-
De ce copilul meu nu participă la Comper
Pentru cine nu are copilul la școală, Concursul Comper este cel mai mare concurs național la acest moment și are drept scop: ”Evaluarea competențelor matematice și de comunicare în limba română, precum şi obişnuirea elevului cu situații de concurs.” Îmi este puțin neclară metoda de a obișnui elevul cu situația de concurs din moment ce Comper chiar este un concurs, de tip grilă, cu barem de corectare și premii aferente. Deci, nu vorbim de o pregătire, ci de o participare la un concurs propriu zis. Sunt părintele care a refuzat participarea copilului la Comper – De ce eu nu particip la Comper, m-a întrebat Andre într-o zi. Ți-e teamă că…
S-ar putea să-ți placă și
Mara și păpușa din cutie
Ce privilegiu să fii mamă (#destindemama 2017)
Cea mai așteptată vacanță în vacanță!
-
Cine n-a pierdut niciodată, nimic, mâna sus
A fost un timp în perioada inițiatică în rolul de părinte când am crezut, chiar am crezut cu adevărat, că anume se nasc copiii să ne enerveze pe noi, părinții. Că vin cu un senzor care detectează, de exemplu, stres ridicat la mama când uită copilul lucrurile la școală: bam, acolo se forjează nervii. Stres ridicat când dă copilul mâncare pe el și pătează bluza cea nouă? Zbang, continuă să păteze și fața de masă, mocheta, perdelele și tapițeria canapelei ca să vadă cum își pierde mama cu totul mințile. Că e o înțelegere la nivel de lume bebelușească în care se stabilesc reguli clare de conviețuire cu părinții din…
-
În clasa a II-a am avut un vis
Cine este fratele/ sora mai mică să ridice mâna sus. Eu tocmai am făcut-o. Voi, ceilalți, ascultați povestea, n-o să vă pară rău, promit! Acuma, cei cu mâna ridicată sus: când erați copil, ce vă doreați cel mai mult și cel mai mult în relația cu fratele sau sora voastră? Să fiți ca el, nu? Și eu. Așa că, într-o zi, pe când soră-mea era într-a șasea și citea o carte a început să râdă de una singură. Soră-mea citea mult și la fel de mult râdea și singură. Mi se părea super fascinant să citești romane întregi și să nu te deranjeze nimeni. Cumva, parcă știam că o să-mi…
-
Mama tuturor opționalelor a poposit la noi în casă
Când aveam și eu impresia că am intrat în normal cu viața de mamă cu doi copii la școală + grădiniță, mi-am lipit orarul pe frigider, mi-am făcut stoc de uniformă și check list în mașină: apă – da, ghiozdan – da, caiete – da, pijama – da, a venit uraganul opționalelor peste mine. Karate, dans, engleză, engleză, engleză de trei ori și de trei feluri, șah, pictură, modelaj, pian, chitară, tenis, baschet, tenis de masă, fotbal, teatru, jocurile minții, dezvoltare personală, balet, gimnastică și câte altele. Până să intre Andre la școală, carevasăzică, în toți anii lui de preșcolaritate nu se făcea nici un opțional la grădiniță. Și să…
-
Iar premiul pentru – Părintele cel mai relaxat – merge la….
Dacă ar fi să existe un panou cu părinții care au dat-o-n bară cu copiii la școală sigur aș deține un loc în fruntea clasamentului. Poate nu chiar primul, că n-am uitat niciodată să-i iau după ore, dar în rest, cred că sunt pe traiectorie. Psihologul din mine spune că nu întâmplător i se întâmplă perfecționistului din mine toate astea. Să mai văd și eu cum e să nu faci lucrurile ca la carte și să exersezi cu succes discursul: – Ești bine! – Te iubesc în continuare. – Lumea te place așa cum ești. – Nu e sfârșitul lumii. – Vei supraviețui. – Ești o mamă bună! – Copiii…
-
M-a luat clasa I prin surprindere
Dacă aș putea rezuma experiența cu clasa I de până acum, ar fi așa: -Am castraveți pentru gustarea de mâine? Dar mere? Iar trebuie să mă duc la cumpărături. – Ai adus penarul acasă să verific stiloul? Ai toate creioanele ascuțite? – Mami, am nevoie de Pic! Și de o pernă pentru scaun. – Ai dus banii pentru excursie? – Mamiiiii, vreau costum de dans cu Elsa! S-a împlinit o lună de când Andre a început clasa I și eu tot surprinsă sunt. Nu e ca și cum n-ar fi făcut un an întreg clasa pregătitoare, tocmai, pentru a nu fi luați cu toții prin surprindere. Și nici ca…
-
Copilul care merge fericit la școală. Nu sunt eu, e umbra mea
Am urât școala din tot sufletul meu. Cu cât mă ambiționam să învăț mai bine, să iau note mai mari cu atât mă dezamăgea mai mult și o uram până la disperare. Am fost mereu un copil mediocru. Dar cred cu tot sufletul meu că aș fi putut fi un copil extraordinar la română, logică sau chiar istorie. Aș fi putut…… Am început grădinița direct în grupa mare și-am suferit pentru prima dată de a fi copilul care se descurcă. Făceam vreo 20 de minute pe jos până la grădiniță, iar în general copiii erau așteptați de părinți sau de bunici la finalul orelor. Eu mergeam singură acasă împreună cu…
S-ar putea să-ți placă și
”Privește partea bună a lucrurilor” a fost inventată de o mamă care s-a bucurat când copiii n-au dat foc la casă încercând să-i facă o surpriză pregătindu-i micul dejun
De-ar mai sta mama la noi….să ne plămădească bucurie în suflet
Mâncarea are gust mai bun când e servită în familie
-
Cum a fost în prima lună de școală? Te mai duci? Mă duc, că vrea copilul.
A trecut o lună de la începerea școlii. Pun pariu că nu v-ați dat seama. Nici eu. Doar că mă țin să vă tot povestesc despre experiența lui Andre în clasa 0 și azi s-a făcut luna. Deci, cum a fost prima lună de școală? Conform ultimelor reglementări în parenting pozitiv, nu avem voie să întrebăm copilul cum e la școală, ce-ai făcut la școală și orice legat de școală. Iar cum Andre răspunde cam așa la întrebările ajutătoare: – Ce prieteni ți-ai făcut? – Toți copiii sunt prietenii mei. – Ai o fetiță chinezoaică în clasă, ce cuvinte a învățat în română? – Nu știu. – Ce ți-a plăcut…
S-ar putea să-ți placă și
Toată lumea are nevoie de o mamă
Vreau în gândurile tale
Cum se vede bogăția prin ochii unui copil
-
Școala – bau-bau sau minunat tărâm al cunoașterii?
Când mi-am luat acum vreo 7 ani carnetul de conducere din prima încercare, îmi venea sa-l pup pe polițist de bucurie. Era un nene la vreo 50 și ceva de ani, vorbea calm și frumos, iar când mi-a semnat dovada, mi-a spus atât: – Domnișoară, greul de-abia acum începe. Și-a avut mare dreptate! Am reușit să-l înscriu pe Andre la școală. Dar nu ne-a fost simplu. Ne-am pus un milion de întrebări, am vizitat ceva școli, am fost chiar și la psiholog pentru o testare emoțională cu scopul final de a alege o școală potrivită lui. Mai ales că încă nu are 6 ani împliniți. Am mai scris despre acest…
