-
Copiii fericiți au părinți fericiți!
Păi și totuși ce e fericirea? Că dacă am ști exact că în față, prima la dreapta și a doua la stânga stă fericirea și ne-așteaptă cu o înghețată în mână, sigur ar fi toată lumea fericită și misiunile noastre împlinite. Și n-ar mai avea nici un rost viața asta cu pandemia ei cu tot! Și cu toate astea, pe cât de greu pare s-o găsești, pe atât de simplu e s-o atingi. Toate cărțile de dezvoltare personală, cred că nu e una lăsată pe pământul nostru care să nu spună că fericirea e o stare de bine cu tine și cu cei din jur, e o împlinire sufletească, e…
-
Ce mi-aș spune mie, mamei de copii mici de acum 9 ani
Mă gândeam la toate femeile și mamele cărora le este greu acum. La tot satul acela despre care se spune în proverbul cunoscut de care ar avea nevoie să le ajute cu treburile prin casă, cu temele copiilor, cu o îmbrățișare caldă. Mă uitam pe grupurile de discuții cu mamele care se plâng că nu au pe nimeni care să le ajute, citesc articolele care se mai scriu pe tema parentingului cu frustrările femeii care ar mai vrea să mai iasă din pijamale și să-și mai audă gândurile dincolo de pereții casei și m-am revăzut pe mine, acum câțiva ani, la fel de stresată, nedormită, frustrată. Fără nici un sat…
-
Cum știi că e prea mult?
Păi nu prea știi, asta-i problema. Că fiecare zi e o altă zi de făcut mâncare, de călcat, pus iar la spălat, de făcut curat, de mers la cumpărături, de jucat cu copiii, de verificat să nu stea copiii pe filme în timpul orelor, de făcut teme, de lucrat pentru serviciu, de răspuns la niște emailuri și astea sunt doar primele lucruri care mi-au venit în minte așa, la prima strigare. Intri într-un cerc vicios, într-o rutină care te obosește până la epuizare și de care-ți dai seama abia când nu te mai poți trezi dimineața din pat, când urli la copii ca disperata, când ai uitat cum sună vocea…
-
Pentru o săptămână bună, dă-ți cu ruj să te simți bine!
Titlul e de dragul rimei, sper că ați înțeles, dar asta nu exclude realitatea că o dată ce îți pui ceva frumos pe tine, fie el un ruj, o pereche de cercei sau niște haine frumos mirositoare nu înseamnă că nu te poți simți minunat chiar dacă numeri a 147-a săptămână de școală on line, a 98-a sarma pe care o împăturești în oală, a 192-a zi de când n-ai mai ieșit din perimetrul casei. Așa cum am făcut eu zilele trecute când am dus copiii la gimnastică, deci puteam să îmi trag șuba peste pijamale că oricum nu m-ar fi văzut nimeni, în mașină. Dusul la gimnastică, pe cât…
-
Cum am reușit să nu mai țip la copii. Motivația de a mă schimba
[fusion_builder_container type=”flex” hundred_percent=”no” equal_height_columns=”no” menu_anchor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” background_color=”” background_image=”” background_position=”center center” background_repeat=”no-repeat” fade=”no” background_parallax=”none” parallax_speed=”0.3″ video_mp4=”” video_webm=”” video_ogv=”” video_url=”” video_aspect_ratio=”16:9″ video_loop=”yes” video_mute=”yes” overlay_color=”” video_preview_image=”” border_color=”” border_style=”solid” padding_top=”” padding_bottom=”” padding_left=”” padding_right=””][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ layout=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_color=”” border_style=”solid” border_position=”all” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding_top=”” padding_right=”” padding_bottom=”” padding_left=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” center_content=”no” last=”true” min_height=”” hover_type=”none” link=”” border_sizes_top=”” border_sizes_bottom=”” border_sizes_left=”” border_sizes_right=”” first=”true”][fusion_text] Lupta mea împotriva țipatului a început acum câțiva ani când mi s-au întâmplat 3 lucruri fundamentale care au dus, în final, la această majoră schimbare de a nu mai țipa la nimeni în jurul meu și de a-mi controla tonul vocii conștient: Când copilul meu cel…
