-
Există răbdare pentru orice stat la coadă
Acum vreo 3 ani aveam o prietenă, o portugheză, care stătea în România și cu care mă înțelegeam foarte bine. Între timp a plecat spre țări mai calde, însă unul dintre desele ei comentarii despre România era referitor la bărbații români care-și ajută femeile la dusul gunoiului, în Cora la cumpărături, căratul bagajelor din mașină, dusul copiilor la grădiniță și tot așa. În comparație directă, bineînțeles, cu bărbații portughezi care sunt un pic mai comozi în a-și ajuta soțiile la astfel de îndeletniciri. Eu nu vedeam situația așa. Îi tot replicam că poate sunt oamenii din jurul ei mai deosebiți și că mie nu mi se pare nici pe departe…
-
Pilda înmulțirii iubirii cu infinitul
După ce am citit povestea de noapte bună, copilul cu nevoie de atenție mi-a spus: – Mami, știi cine sunt eu? – Da, copilul meu drag. – Nu. Sunt mami. – Păi dacă tu ești mami, eu cine sunt? – Ești bebe. Ești bebe mic care doarme cu mama lui, îmi explică el rolurile inversate. Și mi-a făcut loc lângă el, și m-a pupat, m-a îmbrățișat, apoi, mi l-a dat pe măgărușul lui cu care doarme dintotdeauna. – Ești bine, bebe? m-a întrebat el drăgăstos. – Sunt, iubirea mea. – Acuma bebe doarme până dimineață cu mama lui. Și a început să mă mângâie pe păr până am adormit amândoi…
S-ar putea să-ți placă și
Dacia 1310, număr par
Lăsați copiii să vină la tati!
Pe vremea mea…. a fost și bine
-
Copilul performant se naște în familie
În weekend am fost la meci. A jucat echipa lui Andre cu o echipa adversă. Copii în jur de 8-9 ani. Andre e cel mai mic, nu joacă mult, dar e important să fie prezent, să simtă apartenența la echipă, să fie încurajat să joace și să se implice pentru echipă atât cât poate pentru vârsta lui. Încă mai lucrează la dezvoltarea atenției, coordonarea mișcărilor, întărirea mușchilor. Cine crede că fotbalul e simplu, se înșală. Cum nici un alt sport nu e simplu, cum nimic, de altfel, în viață, nu e simplu. În tribune, un grup de părinți, bunici, rude urmăreau meciul. Unii aplaudau, alții erau dezamăgiți. Un tată striga…
-
Conflictul – motiv de reconectare în familie
Cum spuneam și pe invitația de la cursul de ”Gestionarea conflictelor în familie”, eveniment ce are loc pe data de 21 ianuarie – găsiți detalii aici, tocmai ce am ieșit dintr-un conflict din familie. Și ca să nu mă simt ca în clasa a II-a când a întrebat doamna învățătoare cum se formează ploaia și toată lumea știa mai puțin eu – cel puțin eu așa-mi amintesc, ridicați vă rog mâna dacă și voi aveți conflicte în familie. Nu, nu e nevoie să se vadă, doar să simt eu că nu-s singura ciudată de pe plantație. Și cum vă spuneam, la noi lucrurile merg perfect. Mai ceva ca fotografiile de…
-
Vor crește mari, va fi mai simplu…
A venit și la mine timpul să le înțeleg pe mamele care au un singur copil și nu-l mai vor pe al doilea. Mă rog, poate nu neapărat că nu-l mai vor, că poate dacă ar rămâne însărcinate nu s-ar face gaură în cer, dar nu țin în mod deosebit să mai aibă alți copii. Acum ceva timp, citeam un articol despre o mămică ce explica de ce nu mai face al doilea copil. Nu prea am rezonat, nici nu prea am cum, dat fiind: că vin dintr-o familie cu doi copii, iar relația cu sora mea e mai mult decât specială că soră-mea are 4 copii și mi se…
-
Când vorbim iubire
Dincolo de faptul că am copilărit într-o familie în care m-am simțit întotdeauna frumoasă, am auzit mereu în jurul meu ideea că a te naște fată – femeie e drumul sigur către Iad, către o viață grea, plină de compromisuri și neajunsuri. Probabil de aici, disperarea din prezent a femeilor care vor să miște munții din loc, să dea cu bărbatul de pământ, să demonstreze constant cuiva, de cele mai multe ori nedefinit, că lumea se învârte în jurul lor, iar bărbatul e bun doar de încălzit patul seara. Mi-a spus cândva, cineva: – Pe mine m-a învățat mama să nu fiu niciodată la mâna bărbatului. Să am serviciul meu…
-
Bărbatul – scurt ghid de îmblânzire
Vă vine să credeți sau nu, viața bărbatului este o continuă criză. Femeia iese la o cafea. Ce face bărbatul? O criză. Este lovit în orgoliu, nu i se împărtășesc sentimentele, așteptările, nu e nimic din ce visa să fie. Se duce la alta, pentru că el este cel mai bun, cel mai frumos, merge la sală, trage de fiare, dar, în realitate, suferința rămâne. Femeia se mărită, se face femeie la casa ei. Bărbatul ce face? Rămâne fără independență, deci e loc de-o criză. Nu mai poate ieși cu prietenii când vrea, acum trebuie să vină și ea. Bărbații vorbesc de-ale lor, unde-i locul femeii aici? Ea vrea un…
-
PREZENT!
Eu am perceput mereu familia, în sensul de organizare, responsabilități, ca o organizație, ca o companie. Înainte să vă minunați și să vă întrebați de pe ce planetă tocmai am aterizat, oferiți-mi un moment să explic ideea. În primul rând, eu muncesc de pe la 19 ani, măritată sunt de pe la 28 de ani și mamă de la 30. Așadar, când m-am măritat singura mea experiență de viață era ceea ce am învățat în mare parte mergând la serviciu, iar când am făcut primul copil se adunaseră doar 2 ani de experiență maritală peste cea câștigată la serviciu. Deci baza a tot ceea ce a urmat a fost pusă…
S-ar putea să-ți placă și
Am renunțat la dulapul de sus
Când teoriile de parenting devin o varză cu afumătură
Formele nevăzute ale unei mame
-
Bărbatul și animalul preistoric
Am mai spus-o de multe ori, nu sunt o feministă, dar sunt o familistă. Cred cu tărie că în spatele emancipării femeii, în care cred și pe care o încurajez, stă o mamă a cărei implicare în creșterea copiilor este decisivă pentru soarta lor: de la capacitatea de a naște pui, de a-i hrăni cu singurul aliment compatibil cu viața în primele luni, până la puterea de a aduna familia laolaltă, descrisă în multe cărți de psihologie și de a lua decizii cu al șaselea simț cunoscut și sub denumirea – ”așa simte mama”. De asemenea, dincolo de feminizarea bărbaților care cred că vine în contrasens cu emanciparea femeii –…
-
Tu ce faci când copilul plânge?
Când încă locuiam cu părinții mei și sufeream, deseori din dragoste, alteori pentru că mă simțeam neînțeleasă – dar astea două cred că merg mână-n mână, simțeam nevoia să mă întind pe jos, în camera mea și să rămân nemișcată pentru zeci de minute. Era ca și cum o poartă mare s-ar fi deschis deasupra mea în tavan și aș fi intrat într-o lume cu totul nouă. Acolo mă (re)găseam, îmi ascultam gândurile, mă descifram. Astăzi, când a venit momentul să pun copiii la somn, Beatriz n-a vrut să iasă din cadă. Am mai negociat încă 5 minute, dar nici așa nu a funcționat. Am rugat-o, i-am explicat, în ciuda…
