-
Cum îi facem pe copii să ne asculte
– E ora de somn acum, te rog să mergi în pat! Nimic. Copilul în continuare sare în pat. Nu te aude. – Afară plouă, te rog să-ți iei geaca. Nimic. Copilul iese din casă în tricou. Nu te aude. – Haide mai repede că întârziem la balet! Nimic. Copilul și-a găsit atunci cea mai distractivă activitate și nu te aude. – Nu-l mai necăji pe fratele tău! Nimic. Copilul în continuare se strâmbă la cel mic și nu te aude. Lait-motivurile vieții de părinte atunci când îl rogi ceva frumos pe copil, calm și clar, iar el nu te aude. Iar apoi, mai repeți o dată, dacă te ajută…
-
Un copil mi-a spus la un moment dat așa…
Drumul de acasă până la școala copiilor are două rute, pe Autostrada Soarelui sau pe Centura Bucureștiului și în fiecare dimineață pun GPS-ul să-mi spună care e traseul cel mai scurt în funcție de trafic. Pentru că ceea ce poate dura 11 minute, uneori sau de cele mai multe ori durează și 30 de minute dacă ai nenorocul să prinzi vreun accident. În dimineața cu pricina, povestea se repetă, iar GPS-ul mă trimite pe Centură. Nu apuc să merg 2-3 km că prind imediat coloană. În direcția opusă, nimeni. În direcția mea, plin de mașini. Mă uit nervoasă la traseu, la minutele care se scurgeau fără să mă mișc din…
-
Vacanțele fără copii ajută la sănătatea mintală a părinților
Poate v-a ajuns și vouă pe la urechi studiul care spune că mamele ar trebui să plece în vacanță fără soț și copii pentru sănătatea lor mintală. Eu nu am să vă povestesc din studii, nu că nu cred, dar uneori par așa, nerealiste, să spunem. – Ei, da, și dacă spune studiul, ce? Pe mine oricum nu m-a întrebat nimeni ce cred despre asta. Eu, în schimb, am să vă povestesc din experiența mea. Poza de mai jos e făcută în 2018 în Londra, pe când am plecat singură în vacanță o săptămână. Copiii mei aveau 4 și 6 ani, soțul meu muncea tot la corporație și am chemat-o…
-
Momentele petrecute cu copilul nu exclud momentele petrecute cu noi. Chiar dacă asta înseamnă să facem curat în casă.
Treaba asta cu ”lasă curățenia, hainele nespălate și mâncarea de pregătit să mai aștepte că nu pleacă nicăieri. Acum bucură-te de copii!” pe care în continuare o aud la fiecare colț de internet, pe cât de tare mă enervează, pe atât de mult e confirmată. E adevărat și testat că dacă le lași pe toate în mijlocul casei și pleci, la întoarcere tot acolo le găsești. Pe de altă parte, însă, lăsatul acesta baltă mă neliniștește, îmi dă o senzație neprietenoasă în suflet când intru în casă și văd holul de la intrare plin de zgura din pantofii de fotbal ai copilului. (Între noi fie vorba, când se întâmplă asta,…
-
Eu niciodată nu voi face asta ca părinte…până voi deveni părinte
Știți vorba aia: mamele perfecte nu au copii sau am fost o mamă perfectă până mi-am născut proprii copii. De altfel, am scris o carte întreagă despre cum toate mamele trec de la faza ”eu niciodată nu voi face asta”, la prea bine cunoscuta rugăciune ”orice, iubirea mea, numai liniștește-te, te roooog!”. În iarna anului 2012, exact când împlinise Andre un an, am plecat în Bulgaria la ski cu câțiva prieteni care aveau copiii cam de vârsta copiilor mei acum. Și la un moment dat, într-o seară, una dintre mame începe să povestească cum îi face copilului ei sandviș cald și i-l servește ireproșabil la canapea în timp ce el…
-
Prețuiți-vă copiii!
– Ah, dacă aș putea să urlu cât de tare mă enervează părul copilei mele! – Dar ce te enervează atât de mult? m-aș întreba dacă aș fi propriul meu terapeut. – Mă enervează că stă cu el tot timpul pe față, că nu se piaptănă, că nu și-l prinde….și-i stă atât de bine cu părul prins! – Și ce anume te enervează că stă cu el tot timpul pe față, m-aș întreba eu, în continuare. Și n-aș mai avea răspuns aici. Și totuși, ceva mă muncește rău pe dinăuntru. *** Zilele trecute, luam masa toți în familie. Avusesem o discuție cu Beti în timpul zilei care mă supărase rău.…
-
Mi-aș dori să fiu ca ea!
Am spus-o de multe ori și voi continua s-o spun ca o rugăciune până în ultima zi a vieții mele că primim copiii de care avem nevoie. Și exact ca într-o superstiție, cu cât cred mai mult în asta, cu atât mi se confirmă mai mult că am dreptate. Una dintre cele mai mari dorințe din ultimii ani cu privire la mine, ca om dar mai ales ca părinte, a fost să fiu fermă cu copiii, să spun și să mă țin de cuvânt, nu cât în zona pozitivă a recompenselor că la asta sunt cea mai bună, cât în zona consecințelor, că aici mai am de lucru. Și ca…
-
Copilul meu. Copilul. Eu.
Mă duceam să-mi iau copiii de la școală. Am parcat rapid pe unul dintre puținele locuri rămase libere și m-am îndreptat spre intrarea în clădirea școlii. În față, părinți, bunici, frați mai mari sau chiar bone se strânseseră deja în așteptarea micuților. Eu m-am așezat în fața ușii din stânga, așa cum ne înțelesesem cu doamna învățătoare ca să nu se creeze confuzie când ies toate clasele. Și cum mă uitam lung prin geamul ușii ca nu cumva să o fi ratat pe Beti care ar fi putut ieși mai devreme, am văzut-o uitându-se la mine. I-am zâmbit, iar ea mi-a zâmbit înapoi. Apoi, mirată că nu vine spre mine…
S-ar putea să-ți placă și
Starea de bine începe cu mine!
Reușita stă dincolo de zona ta de confort
Ne naștem perfecți, ce se întâmplă după?
-
O mamă de zahăr
Aseară a fost rândul lui Beti să o culc. Am stat cu ea, am povestit, iar apoi m-am dus și la Andre în cameră să-i spun noapte bună. Lumina era închisă iar el mă aștepta nerăbdător. Știe că vin, chiar dacă nu e rândul meu cu el, știe că vin mereu ca să-l alint. – Stai puțin cu mine? mă întreabă după ce îl pup de noapte bună. – Stau, iubirea mea! îi răspund entuziasmată, așezându-mă lângă el, pe pat. – Că azi nu prea am petrecut timp împreună – Păi nu prea, eu te-am rugat, dar tu n-ai vrut. Ai preferat să stai pe PS5, îi spun eu în…
-
Când ajuți o mamă, o familie întreagă zâmbește!
Articolul de astăzi face parte din proiectul caritabil pe care mi l-am propus să-l desfășor anul acesta, invitându-vă în fiecare 25 ale lunii să licitați pentru un produs sau un serviciu, iar banii strânși vor merge la o cauză pe care o voi alege din cele care vin spre mine, cerându-mi ajutorul. Luna trecută am licitat o carte Destin de mamă și un joc de emoții, iar cei 200 lei oferiți de Helen Ghidirin au mers către Stefănel, un băiețel diagnosticat cu SMA1. Poate vi se pare puțin, dar luați-l ca un strop de bine într-o mare de greutăți, ca un zâmbet de copil într-o zi de terapie dureroasă. În…
