-
Ultima zi de școală acasă, prima zi de trezit fără doamna în casă!
De departe cel mai neobișnuit sfârșit de an școlar a fost cel al școlii on line de anul acesta. L-am așteptat ca o zi frumoasă de primăvară după o iarnă grea, ca un răsărit de soare după o noapte tristă, ca un copil abia născut după zeci de ore de travaliu. După 3 luni de stat în casă cu copiii, abia am așteptat să mai vină încă 3 luni de stat în casă cu copiii! Ultima zi de școală acasă, prima zi de trezit fără doamna învățătoare în casă! Nu cred să existe ceva care să egaleze într-un fel stresul pe care l-am simțit în toată perioada aceasta în care…
-
Aventurile lui Fram, ursul polar (review carte pentru copii)
O poveste extraordinară între o mamă și un băiețel care voiau să vorbească despre o carte, mama mai mult, băiatul mai puțin, dar a mai venit un copil, apoi au început să nu fie de acord unul cu celălalt, apoi a a părut tati care-i căuta prin grădină pe cei trei, iar la final, mama l-a scos din cadru, lăsând povestea să curgă, pentru că ce e mai palpitant decât însăși viața de părinte? ”Aventurile lui Fram, ursul polar” este cartea pe care Andre a citit-o în câteva zile surorii lui mai mici, fără să-i arate pozele așa cum ea l-a dat de gol în video, pe când dormeau la…
-
Nu toți suntem consilieri, psihologi sau medici. Dar putem fi cu toții, prieteni.
Știți că unul dintre lucrurile pe care le fac cu regularitate este să-mi sun lista de prieteni. Cred că o să rămân în analele istoriei ca omul care își suna prietenii să-i întrebe ce mai fac, cum se descurcă, să le spună că se gândește la ei. E puțin ciudat, pentru că eu sunt departe de a-mi plăcea să vorbesc la telefon, prefer activitățile solitare, dar nimic nu e mai plăcut să primești din când în când un telefon fără să-ți ceară nimeni, nimic. Doar așa, ca să-ți audă vocea. Iar eu mi-am asumat rolul acesta, pentru puținii prieteni din viața mea, să-i sun și să le spun că m-am…
-
Bărbatul, unde-i bărbatul?
Nu o dată mi s-a întâmplat să creadă lumea, după ce mă citesc pe blog, că n-am bărbat acasă. Sau și mai mulți să rămână cu ideea că în timp ce eu mă dau de ceasul morții cu școala vieții on line, el se scarpină cu telecomanda la subțiori. Acuma, știți cum e, riscul meseriei. Când singura ta speranță de a mai salva câțiva neuroni care n-au dat bir cu fugiții la prima ordonanță de urgență este să faci haz de necaz la modul public, ca să nu râzi singură ca știm noi cine-n târg, îți asumi repercusiunile. Că doar n-o să fac un disclaimer la fiecare articol, spunându-vă: în…
S-ar putea să-ți placă și
Cum ar fi să o iei cu totul de la capăt?
