Stil de viață
-
Profesorii nu lucrează numai cu copiii online ci și cu părinții cărora le-a mai rămas ceva de demonstrat din timpurile lor școlare
Am sunat-o săptămâna trecută pe mama s-o întreb dacă ar vrea să vină la mine o perioadă, să mă mai ajute la treburi. – Vin, mamă, cum să nu vin, că tare te mai plângi de școala on line. După 3 zile la mine acasă. – Vai de voi cu școala voastră on line! Tare vă mai chinuie! Luni m-a prins vremea în clasă la cel mare, adică în camera lui la ora de română. După 15 minute, 2 copii merseseră la baie, iar ceilalți au oprit lucrul ca să-i aștepte, apoi, doamna a continuat cu propoziția 3 din dictare, moment când 4 copii terminaseră, 3 rămăseseră fără conexiune, iar…
-
Reușita stă dincolo de zona ta de confort
Tot aud în jurul meu că a face tot ce poți uneori e suficient. Într-adevăr, când te străduiești din răsputeri să fii și părinte, și angajat, și profesor, și bucătar, toate la tine acasă, în același interval orar, să faci tot ce poți e suficient. – Nu te-a învățat nimeni cum să fii mamă și nici cursuri de profesor n-ai luat, mi-a spus săptămâna trecută o prietenă bună când i-am zis că simt că nu dau randamentul necesar ca să meargă lucrurile bine. Tu deja ți-ai depășit atribuțiile, a continuat, ai făcut ce-ai putut tu mai bine! Am rămas cu un sentiment de satisfacție. E foarte bine cât fac, sunt…
-
Nu toți suntem consilieri, psihologi sau medici. Dar putem fi cu toții, prieteni.
Știți că unul dintre lucrurile pe care le fac cu regularitate este să-mi sun lista de prieteni. Cred că o să rămân în analele istoriei ca omul care își suna prietenii să-i întrebe ce mai fac, cum se descurcă, să le spună că se gândește la ei. E puțin ciudat, pentru că eu sunt departe de a-mi plăcea să vorbesc la telefon, prefer activitățile solitare, dar nimic nu e mai plăcut să primești din când în când un telefon fără să-ți ceară nimeni, nimic. Doar așa, ca să-ți audă vocea. Iar eu mi-am asumat rolul acesta, pentru puținii prieteni din viața mea, să-i sun și să le spun că m-am…
-
De ce-ai mai făcut copii dacă ți-e greu?
Întrebarea asta mi se pare că vine din aceeași poveste cu moașa de la maternitate care urlă la viitoarea mamă aflată în durerile facerii: – Haide, împinge, că atunci când l-ai făcut ți-a plăcut! Poate exista ceva mai umilitor decât atât? Dacă aș putea să scot câteva cuvinte din dicționar, sau mai bine, să existe o regulă prin care anumite cuvinte să nu se poată combina între ele printr-o întrebare, ar fi exact astea: De ce ai mai făcut copii dacă ți-e greu? De ce-ar fi treaba cuiva de ce am făcut copii, câți, cu cine și cam când îl fac pe următorul. Mi se pare cel mai personal lucru…
-
Bărbatul, unde-i bărbatul?
Nu o dată mi s-a întâmplat să creadă lumea, după ce mă citesc pe blog, că n-am bărbat acasă. Sau și mai mulți să rămână cu ideea că în timp ce eu mă dau de ceasul morții cu școala vieții on line, el se scarpină cu telecomanda la subțiori. Acuma, știți cum e, riscul meseriei. Când singura ta speranță de a mai salva câțiva neuroni care n-au dat bir cu fugiții la prima ordonanță de urgență este să faci haz de necaz la modul public, ca să nu râzi singură ca știm noi cine-n târg, îți asumi repercusiunile. Că doar n-o să fac un disclaimer la fiecare articol, spunându-vă: în…
-
Oare o să rezistăm până în septembrie?