-
Brațele unei mame nu sunt niciodată goale
Mă găsesc de multe ori așezată pe fotoliu, după ce ba am lucrat, ba am făcut mâncare, ba am pus la spălat, mă găsesc așezată să mă odihnesc și-mi simt brațele goale. – Iubirea mea, vii la mine în brațe, puțin? îi spun eu copilului jucăuș de lângă mine. Iar el vine fericit și mi se suie-n brațe, iar apoi de niciunde mai apare încă un copil și se așază și el pe picioarele mele, iar eu îi strâng tare, tare iar brațele mi se fac elastic și le pot cuprinde de zeci de ori inima și sufletul și dragostea și toată viața îmi curge prin vene precum o apă…
-
Cum ne ajustăm programul la școala on line (ventilarea nr. 2)
Când a venit soțul meu zilele trecute și mi-a spus că până în vară viața noastră va fi despre pandemie, aproape că m-a luat cu leșin. Stresul acesta constant pe care îl resimțim de când ne-a fost dată peste cap întreaga viață nu e atât de la pandemie, cât e de la faptul că nu știm cât mai durează. Faptul că nu ai cum să-ți creezi nici o așteptare despre ziua de mâine, despre vacanța copiilor, despre a face o plimbare la mama sau să planifici ziua copilului, nu știi cât mai durează până când viața ta va intra într-un ritm normal e ceea ce ne transformă viața-n stres. Acuma,…
-
A fost odată ca niciodată un slăbit fără diete
O să vă anunț în premieră că m-am apucat de slăbit, ca să nu credeți că mi-a fost preluat controlul de un extraterestru îndrăgostit de smoothie-uri, ciocolată fără zahăr și apă cu lămâie, seara, după ce culcă copiii. Dar cum sunt cunoscută ca aia care și-a tăiat părul lung până la fund pentru că și-a dat seama dintr-o poză că-i stă ca naiba, s-a lăsat de fumat de mâine și nici n-a mai pus țigara-n gură vreodată sau s-a despărțit de iubit pentru că nu părea fericită în pozele cu el, într-una din zilele acestea grele de pandemie mi s-a pus pata să mă cântăresc și să mă îngrozesc. Mă…
-
Nu mi-e teamă de covid, cum mi-e teamă că o să-mi pierd mințile!
Săptămâna trecută, pentru prima dată-n viață, mi-am simțit creierul amorțit. Exact ca atunci când stai rău pe o mână și la un moment dat nu o mai simți, o miști dar tu nu simți nimic, așa am pățit eu cu creierul meu. Stăteam sprijinită de blatul de la bucătărie, privind aiurea-n largul camerei când au venit copiii să îmi ceară de mâncare iar eu mă uitam la ei, mă chinuiam să caut niște informații utile prin sertărașele creierului dar rezultatul era zero. Mă uitam tâmp la ei și nu-mi venea următoarea mișcare. Îmi amorțise creierul. Îmi tremura, nici o reacție. N-am să vă mint spunându-vă că nu m-a luat puțin…
-
La finalul unei zile de școală, tot mama rămâne
Ieri, între 3 pauze de mere, un sandviș și-o cafea uitată pe masa de la intrare în drum spre tomberon, am surprins pe geamul de la bucătărie imaginea de mai jos: Copiii ieșiseră împreună să culeagă frunze de toamnă pentru o activitate de-a lui Beti de a doua zi. Mi s-a topit sufletul de dragul lor și mi-aș fi umplut telefonul de poze dacă toată distracția n-ar fi durat sub 10 secunde. M-am bucurat precum o mamă de bebeluș în fața primului scutec schimbat, în fața primului gângurit, a primelor unghii tăiate. Și-n momentul acela de bucurie supremă, prima după multe zile de oboseală și frustrare, am realizat că școala…