Secretul cuplurilor care îmbătrânesc împreună
Lecția castelului de nisip
-
Cu cât îți dorești mai mult cu atât trebuie să ai un puțin de la care să pleci
Acum vreo câteva zile, în timp ce mă actualizam cu noutățile de pe Facebook mi-au căzut ochii pe o postare a unei doamne care gestionează o asociații care se ocupă cu strângerea de fonduri pentru persoane aflate în dificultate. E destul de cunoscută, probabil unii dintre voi o și cunoașteți. Iar mesajul ei spunea cam așa, redau din amintire: ”cum rareori primim mesaje de mulțumire de la persoanele pe care le ajutăm, am rămas plăcut surprinsă, parcă a zis totuși emoționată, să primesc acest mesaj de la …..prin care ne mulțumește pentru efortul nostru de a o ajuta…” Și brusc, mi-am amintit de o situație de acum vreo 5 ani…
-
Suntem fericiți, doar că încă nu o știm
De când cu pandemia, umblă vorba prin târg că am fost fericiți și nu știam. Mesajul original e al unui jurnalist spaniol care povestește în articolul cu același nume cum nu își mai găsește lucrurile cu care se obișnuise să le aibă fără nici un efort cu câteva zile în urmă și realizează cât de important e să apreciem lucrurile de acum și să le trăim la maxim intensitatea lor. Am rezonat și nu prea. Sunt de acord cu ideea de a aprecia în fiecare zi ceea ce primim, ce avem, dar atunci când spui la trecut: Am fost fericiți e ca și cum, azi nu mai suntem și șansele…
-
Și-au plecat bărbații noștri să cucerească supermarketurile în căutare de pătrunjel și ceapă roșie
După ultimele două săptămâni în care numai soțul a făcut cumpărăturile necesare în casă mi s-a reconfirmat că WhatsApp-ul a fost inventat de un bărbat care s-a întors acasă cu smântână de frișcă în loc din aia de gătit și-a trebuit să mănânce paste carbonara dulci până s-a învățat minte că smântână e una și smântână de frișcă e alta. Mi se pare că fețele cele mai nefericite pe care le poți vedea la un bărbat sunt alea din supermarket când au fost trimiși de neveste după cumpărăturile casei. Ei nici măcar nu știu unde stă laptele în frigider darămite care-i brânzica pe care-o mănâncă cel mic când se trezește.…
S-ar putea să-ți placă și
E prea frumos să fie adevărat
Cultura căciulii
Ce viață! Iubesc această viață!
-
Și noi, ce ne facem cu copiii acasă?
Aceasta-i întrebarea. Iar s-a împărțit țara noastră în două: cei care găsesc oportun să rămână copiii acasă și cei care n-au decât să se obișnuiască cu ideea. Eu sunt undeva la mijloc, consider preventivă și necesară măsura dar tot mi-a stricat puțin feng shui-ul. Nu mult, c-am avut suficiente înzăpeziri în București până acum încât să mă obișnuiesc cu școlile închise pe perioadă nedeterminată. Cel mai complicat de data asta este că trebuie să stăm acasă, nu tu parc, locuri de joacă sau vizite pe la muzee. Acasă, acasă, acasă Soțul meu, din contră, n-are nici un feng shui bușit în aripă, ba mi se pare că e mai liniștit…
-
Coronavirusul ne pune la încercare. Cât de mult ținem la noi și la semenii noștri?
Evit să scriu despre lucrurile care țin prima pagină a ziarelor, asta și pentru că sunt destui care țin prima pagină a ziarului, numai eu mai lipseam. Pe de altă parte, stilul meu de a face haz de necaz de multe ori nu se potrivește cu lucrurile serioase spre dramatice, așa că, de multe ori mă abțin. Nici cu coronavirusul acesta nu mi-e rușine. Am evitat să-mi spun părerea, tocmai că bănuiesc că sunteți sătui de părerile altora. Plus că, se știe că nici o părere nu e mai importantă decât cea a medicilor, a celor avizați să aibă o opinie și cunosc cât de cât, situația. Eu, care abia…
-
De cand stau acasa niciodata casa nu a aratat mai dezastru
Când m-am hotărât acum 3 ani să îmi mut biroul acasă pentru a putea deveni șoferul personal al copiilor, visam să mănânc la ore fixe, să am hainele spălate și călcate, paturile făcute, casa aspirată și cina pregătită la timp. Văzusem eu prin filme că asta se întâmplă cu mamele care lucrează de-acasă, bașca umblau și în pantofi cu toc, aranjate și coafate de parcă erau mereu pregătite de mers la vreun eveniment sofisticat. Eu de când stau acasă nici să duc gunoiul în fața porții nu mai apuc și noroc că trebuie să duc copiii la școală că din pijamale probabil că nici nu ieșeam. Să vă zic? Să…
