dacă tu nu mai vii, cine îmi va face mie paste?
Tatăl meu a fost mai mult absent în povestea vieții mele. Dintr-o neordonare corespunzătoare a planetelor pe mercur retrograd, alegerile lui nu au fost întocmai cu așteptările mele, iar asta ne-a separat destul de mult în inimă. Pe mine doar, că orice părinte își iubește copiii, doar că uneori, copilul interior suferă atât de tare că nu-l lasă pe maturul care a devenit să-și facă treaba. Vedeți cum un copil cu nevoile nesatisfăcute nu ne va lăsa niciodată până nu ne întoarcem către el? Se prinde de piciorul nostru și vrea atenție până când se face mare și va rămâne prins de sufletul nostru până va primi atenția de care…
-
În spatele unui părinte echilibrat, stă un profesionist care îl ascultă
Primul moment când am simțit că sunt pe aceeași lungime de undă cu un medic, emoțional vorbind, că înțelege problema dincolo de: ce vă doare, ce ați mâncat la prânz și stați să vă iau o tensiune, a fost când m-am dus cu Beti la un homeopat ca să pun capăt unei dermatite atopice de care nu mai scăpa. Nu vreau să diminuez sub nici o formă importanța medicilor alopați fără de care viața noastră ar fi fost cu siguranță mult mai grea și dureroasă, dar imi asum când spun că puțini sunt cei care se străduiesc să mențină un echilibru între om și profesionist. Cunosc câțiva pentru care sunt…
S-ar putea să-ți placă și
Concediu în 4, cea mai relaxantă vacanță de până acum
Mi-aș dori să fiu ca ea!
Există viață după dermatita atopică
