-
Mamele pot multe. Dar cel mai greu, pot să se relaxeze.
Am fost întrebată mai demult care este lucrul de care-mi amintesc cu drag din copilăria mea. Din noianul de amintiri, sunt câteva care sar ca floricele în ceaun, sărate și aromate, doar-doar să le aleg pe ele. Ca-ntr-o listă aleatorie, aș putea menționa pepenele din portbagajul lui tata, cititul pe o bancă din parcul Trandafirilor sau prima casetă cu Michael Jackson. – Is Dangerous, ta-na-na-na, Dangerous….. Împreună la bine și la greu Dar cel mai mult și cel mai mult îmi amintesc cu drag de puținele momente când plecam toți 4, în familie în vizită la rude sau în concediu. Ideea lui împreună îmi dădea senzația de unitate, că aparțin…
-
De aia unii trăiesc 100 de ani
E ora 8 seara și copiii nu se mai dau plecați de la plajă. E un vânt de-mi clănțăne dinții în gură, am rămas singuri pe plajă dar mi-e drag de ei când îi văd cu mucii pân` la brâu de la apa rece ca gheaţa. Semn că se distrează. – Încă 5 minute, mami! – Te rugăăăm! Cum abia au început să se joace singuri, fără să mai strige: – Maaaaamiiiii, o dată la 3 secunde, încerc să prelungesc și eu momentul cât de mult pot. Precum guma aia ”topitoare” de pe vremea comuniștilor, luată pe sub mână de la nișe polonezi din fața Alimentarei. Încă nu mi-e clar…
-
O mamă nevorbită
Sunt singură, ați înțeles, da? Adică vreo 20 000 de cuvinte nespuse, nevorbite, nearticulate. Mă rog, probabil jumate că cealaltă s-a dus pe întrebările interminabile ale lui Beti – de ce? de ce? de ce? Așa că la poza asta nu m-am putut decide la o singură explicație: 1. Cam atât de prezentabilă m-am putut face pentru o plimbare cu copiii în oraș. 2. Când ai doi copii, nu prea mai ai loc în poză. Probabil cu trei nu mai apari deloc. 3. De fapt, am vrut o poză cu palmierul din spate. 4. Beti are și alte haine, dar le poartă numai noaptea în pat. 5. Am rămas fără…
-
Un minut de relaxare
-
Vara se numără orele pe tabletă și proiectele pe calculator
[fusion_builder_container type=”flex” hundred_percent=”no” equal_height_columns=”no” menu_anchor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” background_color=”” background_image=”” background_position=”center center” background_repeat=”no-repeat” fade=”no” background_parallax=”none” parallax_speed=”0.3″ video_mp4=”” video_webm=”” video_ogv=”” video_url=”” video_aspect_ratio=”16:9″ video_loop=”yes” video_mute=”yes” overlay_color=”” video_preview_image=”” border_color=”” border_style=”solid” padding_top=”” padding_bottom=”” padding_left=”” padding_right=””][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ layout=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_color=”” border_style=”solid” border_position=”all” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding_top=”” padding_right=”” padding_bottom=”” padding_left=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” center_content=”no” last=”true” min_height=”” hover_type=”none” link=”” border_sizes_top=”” border_sizes_bottom=”” border_sizes_left=”” border_sizes_right=”” first=”true”][fusion_text] În această perioadă, numită vacanță, în care cafeaua de dimineață se bea ca-n glumea aia de pe Facebook, sub formă de ice coffee, pe la 4 după-amiază, particip fără voia mea la un test de capacitate supranumit – care este nivelul real al răbdării unei mame…
-
Sunt în vacanță. Iar asta chiar îmi ocupă tot timpul
Poate vă întrebați cum se descurcă o mamă singură cu doi copii. Probabil nu vă întrebați că n-aveți de ce, dar știți că eu am tendința asta stranie de a întreba și de a-mi da singură răspunsul. Primul duș după 12 ore pare botez în Apa Iordanului De o săptămână de când sunt singură cu copiii în concediu am reușit să fac un singur duș în timp ce copiii mă strigau, din pat: – Mami, când vii? Închid apa: – Ce spuneți? Mami nu vă aude! Deschid apa că-mi îngheață și ce nu am. Prin stropi de ploaie, ca într-o poveste romantică de vară, aud voci. Închid apa. Ascult. Liniște.…
-
Nu știu ce simte un om care ajută o mamă singură cu doi copii. Dar vă spune mama ce simte
– Hiuuuu, să ne tragem sufletul și să mai respirăm o dată! După 3 zile și 3 nopți ca-n poveștile cu prinți ce și-au găsit perechea și mame care încă-și mai caută liniștea am revenit și eu, fericită, la rutina de zi cu zi. Altă rutină. Aia în care sunt departe de casă, singură cu copiii. Că pe cealaltă în care eu scriu dimineața la o cană de cafea, iar copiii sunt la școală s-a dus de mult. Drumul spre vacanță durează 12 ore Am plecat acum 5 zile de-acasă, cu un troller, două rucsacuri și doi copii. Nu m-am gândit nici măcar o secundă la ce urma să mă…
-
Fericirea în cuplu, între o fotografie perfectă și reuniune de familie
Admir în jurul meu cuplurile de portughezi. Mă surprinde, ca de fiecare dată când vin la mare, modul în care se prezintă femeile. Nu sunt stresate că au câteva kg în plus, că nu au brațele depilate, manichiura făcută sau gene false. Sunt atât de naturale, încât mă surprind. Româncele nu ar pleca nici în ruptul capului la mare cu unghia căzută sau nepensate. Portughezele nu au nici un stres să își pună bikini brazilieni peste câteva kg în plus. Excepții există – avem și noi glutamatul nostru, cum au și ei fotomodelele lor. Continui să privesc. Ei se joacă cu copiii. Ele citesc. Prietenii noștri portughezi au același obicei.…
-
Sunt mamă și declar că nu sunt multitasking
Deseori, aud femei care reușesc să scrie emailuri în timp ce alăptează sau care vorbesc la telefon în timp ce se joacă cu copilul pe covor, care fac mâncare cu o mână și cu alta citesc o carte, care dorm 3 ore pe noapte și a doua zi dau randament mulțumitor la birou. Bravo lor! Pe cuvântul meu că le admir. Eu, de două zile, nu mai scriu nimic că sunt copiii în vacanță. Iar când e vorba de copii, tot ceea ce mai fac prin viața mea, ce-o mai fi de ea pe lângă, e dat uitării. Mă sună de la birou: – Neața, Dina! Ce faci? – Bună,…
-
Viața e mai grea fără copii acasă
Ca orice mamă ocupată, fără timp suficient pentru ea dar cu vise înalte, de câte ori duc copiii la bunica, planul e mereu același: să termin cele 2456865 de lucruri lăsate pentru atunci când ”o să duc copiii la mama”. Nu știu exact ce transformări se produc la nivel de voință interioară, determinare și energie pentru că din momentul în care mă găsesc singură în casă nu aș face altceva decât să stau leșinată cu ochii pe pereți. Planul e acolo: să scriu, să citesc, să mă ocup de lucrurile lăsate brambura. În schimb, îmi pierd complet ritmul. Hainele nu mi se mai prind de mâini pentru a fi spălate,…




