Sincer, m-am așteptat ca școlile să se închidă complet până în septembrie. Portugalia a anunțat închiderea lor de acum o lună. Anglia, la fel. Asta doar ce știu eu vorbind cu prietenii la telefon, era puțin probabil ca noi să revenim la școală ca și cum nimic nu s-a întâmplat. La impactul pe care l-a avut și încă îl are acest virus asupra omenirii la nivel global, să zicem sărâmâna dacă ne revenim până în septembrie. Cu toate astea, când am deschis ieri facebook-ul și am citit anunțul, era să-mi cadă telefonul din mână, dar mi-a căzut, în schimb, fața. Știți cum e, dureros e până te atinge pe tine,…
-
Cu cât îți dorești mai mult cu atât trebuie să ai un puțin de la care să pleci
Acum vreo câteva zile, în timp ce mă actualizam cu noutățile de pe Facebook mi-au căzut ochii pe o postare a unei doamne care gestionează o asociații care se ocupă cu strângerea de fonduri pentru persoane aflate în dificultate. E destul de cunoscută, probabil unii dintre voi o și cunoașteți. Iar mesajul ei spunea cam așa, redau din amintire: ”cum rareori primim mesaje de mulțumire de la persoanele pe care le ajutăm, am rămas plăcut surprinsă, parcă a zis totuși emoționată, să primesc acest mesaj de la …..prin care ne mulțumește pentru efortul nostru de a o ajuta…” Și brusc, mi-am amintit de o situație de acum vreo 5 ani…
-
Eu sunt șefa! Iar ăsta e regatul meu!
Sună a titlu de film, dar stați să vă povestesc că nu e. Zilele astea, într-una din cele 354 de zile ale lunii aprilie în care numai vremea se mai schimbă, uneori bate vântul din dreapta, alteori din stânga, am ieșit cu copiii prin spatele casei să descoperim acele flori minunate: – Hai, mami, să le vezi, sunt atâââât de frumoase! Florile ciulinilor. V-am zis eu, că la capătul plictiselii stă un copil curios și-o mamă înțepată de urzici. Și cum stăteam noi, așa, iar eu încercam să explic că plantele acestea pe care ei le consideră frumoase de fapt sunt niște buruieni care trebuiesc scoase că omoară gazonul, se…
-
Casa spiritelor, Isabel Allende (recenzie) – Atunci când îți înțelegi trecutul, ești mai pregătit să-ți înfrunți viitorul.
Nu sunt o cititoare ușor de mulțumit. Probabil că așa o să încep fiecare recomandare de carte de pe acest blog și vă spun asta că o dată ce scriu despre o carte înseamnă că e una pe care n-am putut să o las din mână până ce n-am terminat-o. Care m-a urmărit noaptea, am recitit pasaje, am ridicat ochii să privesc zarea și să înțeleg ce stă dincolo de cuvintele autorului. Una dintre aceste cărți este cea despre care vreau să vă povestesc astăzi, Casa spiritelor de Izabel Allende. Până acum un an n-aveam nici o idee despre această autoare. Născută în Peru, nepoata fostului președinte chilian, Salvador Allende,…
-
În paralel cu numărătoarea coronavirus, îi numără cineva și pe cei care o iau ușor, în jos, la vale?
Bun, am înțeles, în fiecare zi se raportează numărul celor bolnavi de coronavirus. Dar numărul celor care-și pierd mințile stând acasă, îl contorizează cineva? Eu, de exemplu, că doar n-o să vorbesc de doamna care s-a filmat în timp ce se mânjea cu machiajul pe față, peste tot, haotic iar apoi a publicat filmul, nu știu exact în ce scop, să râdem sau să ne temem pentru viața ei, simt că ușor-ușor mi se împuținează neuronii, ăia morți nu-și mai revin disperați și ei de repetitivitatea vieții, iar ăia vii abia așteaptă să dea colțu’ din același motiv. Desigur, sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce a adus coronavirusul în viața…


























